Despre „Femeia de la fereastră” s-a afirmat că este cel mai așteptat roman de debut al decadei, ceea ce îți va șlefui cu siguranță părerea în legătură cu anticipația provocată de publicarea sa. Desigur, nici nu e de mirare: thrillerele bazate pe evenimente domestice violente se vând ca pâinea caldă în ultima perioadă: „Fata dispărută” și „Fata din tren” sunt doar două exemple în acest sens; de data aceasta, avansăm la statutul de „femeie” în titlu, iar aceeași perspectivă net superioară poate fi abordată și în ceea ce privește calitatea narațiunii: fără urmă de îndoială, prima carte lansată de editorul american în vârstă de 38 de ani Daniel Mallory a spart recorduri nu doar datorită formulei inteligent concepute din punct de vedere comercial, dar și talentului de necontestat al scriitorului.

„Femeia de la fereastră” are de toate: un narator necreditabil, evenimente încețoșate, o atmosferă de film noir a la Hitchcock, cel puțin un eveniment violent de care ajungem să ne îndoim dacă s-a petrecut sau nu. Iar succesul a fost peste așteptări: hit New York Times încă de la publicare, romanul a fost rapid publicat în peste 40 de țări, iar FOX a achiziționat deja drepturile de ecranizare.

„Femeia de la fereastră” începe într-un stil clasic pentru thrillerul ultimilor ani: Anna Fox nu a mai ieșit din casă de aproape un an, bântuind precum o fantomă prin casa pe care o deține în Manhattan. Rând pe rând, detaliile captivității sale voite ne sunt revelate, căzându-ne la picioare precum frunzele unui copac, toamna. Anna e agorafobă, ceea ce înseamnă că a dezvoltat o teamă patologică față de spațiile largi. Nu a fost dintotdeauna așa. Într-un trecut pe care îl evocă în frânturi, Anna a fost un psihoterapeut de succes, care lucra cu copii, având și un mariaj fericit. În urma unui eveniment traumatizant despre care aflăm abia spre finalul cărții, Anna a suferit un șoc și nu mai poate să iasă din casă. Tot prin circumstanțe încețoșate, protagonista s-a separat de soț (deși vorbește în continuare cu el la telefon), care a plecat să locuiască alături de fetița lor de 8 ani într-un alt oraș.

Anna face terapie online, adoră să joace șah și să se uite la filme noir. Învață franceză, tot prin intermediul Internetului, fereastra ei către lumea reală. Din când în când, ascultă sfaturile doctorului și încearcă să iasă în grădina casei, unde nu poate face decât câțiva pași, acoperită de o umbrelă imensă.

Dacă ți se pare că am schițat un tablou întunecat, află că aceasta este partea optimistă a vieții Annei. Pe lângă aceste probleme, protagonista a dezvoltat obsesii și vicii. Amestecă medicamente puternice cu doze de Merlot, din care își face provizii îndestulătoare lunar, prin intermediul serviciilor de curierat. În trecut îi plăcea fotografia, acum își susține pasiunea spionând și pozând în ipostaze compromițătoare vecinii.

Așa cum anticipezi, probabil, într-o desfășurare a acțiunii inspirată de „Fata din tren”, alcoolismul și voyeurism-ul sunt cele care o vor face pe Anna protagonistă a evenimentelor dramatice. Totul începe aparent inofensiv, cu studierea unui cuplu din vecini, alcătuit dintr-un El banal și o Ea tânără, frumoasă și adulterină. Însă, atunci când o altă familie aparent fericită se mută în apropiere, situația se complică. Alistair, Jane și Ethan Russel par la prima vedere imaginea perfecțiunii: copilul adolescent e bine crescut și inteligent, mama e spirituală și energică, iar tatăl, deși abia schițat, inspiră încredere.

Anna e vizitată mai întâi de băiatul adolescent, Ethan, care sfârșește prin a lăcrima pe canapeaua sa, primul semn că ceva e în neregulă în locuința de alături. Atunci când și Jane începe să îi facă confidențe despre personalitatea posesivă a soțului său și trecutul ei libertin, „dezmățat”, nu mai e decât un pas până la crimă: care poate sau nu să se fi petrecut în realitate. Anna aude un țipăt terifiant pe care îl atribuie lui Jane, dar nimeni altcineva nu îi mai confirmă bănuielile: nici Alistair, care îi cere ferm să nu îi mai deranjeze familia, nici chiriașul ei, David, care îl vizitase pe cei din familia Russell. Singurul care pare să încline balanța spre suspiciunile ei e un Ethan peste măsură de tulburat, dar, atunci când faci abuz de medicamentație puternică, de alcool și de filme noir, chiar te mai poți încrede în mintea ta?

Ceea ce „Femeia de la fereastră” reușește cu prisosință, poate mai mult decât thrillerele care l-au precedat (și de la care se inspiră, fără îndoială) este să contureze o atmosferă înfricoșătoare, de film noir. Cititorul ajunge să se simtă încătușat, precum Anna, între cei patru pereți ai casei, dar și între zidurile la fel de solide și totuși tremurătoare ale unei minți zbuciumate. Agorafobia e la fel de inteligent descrisă, compusă din senzații perfecte reflectate, o boală redată în toiul primei crize a protagonistei, când Anna e atacată de niște copii și își pierde cumpătul în fața casei, fiind ulterior salvată de vecina Jane.

La fel de „merituoase” sunt și evocarea filmelor preferate de protagonistă. Tot ce a fost mai „noir” în cinematografia Hollywood-ului de aur apare să te țină „înlănţuit” de paginile cărții, ceea ce intensifică senzația că citești ceva ce ar fi putut să fie scris de Hitchcock. Chiar și narațiunea pare a fi desprinsă dintr-un scenariu de film; propozițiile sunt scurte, capitolele la fel, ceea ce imprimă un ritm trepidant acțiunii, dar te și zorește să continui să devorezi pagină după pagină, fără să te poți opri.

Bineînțeles, și misterul e abil trasat de către Finn. Nu neapărat crima e cea care ne captivează, cât credibilitatea ei. Chiar poți avea încredere în creierul unei femei care nu și-a mai părăsit casa de 10 luni, traumatizată de un eveniment șocant care nu îți e dezvăluit, părăsită de un soț amabil? Sau la mijloc sunt doar aburii alcoolului, al antidepresivelor înghițite în doze incorecte, al singurătății și dorinței intense de a experimenta ceva șocant? Precum polițistul chemat de Anna, care o tratează cu amabilitate, dar care nu crede o iotă din ceea ce spune, și cititorul trebuie să se declare, în cel mai bun caz, circumspect.

Dacă mai ai nevoie de un motiv pentru a citi „Femeia de la fereastră”, elogiile din partea celor mai mari scriitori trebuie să te convingă. Stephen King spunea despre romanul de debut al lui Finn că e „una dintre acele cărți rare pe care nu le poți lăsa din mână”, și orice devorator de thriller știe că lauda adusă de maestrul horror e mai prețioasă decât aurul. Dar și autoarea lui „Gone Girl”, cea care a inițiat fascinația modernă pentru „thrillerul domestic”, Gillian Flynn, e extrem de apreciativă: „Uluitoare. Senzațională. Extraordinară”, spune ea despre Cartea săptămânii noastre.

Tu ce părere ai despre „Femeia de la fereastră”? Te-a tentat recomandarea noastră? Ai de gând să citești romanul de debut al lui A. J. Finn?