Matt Haig, scriitorul englez care povestea că s-a luptat îndelung cu depresia și chiar cu gândurile suicidale, găsea aceeași soluție la tristețea sufocantă precum o altă mare reprezentantă a literaturii britanice, J.K.Rowling: magicul scris. Și așa au luat naștere nu numai extraordinarele „Cum să oprești timpul” sau „Gânduri de pe o planetă nervoasă”, ci și antidotul suprem la depresie, trilogia Crăciunului, lansată în 2015 cu „Un băiat numit Crăciun”, continuată cu Cartea săptămânii noastre, „Fetița care a salvat Crăciunul” și încheiată în 2017 cu „Father Christmas and Me”. Toate trei doldora de o magie aproape palpabilă, genul de magie care zboară din paginile cărții, plutește luminoasă în casa ta și îți umple sufletul de speranță.

Dacă ai dorit vreodată să afli răspunsul la întrebări precum „de unde vine magia lui Moș Crăciun?”, „cum a ajuns Dickens să scrie A Christmas Carol?” sau „dacă aș călători în timp în epoca victoriană, ce cadou de Crăciun ar trebui să îi cumpăr Reginei Victoria?”, „Fetița care a salvat Crăciunul” îți limpezește cu generozitate fiecare dintre aceste dileme. În plus, îți face cunoștință cu personaje încântătoare, te face să lăcrimezi și de fericire, și de tristețe și, mai presus de toate, te convinge cu tot sufletul să crezi în magie. Pentru că, dacă o fetiță necăjită din epoca victoriană ce își câștigă existența curățând hornuri și are grijă de mama sa bolnavă, neputându-se baza decât pe un unic prieten, un motan negru ca noaptea, e în stare să creadă, atunci pe tine ce te împiedică?

Există mai multe tipuri de povești de Crăciun și, în ciuda farmecului lor indiscutabil, majoritatea nu îndrăznesc să treacă mai departe de universul colorat și strălucitor al celor mici. Din fericire, din când în când ne este dat să fim martori ai unui miracol literar în toată puterea cuvântului și descoperim un clasic contemporan cum este „Fetița care a salvat Crăciunul”. Nu te lăsa amăgit de titulatura sa de carte pentru copii, deoarece acest titlu e pe scris pe inima oricui, de la 9 la 99 de ani.

Te-ai întrebat vreodată cine a fost fetița care a primit primul cadou de Crăciun? Ei bine, „Un băiat pe nume Crăciun” a avut grijă să îți răspundă. La finalul primei cărți din trilogia lui Haig, Nikolas devine Moș Crăciun și oferă primul său dar unei fetițe sărace din Londra cu nume predestinat pentru hrănitoare de speranță: Amalia Wishart. Așa cum se vede nevoit să tot explice pe parcursul cărții, Moș Crăciun ne convinge că magia e întrupată din speranță și puterea unui copil care crede din răsputeri, cu tot sufletul, că totul e posibil, poate ridica renii la cer, poate umple de magie Aurora Boreală și îl poate ajuta pe Moș să oprească timpul în loc. Și, în primul an în care copiii au desfăcut în Ajun șosete pline cu cadouri pretutindeni, Amalia a fost principala sursă de miracole a Moșului.

E însă al doilea an și fetița atât de înfometată după o nouă minune cere Moșului să îi salveze mama crunt bolnavă. Dar, într-o paralelă neobișnuit de sfâșietoare pentru o carte de Crăciun, nici situația din Elfhame nu e mai roz. Orașul elfilor este atacat de troli, care distrug totul în calea lor, iar puțina magie rămasă după torentul de disperare nu îi permite Moșului să se ridice cu renii în zbor.

Așa că, nemaiprimindu-și miracolul, mama Amaliei moare, iar fetița nu are nici măcar slaba consolare de a jeli alături de singurul său prieten, motanul-fură-orice-scenă Căpitanul Funingine, fiind trimisă să trăiască în azilul de săraci al Domnului Creeper, un bărbat bogat, zgârcit și crud, pe care până și Scrooge ar fi fost invidios în zilele sale cele mai proaste. Nici măcar momentul în care Căpitanul Funingine este încredințat lui Charles Dickens nu are darul de a ne însenina nici pe noi, nici pe Amelia: Crăciunul a fost anulat, iar fetița și noi zacem lipsiți de speranță pe fundul celei mai negre genuni.

Crăciunul nu este o dată, domnule Dickens. Este un sentiment”. Iată afirmația care redă poate cel mai bine farmecul cu miros de scorțișoară și portocale al „Fetiței care a salvat Crăciunul”. Chiar și cei mai sceptici dintre noi se vor simți îmblânziți, încălziți ca după o cană cu vin fiert delicios, de magia intercalată în fiecare pagină a cărții. Astfel, mesajul care se ridică precum un semn de exclamare imposibil de ignorat deasupra filelor de poveste nu are cum să nu îți pătrundă în inimă: Crăciunul e mai mult decât sănii ultratech dotate cu primul telefon din istorie, creat de un elf anxios și taciturn, mai mult decât sacul magic fără fund cu cadouri. Crăciunul a existat înaintea lor și poate supraviețui fără ele. Ce ar putea distruge însă definitiv magia e dispariția speranței, a credinței nu într-o religie, ci în mai bine, în bunătate și în acel inefabil viitor mai luminos.

Din acest punct de vedere (și nu numai), „Fetița care a salvat Crăciunul” e o pildă minunată pentru vremea noastră. Epoca victoriană, atât de rece și de întunecată, cu hornurile sale pline de funingine în care micuții coșari își pierdeau copilăria, cu mamele care mor neștiute de nimeni și azilurile de săraci, pare desprinsă din cărțile lui Dickens și nici nu e de mirare că marele scriitor e invitat să ne descrețească puțin frunțile cu prezența sa. Deși antiteza față de lumea strălucitoare a secolului XXI, în care avem de toate, nu ar fi putut fi mai evidentă, în realitate vei constata că diferențele nu sunt atât de mari: și azi avem copii ce trăiesc o viață mai rea decât moartea în timp ce unii conducători nu se sfiesc să ceară drept cadou de Crăciun o țară întreagă. Poate că nu mai avem nevoie de coșari, dar cu siguranță îngropăm vise în întuneric și funingine. Și, realizând această extraordinară paralelă, „Fetița care a salvat Crăciunul” e la fel de mult o carte pentru copii ca pentru adulți.

Te rugăm însă să nu rămâi cu ideea că „Fetița care a salvat Crăciunul” e un munte de tristețe, deoarece nu e cazul. Dimpotrivă, chiar și în cele mai întunecate momente, cartea reușește să te bucure, să te umple de speranță. Reiterând că magia nu e un concept inventat de filmele fantasy cu bugete extreme și nici un cadou poleit cu aur uitat sub brad, ci ceva dinăuntrul nostru, Matt Haig ne prescrie cel mai bun medicament împotriva depresiei.

Nu putem conchide decât că, după cugetările unuia dintre personajele sale, „Fetița care a salvat Crăciunul” este „o micuță scânteie de speranță” capabilă „să lumineze ca o stea singuratică într-o galaxie foarte, foarte întunecată”. Nici măcar nu trebuie să prinzi aluzia la Star Wars ca să înțelegi că storytelling-ul e la rang de artă la Matt Haig.

Nu ne mai rămâne decât să te încurajăm să strecori sub bradul celor dragi „Fetița care a salvat Crăciunul”, fie ei mici sau mari, cititori sau nu. Cartea e minunată ca poveste pe care o citești princhindeilor în noaptea de Ajun, dar și ca lecție de viață pe care o descoperi alături de cei dragi, cu un vin fiert într-o mână și un fursec pudrat cu scorțișoară în cealaltă.

Tu ai citit „Fetița care a salvat Crăciunul”? Ce părere ai despre alegerea noastră la Cartea săptămânii?