Romanele Elenei Ferrante sunt deja un fenomen literar de la un capăt la celălalt al lumii. Scriitoarea italiană care a publicat Tetralogia napolitană, „Iubire amară”, „Zilele abandonului” sau „Fiica ascunsă” a adoptat încă de la începutul carierei sale o strategie mai puțin folosită în lumea literară: și-a lăsat cărțile să-și croiască drumul spre cititori. Nu a participat la niciun turneu de promovare și nu și-a dezvăluit niciodată identitatea.

Pentru Elena Ferrante a fost important doar să scrie, să-și spună poveștile, neliniștile, să vorbească despre condiția femeii napolitane, despre relațiile dintre mame și fiice sau să ne coboare în adâncurile psihologiei feminine. Cărțile sale au căpătat voci puternice, identități bine definite și au construit relații solide cu cititori de toate națiile. Au fost traduse în zeci de limbi și ecranizate în filme și seriale de succes.

În aceste condiții, a crescut interesul  și față de persoana autoarei. S-au făcut nenumărate supoziții asupra identității ei și s-au stârnit adevărate scandaluri de presă atunci când vreun jurnalist pretindea că a descoperit cine este in realitate Elena Ferrante.

Frantumaglia. Viața și scrisul meu”, ultima carte semnată de Elena Ferrante și apărută în librăriile de la noi, este un volum care încearcă să ofere cititorilor un altfel de răspuns referitor la omul în carne și oase care se află în spatele romanelor atât de populare. Prin intermediul acestei cărți, nu vom afla numele real al Elenei Ferrante, însă vom avea prilejul de a o cunoaște mai intim. Scriitoarea însăși explică de ce a ales anonimatul, ce înseamnă scrisul pentru ea, ne invită să ne așezăm la masa de scris și să-i urmărim frământările și bucuria de a așterne pe hârtie episoade ale vieții sale interioare.

„Frantumaglia. Viața și scrisul meu” este o carte care ne-o prezintă pe Elena Ferrante într-o lumină nouă, iar cine a citit cărțile acestei autoare traduse la noi va fi interesat și să afle povestea celor mai cunoscute romanele ale sale. „Frantumaglia” conține „Însemnări” din perioada 1991 – 2003, corespondență cu editorii care au publicat „Iubire amară”, o conversație epistolară cu regizorul Mario Martone, referitoare la ecranizarea acestui roman, interviuri, credințe intime ale autoarei despre cărți și destinul lor.

Iată cum explică Ferrante editoarei romanului „Iubire amară” alegerea păstrării anonimatului: „Eu cred așa: cărțile, odată ce au fost scrise, nu mai au deloc nevoie de autorii lor. (…) Îmi par un fel de miracol nocturn, la fel ca atunci când, mică fiind, așteptam darurile Befanei (nota noastră: personaj mitologic care aduce daruri pe 5 ianuarie), mă duceam la culcare foarte agitată și dimineața mă trezeam și darurile erau acolo, dar nimeni n-o văzuse pe Befana. Miracolele adevărate sunt acelea pe care nimeni n-o să știe niciodată cine le-a făcut, că sunt foarte micile miracole ale duhurilor secrete ale casei sau marile miracolo care te lasă într-adevăr cu gura căscată. Mi-a rămas această dorință copilărească de minuni mici sau mari, cred încă în ele” spune Ferrante.

Autoarea învestește cititorul cu o responsabilitate foarte mare: rolul lui este acela de a a prinde cu răbdare firul narativ și de a trage de el afară. Astfel, scriitorul ajunge în plan secund. A spus ce avea de spus, iar restul despinde doar de comuniunea intelectuală și emoțională dintre cititor și carte.

Celelalte capitole ale cărții conțin „Fragmente. 2003 – 2007” din corespondența Elenei Ferrante cu jurnaliști, regizori, editori intersectate cu scurte notații despre viața sa. Spre exemplu, întrebată de jurnalistul Francesco Erbani dacă a făcut studii literare, Ferrante răspunde că a studiat limbile clasice și, în afară de scris, traduce, studiază și predă, însă nu consideră aceasta o muncă, ci mai degrabă feluri de a fi activă.

Ultima parte a cărții cuprinde „Scrisori” din perioada 2011 – 2016. Cititorii îndrăgostiți de Tetralogia napolitană vor afla din corespondența autoarei redată în „Frantumaglia” detalii interesante despre cum a fost scris romanul și relațiile dintre personaje în viziunea autoarei.

Povestea tulbure de dragoste dintre Ferrante și orașul Napoli (aproape un personaj al romanelor sale), cărțile și autorii care au influențat-o și condiția femeii în lumea în care autoarea și-a petrecut copilăria și adolescența sunt alte teme asupra cărora se oprește scriitoarea italiană.

Voi credeți că este important să aflăm identitatea reală a Elenei Ferrante?