Succesul pe care John Boyne l-a înregistrat cu „Băiatul cu pijamale în dungi” este incontestabil, dar dacă te aflai în căutarea acelei cărți cu adevărat epice în toate definițiile cuvântului, atunci o vei regăsi între copertele Cărții săptămânii noastre, „Furiile inimii”. Te avertizăm însă de la început: lectura nu este deloc ușoară și nu, faptul nu are nimic de-a face cu dimensiunile sale mai mult decât generoase, ci cu intensitatea trăirilor și a dramelor suferite de personaje.

Biserica Catolică mi-a ruinat tinerețea mie și a celor ca mine”: spune scriitorul, referindu-se la teocrația ce palpită în sânul unei Irlande recent declarată Republică. Într-un mediu politic corupt, în care homosexualitatea e considerată o crimă, iar adevăratele omucideri sunt privite nu numai cu toleranță, dar cel mai adesea aplaudate la scară deschisă, Biserica controlează totul, de la comportamentele sociale la sexualitate, iar preoții ei pot fi caracterizați oricum, numai buni sau plini de har nu.

Întinzându-se pe parcursul a 7 decenii, din infamul 1945 până în mult mai luminosul 2015, când homosexualitatea era în sfârșit considerată „legală” în urma unui referendum, „Furiile inimii” ne poartă prin trei țări și pe două continente, într-o desfășurare epică de forțe care te va lăsa adesea fără respirație. Și, deși ți-am spus că titlul pe care l-am ales azi e oricum, numai subțirel nu, te îndemnăm să nu te lași descurajat de dimensiunile sale, deoarece, în ciuda temelor majore abordate, cartea este extrem de ușor de citit.

„Cu mult timp înainte să se fi aflat că el însuși era tatăl a doi copii făcuți cu femei diferite, una din Drimoleague și cealaltă din Clonakilty, părintele James Monroe stătea în altarul bisericii Our Lady, Star of the Sea, în parohia Goleen, West Cork, și o proclama pe mama mea drept târfă”. Așa începe Cartea săptămânii noastre, și, crede-ne, continuarea este la fel de incisivă și de pătrunzătoare precum primele rânduri.

Facem cunoștință cu poate cel mai ușor de plăcut personaj din „Furiile inimii”, Catherine Goggin, o fată de numai 16 acuzată de preot în fața întregii congregații de cele mai „defăimătoare” fapte, acela de a-și fi pierdut virginitatea și de a fi „căzut” în fața iluștrilor enoriași, seducând un membru al comunității și rămânând însărcinată. Neapărată de nimeni, nici de părinți, nici de frați, Catherine este alungată din Goleen, dar fata nu își pierde nicio clipă sângele rece. Nu numai că refuză cu obstinație să recunoască alături de cine „păcătuise”, dar pleacă cu capul sus, considerând că ceea ce i s-a întâmplat e mai degrabă un avantaj ce o va ajuta să își depășească condiția. Și e cum nu se poate mai adevărat: fata merge la Dublin, acolo unde va locui alături de un cuplu tânăr de homosexuali ce își ascund iubirea de inocenta lor colegă de apartament și se va angaja la o ceainărie din Camera Deputaților din Parlamentul irlandez, Dáil Éireann.

După câteva scene de cruzime atroce care îți vor da de gândit că ceea ce frunzărești este un roman-manifest, o mărturie a discriminării și a chinurilor suferite de oameni ce purtau povara unui „altfel” atârnat deasupra capului, Boyne îndulcește tonul și ni-l prezintă pe protagonistul Cyril, fiul pe care Catherine l-a dat în adopție cu un spirit practic pe care nu poți să nu îl apreciezi, indiferent de opinia generală pe care o ai asupra acestui gest. Băiatul crește într-o familie cel puțin originală. Fiind înfiat de un cuplu bogat al cărui singur copil murise și fiindu-i repetat de nenumărate ori pe parcursul romanului că „nu este un Avery adevărat”, Cyril își petrece primii ani ai vieții alături de un tată afemeiat acuzat de evaziune fiscală, Charles, și de o mamă-scriitoare genială care urăște ideea de a fi vreodată citită, Maude.

Dar momentul cu adevărat marcant din viața acestui mic Oliver Twist este întâlnirea cu Julian, fiul avocatului angajat să îl salveze pe Charles de închisoare. Efervescent, frumos, strălucitor și capabil să farmece orice om, de la băieți și fete nevinovate la scriitoare cinice precum Maude, Julian e tot ce își dorește Cyril de la viață. Deși are doar 7 ani, băiatul va deveni obsedat de figura celui de care se îndrăgostește din prima clipă și care îi va deveni mai târziu coleg de cameră la colegiu, prieten și partener de aventuri și escapade.

Descoperind de la o vârstă fragedă că e diferit de cei din jur și realizând că cel pe care îl iubește nu îl va privi niciodată la fel, Cyril e nevoit să trăiască chinul unei vieți duble în care caută dragoste de închiriat în parcuri, baruri și tufișuri, în timp ce e nevoit să fie spectator al iubirilor zgomotoase ale lui Julian. Ca să intre în rând cu lumea, Cyril e nevoit să mimeze două relații heterosexuale, una dintre ele cu o fată pudică și religioasă și cealaltă cu nimeni alta decât sora lui Julian, la fel de sclipitoarea Alice…iar dezastrul care se naște de aici te vom lăsa să îl descoperi singur.

Indiferent dacă te situezi pe partea numeroasă și colorată a cititorilor fascinați de cel mai complex roman al lui Boyne sau dacă preferi să îi numeri cu obstinație cusururile, ceea ce nu poți nega e că autorul e posesorul unei „penițe de geniu”. Stilul său aduce pe alocuri cu al lui Dickens, mai ales în conturarea dialogurilor spumoase, pline de umor. De fapt, tragicomicul și nuanțele de farsă, evidente mai ales în descrierea familiei adoptive, sunt puținele elemente care mai stau în calea tumultului de lacrimi ce țâșnesc din ochii cititorilor. Nu îți vom ascunde faptul că, deși sunt și momente în care te face să râzi, mai ales cu talentul uluitor de observator al lui John Boyne, „Furiile inimii” este o carte incredibil de tristă și chiar depresivă pe alocuri. Cu toate acestea, dacă vei înfrunta cele mai negre momente, vei avea parte și de izbăvire, deoarece, în ciuda atmosferei lipsite de speranță din primele trei părți ale cărții, ni se dăruiește și porția noastră de lumină. Și, dacă e magistral atunci când vrea să arate cu degetul către marile păcate ale unei Irlande homofobe și pline de ură, autorul e la fel de convingător atunci când vrea să ne demonstreze că de fapt binele și nu răul este preponderent în lume.

Un alt atu al Cărții săptămânii noastre este complexitatea personajelor. Nu te aștepta la Mary Sue îmbujorate și nevinovate fiindcă nu ai să le găsești. Poate cel mai reprezentativ exemplu este Cyril însuși, care comite greșeli peste greșeli și are slăbiciuni de caracter care sunt doar parțial explicabile prin stilul de viață pe care este nevoit să îl ducă. Nu îi poți contesta însă umanitatea, nici lui, nici multor alte personaje principale și secundare, iar acest punct este unul mai mult decât victorios pentru Boyne.

Dar ceea ce ne-a convins să alegem „Furiile inimii” drept Cartea săptămânii noastre este fascinația irezistibilă a poveștii. Boyne știe cum să își țină cititorii lipiți de pagini, cu ochii larg deschiși și inima bătându-le frenetic, și poate acesta este principalul său avantaj. Nu se pierde în descrieri, nu precupețește pasaje importante în divagații fără rost, ci pune accent pe destinul unei țări surprinse în destinul unui om.

Desigur că „Furiile inimii” are, precum protagonistul său, slăbiciunile sale. Coincidențele sunt atât de numeroase încât la un moment dat devin sâcâitoare, iar repetițiile abundă. Dar poate cea mai supărătoare tendință este aceea de a uniformiza: fiecare politician este ori idiot, ori corupt, fiecare preot e plin de vicii și pedofil și fiecare mamă tânără și „pierdută” este un exemplu de bunătate și superioritate emoțională și intelectuală. În vâltoarea de alb-negru în care s-a aruncat, aceea de a denunța o societate opresivă, Boyne uită de diversitate și pierde puncte esențiale la credibilitate.

Dacă ești însă fan al unei povești impresionante și epice spuse magistral, într-un spirit dickensian și dedicată lui John Irving, trebuie neapărat să citești „Furiile inimii” de John Boyne. Nu te lăsa intimidat de dimensiunile sale, îți promitem că Cartea săptămânii noastre se dă gata într-un weekend și o spunem din proprie experiență!