Pentru toți cei care își doresc să citească un roman monumental, scris în spiritul marii literaturi ruse clasice, cu aceeași profunzime psihologică și umanism ce caracterizează operele scriitorilor din această zonă culturală recomandăm „Imago” de Ludmila Uliţkaia, roman asupra căruia ne îndreptăm atenția la Cartea săptămânii acesteia.

Nominalizată la Man Booker Prize, câștigătoare a premiului Booker varianta rusească, ofițer al Legiunii de Onoare, Ludmila Uliţkaia este nu numai una dintre vocile cele mai importante ale literaturii ruse contemporane, scriitoare distinsă cu numeroase premii literare, tradusă în douăzeci de limbi, ci și o militantă foarte activă pentru libertatea de conștiință și demnitatea omului.

Publicat în 2010, „Imago” oferă cititorilor o frescă a Rusiei, care acoperă mai bine de o jumătate de veac, de la moartea lui Stalin și câțiva ani după dizintegrarea Uniunii Sovietice. Cititorii români care au trăit măcar câțiva ani sub regimul comunist ar putea fi reticenți la un astfel de subiect de roman: vremurile au fost destul de greu de suportat așa încât o reamintire a lor n-ar fi tocmai de dorit. Le spunem tuturor celor care au astfel de temeri că perspectiva Ludmilei Ulițkaia pune accent pe vieților oamenilor obișnuiți, dezvoltând o tematică foarte complexă, în timp ce figurile celor care fac marile jocuri politice sunt amintite, însă fără a insista asupra lor. Autoarea se ferește de accente stridente, melodramatice și nu impune o viziune anume asupra istoriei. O sugerează doar prin destinele personajelor pe care le creează, în timp ce ridică în dezbatere teme precum libertatea conștiinței într-un regim totalitar, fidelitate și trădare, artă și literatură, ca modalități de modelare a spiritului și eliberare a sa. Ludmila Ulițkaia redă „o felie” din istoria Rusiei pornind de la istoriile de viață ale unor oameni obișnuiți – destine al căror curs este schimbat de marea istorie din care fac și ei parte (aceeași abordare o găsim și în „Aviatorul” de Evgheni Vodolazkin).

În Moscova anului 1953, populația deplânge moartea lui Stalin. Ludmila Ulițkaia așază acest episod în deschiderea romanului său (care se va încheia circular, cu o altă moarte simbolică, cea a poetului exilat Iosif Brodski). Descrierea funeraliilor lui Stalin (pe care autoarea chiar le-a trăit) sunt un exemplu al modului în care Ulițkaia redă astfel de evenimente istorice. Cei trei prieteni, elevi de școală în acel moment, Ilia, Sania și Miha, dar și profesorul lor de literatură, Viktor Iulievici, trăiesc în mod diferit momentul. Dacă Viktor Iulievici se izolează în casă și refuză să mai iasă (nici chiar pentru pâine și vodcă) până când tiranul este dus la groapă, Ilia nu îi ascultă sfatul, așa cum fac Sania și Miha. Pasionat de fotografie, cel care avea să surprindă instantanee ale unei istorii cu accente tragice, adolescentul Ilia merge la funeralii cu gândul la realizarea unor fotografii spectaculoase. O imagine cutremurătoare creată de autoare este cea a masei amorfe de oameni care mărșăluiește pe străzi, jelindu-și conducătorul. Identitățile se diminuează până la dispariție, umanitatea se estompează. Suit pe acoperișul unei case pentru a surprinde un instantaneu de la înălțime, Ilia are impresia că privește o nevertebrată uriașă, care se târăște pe străzile orașului, periculoasă prin lipsa ei de conștiință. 1500 de oameni au fost călcați în picioare și uciși la funeraliile lui Stalin. Au fost duși la morminte fără nicio floare, pentru că în acea zi toate florile erau doar pentru conducătorul (mai mult sau mai puțin) iubit. Prin astfel de notații ale detaliilor semnificative descrie Ludmila Ulițkaia atmosfera unei epoci, mentalitățile ei și lupta unora de a rămâne posesori ai libertății de conștiință, într-o epocă în care acest lucru era un lux.

Destinele celor trei prieteni, Ilia, Sania și Miha, sunt urmărite de pe băncile școlii și până aproape de finalul vieții sau chiar până acolo. Însă, pe parcursul romanului, mai multe fire narative se desprind din cel principal. Personaje noi intră în scenă, le descoperim cu interes, parcurgem o bucată de drum alături de ele, pentru a cunoaște altele sau a ne reîntoarce la eroii principali. Scriitoarea construiește această frescă vastă a societății ruse din mozaicuri de vieți adunate într-un tablou complex. Iar cele mai importante piese ale acestuia ne descriu „istoria mică”, adică percepția oamenilor obișnuiți asupra clipelor ce devin istorie, viața interioară a indivizilor și mentalitățile lor.

O altă temă importantă abordată în acest roman este puterea literaturii de a modela conștiințe. De altfel, unul dintre cele mai frumoase portrete din carte este cel al profesorului Viktor Iulievici. „Oricare ar fi epoca, trebuia să fugi din ea, să te desprinzi, să n-o lași să te înghită”. Soluția profesorului Iulievici este simplă: „Literatura e singurul lucru care ajută omul să trăiască și-l face să se împace cu timpul său” le spunea acesta elevilor. Într-un „stat scrântit la cap” doar cărțile, care circulau de multe ori clandestin, în manuscris, puteau deschide oamenilor poarta către libertatea de conștiință.

Viktor Iulievici este fascinat și de problema trecerii tinerilor dinspre copilărie către adolescență, iar un un prieten al său biolog îl învață să abordeze subiectul din perspectiva acestei discipline. Imago este ultima etapă din dezvoltarea unei insecte. Crisalida se crapă, iar larva se transformă în fluture. Câte dintre personajele romanului vor parcurge toate aceste stadii de evoluție vor putea descoperi singuri cititorii. La fel vor descoperi și câți adulți nu ating niciodată stadiul de Imago, ci se opresc din evoluție – destine frânte la jumătate de circumstanțe exterioare, lașități sau frică. „Dar câte crisalide mor fără să ajungă la ultima fază, fără să spargă coconul, nelăsând să iasă fluturele din el! Cât de multe fiinţe rămân însă larve până la moarte, fără să înţeleagă că n-o să ajungă niciodată la maturitate” observă autoarea. Ideea este exprimată mai departe și mai dur: „Trăim într-o societate de larve, de oameni imaturi, de adolescenţi cu mască de adulţi”.

De altfel, frica, armă teribilă, folosită cu succes de regimurile totalitare, singura capabilă să anuleze și libertatea interioară a omului este o altă temă propusă de romanul scriitoarei ruse.

Am încercat să ne apropiem de acest univers complex care este romanul Imago abordând câteva dintre temele dezvoltate de Ludmila Ulițkaia. Cartea ar fi, de altfel, destul de greu de rezumat, pentru că din firul narativ principal se desprind mai multe povești. Am fi siliți astfel să omitem personaje, episoade sau imagini care nu trebuie ratate de cititori. Vă lăsăm să le descoperiți singuri. Sigur nu veți regreta!

Vouă vă place literatura rusă? Care sunt autorii voștri favoriți?