Se spune despre depresie că este boala secolului 21, iar în România, este chiar mai frecventă decât diabetul. Depresia nu înseamnă doar o formă accentuată de tristețe, ci aduce după ea un nefericit cortegiu de boli – cele cardiovasculare sunt în frunte. Depresia înseamnă stare emoțională „dureroasă” și începutul unui proces de degradare fizică. Aceasta dacă nu se intervine la timp. Însă cu toate că depresia este o maladie (sau mai exact, un dezechilibru) a cărei incidență este în creștere la nivel global, puțini dintre noi, nespecialiștii, avem cunoștințe despre ce e cu adevărat și care sunt cauzele ei. O tratăm adesea ca pe-un moft și, fără să ne dăm seama de ceea ce spunem, adresăm adesea un îndemn binevoitor celor afectați: „Mai lasă și tu gândurile negre!”

În acest context, cartea jurnalistului Johann Hari, „Legături pierdute”,  este o adevărată revelație. Subtitlul cărții ne indică și tema principală a volumului: „Cauzele reale ale depresiei și soluții surprinzătoare”. Însă „Legături pierdute” este cu mult mai mult. Autorul nu ne vorbește doar despre depresie, ci și despre anxietate. Și oare câți dintre noi nu simt adesea că tensiunea interioară a depășit cu mult limita normalității, din diverse cauze (stres la muncă, nesiguranță, griji materiale, situații încordate în familie)? La acestea se adaugă și o analiză a mediului în care trăim, a valorilor „predicate” de societate, cel mai adesea prin reclame publicitare, a modului în care au involuat relațiile dintre oameni.

Johann Hari a fost jurnalist la mai multe publicații de renume: „New York Times”, „Los Angeles Times”, „The Guardian”, „The Independent”. Formația sa este însă de sociolog. Iar aceste lucruri sunt în folosul nostru, al cititorilor. Aceasta pentru că scriitorul britanic pornește de la propria sa poveste de viață – avea doar 18 ani când a început să ia antidepresive – și face o cercetare metodică, sprijinită pe date științifice și interviuri cu specialiști foarte edificatoare pentru cititori. Johann Hari ne ajută să înțelegem ce sunt cu adevărat depresia și anxietatea, pentru că își pune aceleași întrebări pe care ni le-am pune și noi. Însă el a avut acces la cercetări științifice și dialoguri cu specialiști în domeniu din toată lumea.

Fie că am avut de-a face, de-a lungul vieții, cu episoade de tensiune extremă sau de depresie, mai ușoară sau mai severă, citind cartea lui Johann Hari te simți înțeles. Autorul nu „predică” despre depresie și anxietate de la un amvon imaginar. Ne spune povestea sa și a multor oameni și „demolează” unele dintre miturile construite în jurul depresiei.

Când a inceput să ia antidepresive, medicul i-a spus lui Johann Hari că problema constă într-un dezechilibru chimic la nivelul creierului, care nu produce destulă serotonină. Până la vârsta de 31 de ani, când a renunțat să le mai ia, scriitorul britanic a crezut această poveste. Însă după cercetări temeinice ale subiectului și dialoguri cu specialiști a aflat că, de fapt, aceasta e mai degrabă o formulă de marketing. „Neadevărul constă, însă, în a spune că depresia este provocată de un dezechilibru chimic în creier și că soluția principală este un antidepresiv chimic”.

Hari nu neagă rolul antidepresivelor în situații de criză, pentru că în multe cazuri ajutorul este real. Dar ameliorarea este temporară. Pentru adevărata vindecare trebuie mers spre cauza reală a depresiei. Nimeni nu face depresie degeaba, iar în cele mai multe cazuri mediul sau întâmplări traumatizante sunt cauza reală. Și chiar dacă există o predispoziție genetică pentru depresie, aceasta se va activa tot din aceleași motive.

Johann Hari detaliază mai multe cauze ale depresiei și le exemplifică prin povești reale ale oamenilor. Deconectarea de o muncă plină de sens este una dintre acestea. Dacă mergem la slujbă ca și când am fi condamnați la muncă silnică nu ar fi de mirare să devenim anxioși sau depresivi. Deconectarea de alți oameni, de valorile importante, firești ale vieții, de o anumită poziție socială și respect, de natură, sau de un viitor sigur sunt alte posibile cauze ale depresiei.

Nu facem depresie doar dacă cineva din familie e călcat de tren, să zicem. Ci și dacă muncim mult la serviciu, iar eforturile nu ne sunt apreciate, ci suntem tratați ca „omul invizibil”. Dacă nu avem, pe termen lung, siguranța zilei de mâine și clipă de clipă ne întrebăm cum să „jonglăm” cu datoriile e foarte posibil să devenim anxioși. Să te aprecieze cineva pentru ceea ce însemni cu adevărat și nu doar pentru că ești șeful, ai o mașină scumpă sau sume cu multe zerouri în cont este, de asemenea, important. Pentru echilibrul nostru psihic e bine să avem măcar câțiva prieteni cu care să putem comunica real și nu sute de prieteni doar pe Facebook.

În cea de-a treia parte a cărții, Johann Hari ne vorbește despre „reconectare sau un alt tip de antidepresiv”, unul cu efecte pe termen lung și fără reacții adverse. „Am fost separați de tribul nostru și deconectați, o vreme foarte lungă. Este timpul să ne întoarcem cu toții acasă” spune Hari. Aceasta înseamnă în primul rând înțelegerea reală a traumei și depășirea ei prin mijloacele potrivite (etapele „reconectării” sunt detaliate în carte).

Johann Hari mai face o afirmație surprinzătoare în „Legături pierdute”: depresia este „un mesaj și trebuie să ascultăm acel mesaj. Toți oamenii deprimați și anxioși din lume – cu toții ne transmit un mesaj. Ei ne spun că s-a întâmplat ceva greșit în modul cum trăim. Trebuie să încetăm să înăbușim sau să reducem la tăcere ori să transformăm acea durere într-o patologie. În schimb, trebuie să o ascultăm și să o apreciem. Abia atunci când ne ascultăm durerea o putem urmări până la sursa ei – și doar acolo, unde îi putem vedea adevăratele cauze, putem începe să o depășim”.

Voi ați fi interesați să citiți această carte?