Spre finalul anului trecut, în librăriile de la noi a apărut romanul „Liliacul” de Jo Nesbo, despre care aflăm că este primul volum din seria care-l are ca protagonist pe detectivul Harry Hole. Cum Jo Nesbo este deja tradus în 50 de limbi, iar romanele vândute ating impresionanta cifră de 40 de milioane, am fost curioși să descoperim cum a început toată povestea acestui succes. O decizie bună, pentru că nu am fost dezamăgiți.

„Liliacul” este un roman publicat de Jo Nesbo în Norvegia în 1997, dar tradus mult mai târziu în limba engleză. Editurile americane și britanice au hotărât inițial să traducă cel de-al treilea roman al autorului, cu acțiunea petrecută în Oslo, iar abia apoi romane care au cadru al acțiunii zone mai însorite și exotice. Aceasta probabil pentru ca Harry Hole să rămână în imaginarul nostru ca „detectivul din Oslo”. Considerăm însă un câștig pentru cititori faptul că detectivul Hole se află în „Liliacul” departe, foarte departe de casă, în Sydney, Australia. Vom putea astfel să simțim atmosfera metropolei australiene care nu doarme niciodată, să ne amestecăm printre milioanele ei de locuitori, o mulțime pestriță, nonconformistă, dornică de distracții și de libertăți (sau libertinaj?).

Romanul debutează cu sosirea lui Harry Hole la Sydney, unde este întâmpinat de polițistul care îi va fi partener, Andrew Kensington. Acțiunea avansează la începutul cărții cu o oarecare încetineală, ca și când ne-ar da timp să ne obișnuim cu diferența de fus orar (precum Harry), să observăm orașul și să îi cunoaștem poveștile. Pe majoritatea dintre acestea le aflăm de la Andrew Kensington, un personaj interesant, cu un istoric dramatic, pe care îl descoperim pe parcurs.

Interesant este faptul că Jo Nesbo, foarte bine documentat, include în firul narativ informații despre istoria Australiei, despre procesul de asimilare a aborigenilor, tensiunile dintre aceștia și populația albă, dar și povești despre mitologia aborigenilor. Aflăm astfel și semnificația titlului romanului: „Liliacul”, un simbolul aborigen al morții.

Pe urmele acestei întunecate făpturi a nopții a plecat Harry Hole la Sydney, pentru a-l descoperi pe criminalul lui Inger Holter, o tânără norvegiană violată, sugrumată și aruncată în apele Pacificului.

În prima parte a cărții, autorul introduce rând pe rând personajele implicate în acțiune. Îi distingem pe Andrew Kensington, aborigenul cu o carieră impresionantă în poliție, (aproape) campion național la box, un personaj șarmant, plin de umor, o enciclopedie vie. Însă nu este ceea ce pare. Otto este un alt personaj care ne-a atras atenția: un gay care încearcă să seducă toți bărbații pe care-i întâlnește, vesel și trist totodată și cu o ocupație care îi vine mănușă, clovn la un circ ambulant. Însă nici el nu este ceea ce pare. Ar mai fi Birgitta, frumoasa suedeză care îi sucește mințile lui Harry, Joseph, alcoolic pasionat de parașutism, care își face veacurile în parc. Într-o măsură mai mică sau mai mare, nici aceștia nu sunt ceea ce par.

De fapt, Jo Nesbo asta face: introduce în scenă personaje cu complicate istorii personale și ne conduce constant pe piste false. Când se descoperă că nu este vorba despre o crimă izolată, ci de opera unui criminal în serie, romanul capătă un ritm alert, iar tensiunea pe care o resimte cititorul îl va determina să dea pagină după pagină pentru a afla deznodământul. Probabil că, în ciuda celor peste 400 de pagini, veți termina cartea în maximum două zile, indiferent cât ați fi de ocupați!

Paradoxal, ne-a mai plăcut la acest roman faptul că Harry Hole nu este vreun supererou, ci un personaj descris cu toate slăbiciunile sale. „Liliacul”, simbolul morții, îl bântuie pe dinăuntru. Nu-și iartă că s-a agățat de viață fără demnitate, iar la ani distanță, încă mai visează chipul colegului ucis din vina sa. Este alcoolic, dar se pedepsește să nu bea. Face unele erori, este impulsiv, se îndrăgostește, dar…până la urmă, e și el om.

De la Harry Hole aflăm că „sufletul uman era un codru des și întunecat și toate deciziile le luai de unul singur”, o singurătate dureroasă, în fața vieții și a morții.

Voi ați citit vreo carte scrisă de Jo Nesbo? V-a plăcut?