Dincolo de indiscutabilul său talent literar, deoarece vorbim despre un scriitor ale cărui cele mai importante lucrări au câștigat deja statutul de clasice ale literaturii universale, Capote a fost o celebritate. Genul de autor care organiza petreceri glam la care se întrecea toată elita New York-ului sau a Hollywood-ului, autorul cu o viață ce a devenit ușor scenariu de film, invitatul jovial, carismatic, al emisiunilor TV. Iar cea mai faimoasă carte a sa, deși, din păcate, nu la fel de iubită precum filmul care a ecranizat-o, rămâne Mic dejun la Tiffany. Află în rândurile de mai jos de ce am ales să o omagiem drept Cartea săptămânii.

Chiar dacă e extrem de departe de un basm, „Mic dejun la Tiffany” a fost considerat de mulți drept reiterarea modernă a Cenușăresei. Povestea devenirii unei fete simple dintr-un mic orășel american, care își părăsește soțul mai în vârstă pentru a se muta la New York, unde devine o adevărată socialite, pare încununarea tuturor basmelor pe care ni le spuneam când eram mici. Holly Golightly, cea mai iubită eroină a lui Capote, după cum el însuși recunoștea, în care a înglobat caracteristici de la toate femeile pe care le-a cunoscut și le-a iubit, de la mama sa la Marilyn Monroe, Gloria Vanderbilt, Oona O’Neill și Dorian Leigh, e, până la un moment dat, chintesența prințeselor din povești care își transformă singure viața. O Cenușăreasă modernă, o gheișă, o creație vie, care îl fascinează nu doar pe scriitorul-narator anonim, dar pe toți cititorii, deopotrivă.

Până și procesul de apariție al acestei capodopere a literaturii a fost la fel de fascinant și de contradictoriu precum iubita sa eroină. Capote semnase un contract de publicare cu Harper’s Bazaar de 2000 de dolari, care includea și un set de ilustrate realizate de celebrul David Attie. Însă revista americană a cerut nenumărate revizuiri ale romanului, considerându-l mult prea îndrăzneț, cu un limbaj licențios și o eroină ce putea fi foarte ușor catalogată drept prostituată. Deși Capote s-a supus tuturor modificărilor, în parte și datorită faptului că ilustrațiile îl impresionaseră profund, până la urmă Harper’s Bazaar au renunțat la contract. Nervos, Capote urma să semneze un act și mai avantajos cu Esquire, publicând romanul pentru 3000 de dolari și reținând și desenele lui Attie: în rezumat, așa sună povestea unui adevărat succes de casă.

O floare care îmbobocește mai târziu, dar cu atât mai superb: atât „Mic dejun la Tiffany”, cât și Holly Golightly se potrivesc la perfecție cu această descriere. Romanul o prezintă pe Holly doar din perspectiva naratorului anonim, un scriitor în devenire, care locuiește în aceeaşi clădire cu protagonista noastră și de la care primește numele de Fred, botezat după fratele ei. Fascinat de stilul ei de viață, de frumuseţea studiată și totuși sălbatică, de abundența de bărbați cu care se întreținea și totuși de inocența ei, Fred face o pasiune pentru eroina noastră și va trăi alături de ea aventuri new-yorkeze care au rămas în istoria literaturii. Atenție însă, nu se îndrăgostește, așa cum ne face să credem celebra ecranizare cinematografică cu Audrey Hepburn: naratorul lipsit de nume din roman e un presupus homosexual, iar Capote nu mixează niciun strop de romantism în povestea protagoniștilor săi.

De la legătura cu agentul de film care încearcă să o facă celebră, deși Holly recunoaște, cu luciditate, că nu are în ea ambiția și determinarea necesare pentru a fi vedetă, până la mafiotul în vârstă pe care îl ajută livrând mesaje codificate în numele său, Holly se înconjoară de un roi pestriț de admiratori. Însă nu aventurile sale amoroase sunt cele care ne fascinează, nici măcar peripețiile printr-un New York care e mai mult decât un oraș, devine un adevărat protagonist al romanului, nu ne fac captivi ai romanului, ci complexitatea și unicitatea personajului principal.

Capote a dat naștere, prin Holly Golightly, unuia dintre personajele feminine emblematice ale literaturii universale, acel prototip de femeie care îi obsedeză profund pe toți cei cu care intră în contact, de la barmanul îndrăgostit de ea la scriitorul fascinat de personalitatea ei. Dincolo de versiunea romantizată din film și interpretată, e adevărat, impecabil în specificul său de Audrey Hepburn, Holly cea din carte e mult mai întunecată, mai liberă, mai independentă. „O sălbăticiune”, așa cum e descrisă, în termeni diferiți, de bărbații din viața ei, imposibil de închis într-o cușcă, visând să zboare liberă, dar având în același timp dorința de stabilitate, de protecție. Holly simbolizează, prin complexitatea sa, poate una dintre cele mai bune reprezentări din literatură ale emoțiilor și dorințelor noastre contradictorii.

Bineînțeles, fiind vorba despre Capote, te va fermeca limbajul folosit, expresivitatea celor mai simple cuvinte, dialogurile care par desprinse exact din experiența petrecerilor fabuloase, a discuțiilor fascinante pe care autorul trebuia să le poarte cu toți cunoscuții săi captivanți.

Cartea săptămânii noastre e de dimensiuni mici, așa că o vei citi dintr-o răsuflare. Aflată undeva la granița dintre povestire și roman, Mic dejun la Tiffany e acea operă de a cărei finețe nu ai cum să nu te lași impresionat, expusă cu atâta talent, poate săracă în acțiune, dar bogată în semnificații, seducătoare prin limbaj, fascinantă prin protagonista sa. E, într-un anumit sens, traducerea în cuvinte a lui Capote însuși, a unuia dintre cei mai renumiți și totodată greu de descifrat autori, un geniu pe care mulți l-au frecventat, dar puțini l-au înțeles. Cu alte cuvinte, o carte-cult în literatură, scrisă de unul dintre cei mai mari și subestimați autori, un clasic în toată puterea sa.

Tu ai citit „Mic dejun la Tiffany”? Ce părere ai despre Cartea săptămânii noastre?