Ultimul roman al lui Jonathan Coe apărut în librăriile noastre, „Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie”, este o carte pe care fiecare pasionat de lectură va trebui să o treacă la „lecturi obligatorii”. Cu o formulă narativă ingenioasă și o stilistică fără cusur, Coe excelează în acest ultim roman al său. Este cel pe care l-am apreciat dintotdeauna, ba încă ceva mai mult. Aceasta pentru că registrului satiric i se adaugă elemente de mister și aventură și chiar câteva note horror. Bineînțeles, nu lipsește observația acidă despre starea națiunii britanice, o mărturie despre nebunia lumii în care trăim. Trebuie să subliniem însă un lucru: Coe face referiri concrete doar la societatea engleză, dar în esență, situația este aceeași în multe țări de pe glob.

„Pentru că vine un moment (…) când lăcomia și nebunia practic nu se mai deosebesc. Sunt unul și același lucru, s-ar putea spune. Și mai vine un moment când dorința de a tolera nebunia și de a trăi cu ea, ba chiar de a o susține, devine și ea un fel de nebunie”.

Pasajul citat aparține unui alt roman al lui Coe, „Ce hăcuială!”, la care se fac referiri în „Numărul 11”. De altfel, scriitorul spune că și-a dorit un fel de continuare indirectă a romanului „Ce hăcuială!”, o continuare mai mult în plan ideativ, dat fiind că personajele romanului citat mai sus mor toate. Motto-ul cărții subliniază de fapt ideea ei de bază: lăcomia ca sursă a nebuniei în care trăim – de la viața alienată de zi cu zi a societății, la politică, mentalități etc. De fapt, Coe creează o lume în care normalitatea e extravagantă, pitorească și rară.

Autorul britanic alege ca personaje-martor ale narațiunii două tinere – Rachel și Alison – care sunt colege de școală în copilărie, apoi prietene, chiar dacă relația dintre ele se rupe la un moment dat din motive „lingvistice”: cuvântul „regala” este confundat cu „regula”. Asta se întâmplă când ții legătura de prietenie mai mult în lumea virtuală decât în cea reală! Coe urmărește istoria celor două fete în mai multe momente ale vieții, nu neapărat cronologice. Interesant este însă faptul că aceste personaje trec uneori în plan secund pentru a face loc poveștilor oamenilor cu care interacționează. Astfel, Coe creionează un portret al mentalităților lumii moderne a secolului 21, adevăratul personaj central al cărții. „Mi-a plăcut ideea acestei forme libere și deschise (este oare Numărul 11 un roman sau o antologie de nuvele legate între ele?), fiindcă sunt de părere că romanele despre starea națiunii ar trebui să fie ambigue în plan structural (…)”. Cuvintele îi aparțin lui Jonathan Coe, în notele finale, de la sfârșitul cărții, „Unsprezece surse de inspirație pentru Numărul 11”. Până la urmă, nici nu are importanță răspunsul la întrebarea ridicată de Coe, atâta timp cât a creat o carte atât de densă ideativ, cu o structură narativă care susține acest plan.

Cele cinci povestiri din roman aduc în prim plan personaje puternice și revelatoare pentru „starea națiunii”, iar fiecare dintre acestea au tangențial legătură cu destinele celor două fete. O descoperim pe mama lui Alison, o cântăreață populară odinioară, căzută în sărăcie și nevoită să apeleze la banca de alimente. Norocul pare să-i surâdă la un moment dat, când este invitată să participe la o emisiune-concurs cu vedete supuse la încercări teribile în junglă. Cine nu se dă în vânt după astfel de emisiuni? Povestirea evidențiază o latură importantă a mentalității societății contemporane: manipularea adevărului prin televiziune, cruzimea oamenilor, lipsa totală de empatie. Alt personaj interesant este inspectorul Pilbeam, pasionat de cărți și care își rezolvă cazurile apelând la modele culturale – o extravaganță, desigur, în secolul 21.

În roman întâlnim și două personaje care provin din România: Dumitru, un șef de echipă pe șantier și Livia, o violoncelistă care plimbă câinii bogaților în Londra, pentru că din muzică nu se poate trăi. Deși Livia are câteva apariții episodice, Coe i-a atribuit un rol central în structura cărții. Îl veți descoperi.

Lumea lui Coe din acest roman este clar delimitată între săraci și bogați. Sir Gilbert și Madiana – o ucraineană care a lucrat în lumea modei – sunt reprezentativi din acest punct de vedere. Mentalitatea lor nu este cu mult diferită de cea a mediului social în care trăiesc, doar că ei vor un pic mai mult – să fie numărul 1 în top. Din această cauză, își construiesc o locuință cu o structură aberantă, dar frecvent folosită la Londra. Cum planurile urbanistice limitează înălțimea caselor, mulți englezi încep să construiască niveluri suplimentare ale caselor în pământ. Iar dacă unii au 5, 7 sau 10 niveluri subterane ale casei, Madiana vrea 11. De ce? Pentru că poate este răspunsul șefului de echipă Dumitru, care, de altfel și demisionează.

Un simbol important care străbate romanul de la un capăt la celălalt este cel al păianjenului. Rachel și Alison îl descoperă cutremurate de groază încă din copilărie. La maturitate, se vor izbi de lucrătura fină a plasei sale: o țesătură a unei lumi iluzorii, lacome și lipsită de substanță și valori reale, în care, din păcate, vor sfârși mulți.

Voi ați citit „Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie”? Vă place cum scrie Jonathan Coe?