Ann Leary propune cititorilor în romanul „Ora de Aur” o protagonistă mai puțin obișnuită. Hildy Good este o femeie de peste 60 de ani, unul dintre cei mai buni agenți imobiliari din Wendover, Noua Anglie. Este alcoolică în recuperare – sau cel puțin aceasta este aparența după care se ascunde, divorțată de soțul care a descoperit că e gay, după mai bine de un deceniu și jumătate de căsnicie. Trăiește singură, cu „companioanele” ei, două cățelușe, este descendentă a „vrăjitoarelor” din Salem și, după cum cred unii, poate citi gândurile oamenilor – o trăsătură moștenită din generațiile anterioare. Cele două fete sunt de ceva vreme la casele lor, iar Hildy a rămas în compania prietenului ei constant, cel care alină durerea și disperarea și face viața mai ușor de suportat – vinul (care nu este o băutură chiar adevărată față de vodcă, ne spune Hildy).

În compania lui Hildy, care se dovedește una foarte agreabilă, vom descoperi orașul Wendover, atmosfera sa orecum idilică și câțiva dintre locuitorii săi. Spunem idilică pentru că orașul este situat pe malul oceanului, iar casele sunt de fapt vechi conace coloniale, o adevărată mină de aur pentru un agent imobiliar. Casele acestea spun multe povești despre cei care le locuiesc astfel încât un agent imobiliar ar putea face munca unui psiholog fără nicio greutate.

Hildy Good ne însoțește prin Wendover și alături de ea vom descoperi câteva personaje la fel de interesante: Rebecca, o femeie fermecătoare, rafinată și foarte bogată, prinsă într-un mariaj care nu o face fericită. Să fie de vină faptul că iubește mai mult ideea unei iubiri romantice decât o persoană reală, cu toate neajunsurile ei? Peter Newbold este psihiatrul ținutului, pe care Hildy îl cunoaște de când s-a născut, un personaj care va învăța pe propria piele o lecție foarte dură. Frankie Getchell este omul „bun la toate”, cel care adună gunoaiele orașului și repară tot ce e stricat. Poate nu întâmplător, între acesta și Hildy Good este o relație nu atât complicată cât complexă – lăsăm cititorilor plăcerea să o descopere. Un personaj pe care cititorii îl vor îndrăgi, deși apariția lui în roman e episodică este și Scott, fostul soț al lui Hildy, prietenul ei cel mai bun, regăsit abia după ce aceasta reușește să accepte faptul că a fost respinsă doar pentru pentru că soțul ei preferă bărbații.

Fiecare personaj al romanului aduce o culoare și o atmosferă aparte. Însă, ceea ce seduce în stilul lui Ann Leary este în primul rând atmosfera romanului. Totul este descris în nuanțe pastelate, ca și când fiecare personaj ar putea primi o a doua șansă (deși uneori lucrul acesta nu mai este posibil în mod concret). Hildy Good ne poartă cu umor, duioșie și înțelegere prin lumea sa, prin povești din trecut și prezent, pe vremea vrăjitoarelor din Salem, apoi aflăm despre mama sa, tulburată psihic, chinuită de o depresie care i-a adus și sfârșitul. Însă viziunea nu este una sumbră, ca și când autoarea ne-ar spune că viața merge mai departe în ciuda tuturor acestor lucruri. O „oră de aur” va apărea în viața tuturor. Trebuie doar să o înțeleagă, să o recunoască. Este frumoasă metafora orei de aur, interpretată de două personaje ale cărții în mod diferit. Pentru Rebecca, ora de aur e un termen din cinematografie, „e chiar înainte de apusul soarelui. Sau imediat ce răsare. Este chiar prima sau ultima oră de lumină din zi, așa ca acum. Atmosfera e deosebită, neobișnuită.

Se datorează purității luminii, unghiului la care se află soarele și felului în care coboară spre orizont…”, ora la care se sărută de obicei protagoniștii unui film romantic. Pentru Frank, cel care are o perspectivă mult mai realistă și pragmatică asupra vieții, „ora de aur” e un termen medical. A învățat lucrul acesta în Vietnam și se referă „la îngrijirile medicale pe care le poți da cuiva în prima oră după ce a fost rănit”. „În mintea mea am numit-o întotdeauna ora de cocktail. O oră de aur, fără discuție” sunt gândurile lui Hildy referitor la acest moment de grație. Va ajunge însă să experimenteze unul dintre înțelesurile acestei expresii în propria viață, după ce dependența de alcool îi va juca vreo câteva feste – unele dureroase, altele penibile sau chiar periculoase.

Un alt aspect interesant al cărții este chiar acesta referitor la alcoolismul lui Hildy Good. Autoarea romanului urmărește fără să judece, fără inutile lecții moralizatoare, însă cu precizie aproape clinică manifestările dependenței la Hildy Good. Pătrundem în cea mai tainică intimitate a ei și o descoperim vulnerabilă, strigând mut după afecțiune și respingând-o în același timp, în situații care-i răpesc demnitatea, dar și în luptele ei discrete, ascunse de ochii curioșilor de a se recupera. Hildy nu este o super eroină, ci profund umană, un personaj care ne povestește cu umor episoade din viața ei și a celor cu care se intersectează, convinsă fiind că, până la urmă o vom înțelege, „doar suntem adulți, cu toții, ce naiba?”

Cum vi se pare acest personaj? V-ar plăcea să o descoperiți, în cazul în care nu ați citit cartea încă?