Ultimul roman al scriitoarei americane Nicole Krauss, „Pădurea întunecată”, publicat după o pauză de șapte ani și apărut și în librăriile de la noi în urmă cu doar câteva luni a fost primit cu elogii vecine cu exaltarea. „Un roman strălucit. Sunt plin de admirație” spunea Philip Roth, citat pe prima copertă a cărții. Desemnat „cea mai bună carte de ficțiune a anului 2017 de către Esquire, Times Literary Supplement, Elle Magazine, Publishers Weekly, Financial Times, Guardian și Globe and Mail” romanul lui Nicole Krauss a fost și „national bestseller” în Statele Unite.

Decizia de a ne opri în această săptămână asupra romanului „Pădurea întunecată” de Nicole Krauss a venit tocmai pe fondul incitării stârnite de aceste cuvinte elogioase, deși noi, românii, avem și proverbul „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Din fericire, romanul lui Nicole Krauss este tot ce s-a spus despre el și un pic mai mult. „Publishers Weekly” îl considera „un tur de forță fascinant” și într-adevăr „Pădurea întunecată” este un roman care solicită cititorul. Dens în idei și abordând teme favorite ale autoarei, însă nu facile, cu o structură care poate contraria, „Pădurea întunecată” este un roman care te absoarbe și din care nu poți ieși cu gândul nici după ce ai încheiat lectura. Personajele principale, atmosfera cărții și problematica dezbătută ne vor obseda și ne vor face să ne dorim să recitim măcar anumite fragmente din carte.

În nota autoarei ni se spune că titlul este inspirat de câteva versuri din „Infernul” lui Dante, care i-au fost citate într-o călătorie cu mașina spre Ierusalim: „De când e omu-n miezul vieții lui/M-aflam într-o pădure întunecată. Căci dreapta mea cărare mi-o pierdui”.

Metafora „pădurii întunecate”, a unei vieți abătute de la „dreapta cărare” este tema principală a romanului. Dar, dacă la Dante viciile erau acelea care îndepărtau omul de la o viață trăită în lumina spiritualității, Nicole Krauss, prin poveștile protagoniștilor ei, sugerează că trădarea sinelui, ignorarea dorințelor profunde de împlinire sufletească, teama de a urma un drum care simțim că ne aparține pot avea același efect.

Scriitoarea americană (de origine evreiască) își structurează romanul prin prezentarea poveștilor a două personaje: Jules Epstein, un avocat trecut de 60 de ani, cu un succes care i-a adus o avere impresionantă și Nicole, o scriitoare de 39 de ani, mamă a doi copii, care traversează un episod de anxietate datorat lipsei de inspirație și căsniciei aflate pe muchie.

Nicole Krauss a ales să prezinte poveștile celor două personaje în paralel. Astfel, capitolele despre viața lui Epstein, scrise la persoana a treia alternează cu istoria lui Nicole, scrisă la persoana I. Un aspect care poate contraria cititorii este faptul că – aparent – cele două povești nu se intersectează. Există însă sugestii foarte subtile ale autoarei, care circumscriu protagoniștii aceluiași univers spiritual – din astfel de motive cartea trebuie citită cu mare atenție.

Jules Epstein este un personaj cu o mare putere de fascinație. Cu o vitalitate ieșită din comun, extrăgându-și energia din controversă și conflict, Epstein este omul pentru care nu există limite, centrul universului în care se învârte, cel care are mereu ultimul cuvânt. Colecționar de artă, case și mașini scumpe, Epstein își pierde la un moment dat interesul și combativitatea, rătăcit cumva în lumea din interiorul său. Schimbarea devine evidentă pentru cei din jur în momentul când începe să-și doneze sau pur și simplu să-și dăruiască bunurile, „pentru a-și face loc să gândească”.

Romanul lui Krauss aduce în discuție și condiția evreilor care trăiesc în Statele Unite, profund legați însă prin spiritualitate de pământurile strămoșilor lor. Spiritul cercetător, meditativ, căutând în permanență răspunsuri la întrebările acute ale existenței umane este reprezentat în roman de Epstein. Rabinul Klausner, care îi spune bătrânului avocat că descinde din regele David, are niște teorii interesante referitoare la acel gol care trebuie creat pentru ca ceva nou să apară. „…O inimă rănită este mai plină decât una mulțumită: pentru că o inimă rănită are un gol, iar golul are potențialul de a fi umplut cu infinitul” spune Klausner. „Pentru a crea omul, Dumnezeu a trebuit să se retragă pe Sine, și am putea spune că trăsătura definitorie a umanității este această lipsă. Este o lipsă care ne bântuie, căci, fiind creația lui Dumnezeu, conținem amintirea infinitului, care ne umple de dor. Dar aceeași lipsă este cea care ne permite liberul-arbitru” mai explică rabinul.

Epstein și Nicole sunt personaje aflate sub semnul creației, care dau formă unor realități – scriitoarea prin lumile imaginate, iar avocatul prin forța financiară și influență. Sunt totodată aflați și într-o profundă metamorfoză – Ghilgul – iar călătoria pe care amândoi o vor face în Israel este de fapt una interioară, inițiatică.

Aflată într-un impas creativ și din ce mai înstrăinată de soțul ei, Nicole descrie unul dintre lait-motivele vieții ei – un sentiment straniu, care o face să se simtă uneori ca și când ar duce o viață paralelă și într-un alt loc. Senzația aceasta care o însoțește încă din copilărie – deja vu benign sau altceva mai complex? – se acutizează din cauza anxietății. Iar când, într-o zi, aude la radio un savant vorbind despre multivers, Nicole înțelege că destinul următoarei sale cărți este legat de hotelul Hilton din Tel Aviv, unde trebuie să plece fără întârziere. Aceasta deși cu ochii minții se vede deja trăind acolo.

Multiversul, „posibilitatea ca universul să conțină de fapt mai multe universuri” în care ipostaze ale sale să ducă vieți cu opțiuni diferite reprezintă o altă temă importantă a cărții. Este tratată însă la nivelul pur simbolic, și nu științific, scriitoarea sugerându-ne faptul că suntem suma tuturor opțiunilor pe care le facem în viață, dar și a gesturilor pe care am ezitat să le realizăm. Acestea ar fi putut reprezenta o nouă cale existențială – mai bună sau mai rea, nu are importanță în viziunea lui Krauss. Scriitoarea americană sugerează că libertatea de opțiune și curajul de a alege un drum nou, chiar greșit, sunt până la urmă cele care contează.

Interesantă este și legătura dintre Nicole și Franz Kafka, a cărui operă neterminată trebuie să o continue. Astăzi știm toți că mormântul autorului „Procesului” și „Metamorfozei” se află în Cimitirul evreiesc din Praga. Autoarea ne propune însă o altă versiune: dacă Franz Kafka și-ar fi îndeplinit dorința de a ajunge în Palestina și a-și continua viața acolo? Descoperim astfel un Kafka în mica lui locuință din deșert, care alege să celebreze viața simplă, trăită aproape de natură. Într-un univers ipotetic e posibilă oare și versiunea aceasta?

Romanul lui Nicole Krauss ne face să ne punem întrebări privitoare la însăși natura realității. Nu este uneori mai reală decât însăși realitatea versiunea în care alegem să credem? Finalul romanului este în aceeași notă. Este oare doar un vis, o dorință care se vrea materializată sau poate totul se întâmplă deja într-una dintre lumile unui multivers. Acestea sunt întrebări la care va răspunde fiecare cititor în parte, pentru sine, deși ne-am dori ca cei care au citit romanul să ne spună concluziile lor aici.