În 1939, URSS a ocupat statele baltice Lituania, Letonia și Estonia. Kremlinul s-a grăbit să alcătuiască liste cu persoane considerate a fi oponente ale regimului comunist, în general intelectuali și militari. Aceștia au fost rapid decretați trădători, iar pe chip li s-a lipit ștampila de „nazist”. În 1941 au început primele deportări și se estimează că, în urma genocidelor, circa o treime din populația acestor state a fost nimicită. Milioane de oameni au murit în drumul spre și în gulagurile rusești, și nici măcar cei care s-au întors acasă în cursul anilor 50 nu și-au putut recăpăta liniștea: au trebuit să sufere în continuare, cu viețile răpite, temători să spună povestea suferinței lor din cauza regimului comunist aflat încă la conducere.

Din păcate, masivele deportări sunt un capitol al celui de-Al Doilea Război Mondial care e încă trecut cu vederea, ascuns stângaci sub preșul celor mai întunecate coşmaruri ale umanității. Se spune că Stalin a ucis circa 20 de milioane de oameni în timpul regimului său de teroare, dar, cu toate acestea, faptele sale sunt încă ignorate, „pălind” în fața terifiantelor povești ale nazismului și prigonirii evreilor. În parte, acest lucru este încă posibil din cauza faptului că, oficial, rușii nu recunosc nici până în ziua de azi deportările.

Ceea ce face ca povestea pe care ți-o vom prezenta azi în cadrul Cărții de la ora 5 să fie cu atât mai prețioasă. Vorbim despre ficțiune, firește, dar despre una care are la bază fapte reale, despre un roman young adult mai tulburător decât multe cărți de război scrise pentru publicul matur, dar în același timp de o frumusețe neobișnuită și intensă. O poveste ce a transcens timpul și care ni se înfățișează în fața ochilor neîncrezători că asemenea fapte reprobabile ale umanității sunt încă ignorate.

Printre tonuri cenușii” începe în forță, fără a ne oferi darul introducerii cu care noi ți-am înlesnit pătrunderea în poveste. Lina e o adolescentă de 15 ani, fiica unui profesor universitar și a unei mame frumoase, calde și rafinate. E talentată la desen și extrem de nerăbdătoare să înceapă cursurile la cea mai exclusivistă școală de vară din Europa. Doar că nu mai are timp pentru nimic atunci când sovieticii bat la ușa apartamentului cochet lituanian, ordonându-le Linei, fratelui său mai mic Jonas și mamei sale să împacheteze rapid și să îi urmeze în 10 minute în ceea ce va deveni, la propriu și la figurat, dispariția lor. Fata nici nu mai are timp să se schimbe de cămașa de noapte și mai aruncă o ultimă privire fugară în oglindă, neștiutoare și fulgerătoare, fără a mai bănui că nu va mai avea șansa de a-și vedea chipul reflectat pentru mai mult de 10 ani.

Acest fapt simplu, stipulat de autoare prin vocea clară, luminoasă a naratoarei Lina, e poate singurul care ne mai menține trează speranța în suflete, în toiul celor mai dramatice evenimente: știm, nu bănuim doar, că Lina va supraviețui. În fapt, vocea protagonistei seamănă tulburător de tare cu relatările Annei Frank, iar certitudinea supraviețuirii uneia și morții iminente a celeilalte e singura diferență ce poate face lectura „Printre tonuri cenușii” un pic mai suportabilă.

Lina și familia sa vor parcurge două continente, ajungând în cele din urmă în lagărul de muncă forțată din Siberia. Pe drum își vor face prieteni, mai ales în persoana lituanienelor alături de care împart aceeași situație dramatică. Îngrămădiţi precum vitele în vagoane pe care le e scris succint destinul: „prostituate și hoți”, considerați criminali, cei trei vor experimenta din primele momente tentativa de suicid a unui companion de drum și apoi incursiunea și mai violentă a soldaților sovietici într-o maternitate, de unde ridică o femeie ce abia a născut alături de bebelușul ei, imediat după ce acestuia i s-a tăiat cordonul ombilical.

Tot pe funestul, drum, însă, Lina și familia ei descoperă și crâmpeie de generozitate, de candoare și de omenie, ce par să strălucească mai abitir decât orice în toiul atrocităților. Profitând de talentul său artistic, Lina decide să deseneze pe batiste și, mai târziu, pe bucăți de lemn, gravând locurile pe unde a trecut și tragediile cărora le-a fost martoră, pentru a lăsa indicii tatălui său și a-i permite să îi găsească. Însă schițele ei sunt mai mult decât firimituri în vânt, a la Hansel și Gretel, reprezintă o porție de istorie, o garanție că atrocitățile nu vor fi uitate, că umanitatea va ști să tragă învățămintele și să nu își mai repete greșelile.

Desigur, ca în orice roman Young Adult, va exista și o poveste de iubire. Între Lina și unul dintre ceilalți deportați, fiul unui ofițer lituanian, Andrius, se încheagă o relație care va înduioșa și cele mai reci inimi. De fapt, simplitatea dragostei, prospețimea cu care aceasta se înfiripă în cele mai grele condiții, e cea care transformă „Printre tonuri cenușii” într-o carte pe care nu poți să o citești, dar nici nu o poți lăsa deoparte. Tot ca în romanele pentru adolescenți, Lina are un dar: e frumoasă, e curajoasă, e unică, posedă un talent artistic care, într-o altă lume, i-ar fi asigurat un destin strălucit, dar care în cartea noastră o cimentează doar ca pe o protagonistă de neuitat.

E dificil să realizezi un rezumat al Cărții săptămânii noastre, deoarece „Printre tonuri cenușii” trebuie descoperită de către fiecare dintre noi. Nu îți vom ascunde că, deși e vorba despre un roman Young Adult, Ruta Sepetys își acordă o marjă de libertate mai mare decât ți-ai imagina și nu e zgârcită deloc atunci când trebuie să creioneze violența și sadismul NKVD-ului, poliția politică a URSS-ului, responsabilă cu eradicarea opoziției la adresa comunismului. Însă tocmai simplitatea, tinerețea și speranța protagonistei salvează romanul și îl ridică de la rangul de ficțiune istorică la o narațiune intensă, copleșitoare, plină de emoție, una care creionează miracolul spiritului uman, nu numai decăderea sa.

Stilul autoarei e impecabil ales pentru misiunea pe care și-o propune: spre deosebire de estetica adesea flamboaiantă din „Toată lumina pe care nu o putem vedea”, cu care e similară, „Printre tonuri cenușii” preferă un limbaj elevat, unul caracteristic unei fiice de intelectuali, dar curat, fără prea multe metafore și figuri de stil. Propozițiile curg natural, firesc, cu atrocități descrise adesea atât de simplu încât ți se face pielea de găină.

Personajele sunt un alt plus al romanului. Iar creșterea lor e uimitoare, cu atât mai de apreciat cu cât este prezentă în mod credibil în cursul unei desfășurări a acțiunii care ar fi trebuie să îi zdrobească pe protagoniști, nu să le permită să se dezvolte. Însă atât în cazul Linei, cât și al lui Jonas, este evidentă o maturizare, o evoluție spirituală. Iar cea care „fură scenele” e Elena, mama rafinată, frumoasă, inteligentă, cu un suflet bun și nobil, cea care a devenit rapid una dintre „mamele noastre preferate” din literatură. Un loc călduț trebuie să i-l asigurăm și lui Andrius, interesul amoros al Linei, credibil și extrem de bine conturat în ciuda faptului că nu ocupă un loc central în narațiune.

Bineînțeles, pe alocuri e vizibil că „Printre tonuri cenușii” e primul roman al Rutei Sepetys. Acțiunea lâncezește uneori și există de asemenea și câteva secvențe repetitive. Însă la fel de evident e și atașamentul emoțional al autoarei față de subiectul cărții: tatăl său e unul dintre lituanienii care au reușit să scape de deportare, fugind mai întâi într-o tabără de refugiați din Germania și mai apoi în America. Din acest punct de vedere, cartea e o scrisoare de dragoste și de mulțumire pentru cei care nu au avut nici pe departe norocul scriitoarei și care s-au sacrificat pentru libertatea și viața sa. De aici derivă și autenticitatea romanului, pentru care putem ierta orice, inclusiv pasul lent al acțiunii.

În cele din urmă, „Printre tonuri cenușii” oferă exact ceea ce a promis: o privire cruntă într-unul dintre cele mai dramatice episoade ale istoriei noastre, dar una încărcată în același timp de dragoste, de credință, de lumină. Precum destinul statelor baltice, ce au reușit să își recâștige independența în anii 90 și care au preferat, în mod cu totul și cu totul incredibil, să înlocuiască ura cu iubirea și patriotismul, Cartea Săptămânii noastre strălucește precum un diamant în întuneric, precum o piatră prețioasă descoperită în noroi și purtătoare de noroc, așa cum vei găsi și în filele ei. Un must read din toate punctele de vedere.

Tu ai citit „Printre tonuri cenușii” de Ruta Sepetys? Ce părere ai despre Cartea săptămânii noastre?