S-au scris nenumărate cărți despre Al Doilea Război Mondial, așa că prima întrebare care ne ajunge în mod natural pe buze este:  și ce anume aduce nou „Privighetoarea”? Lansată în 2015, Cartea săptămânii noastre a fost vândută în mai bine de 2 milioane de exemplare și a transformat-o pe americanca Kristin Hannah într-un nume cu care Hollywood-ul cochetează deja.

Dar cum se remarcă bestseller-ul într-o literatură care abundă în cărți despre cea mai mare calamitate cunoscută de umanitate? „Privighetoarea” pleacă de la o premisă: dacă, așa cum spune unul dintre personajele sale, războiul este despre bărbați, femeile sunt eroinele sale tăcute, necântate, de cele mai multe ori absente din cărțile de istorie, un aspect pe care Hannah vrea neapărat să îl corecteze. Deoarece, în inima sa, „Privighetoarea” nu e nici ficțiune istorică, nici carte despre război, nici roman de dragoste, ci pur și simplu un titlu despre femei și puterea lor de supraviețuire.

Cartea jonglează cu perspectivele narative și debutează sub semnătura la persoana I a unei bătrâne inițial lipsite de identitate, care, fiind pe moarte, e nevoită să se despartă de casa sa și să desfacă pentru o ultimă dată cufărul cu amintiri, de unde cel mai tare o marchează un pașaport pe numele Juliette Gervaise. Imediat plonjăm în viețile a două surori, cu mai bine de 50 de ani în urmă, iar narațiunea capătă obiectivitatea persoanei a treia, parcă „ascunzându-ne” ceva.

Suntem în Franța anului 1939 și Vianne se pregătește să își ia adio de la soțul său Antoine, chemat la arme pentru a lupta împotriva naziștilor. Deși amenințarea războiului a ajuns și în pitorescul sătuc de pe Valea Loarei în care trăiesc cei doi soți, femeia nu crede cu adevărat că germanii vor invada Franța și se convinge parcă împotriva sa că soțul i se va întoarce până la Crăciun.

Dacă Vianne preferă să schimbe luciditatea pe o speranță falsă, sora ei, Isabelle, cu care facem cunoștință în următoarele pagini, renunță de cele mai multe ori la luciditate pentru a se îmbăta cu un curaj nebunesc. Cele două protagoniste sunt cum nu se poate mai diferite una de alta. După ce mama lor a murit și tatăl schimbat de experiența din Primul Război Mondial le-a abandonat, fetele au crescut înstrăinate una de cealaltă. În vârstă de 14 ani, Vianne s-a îndrăgostit rapid și a rămas însărcinată, iar micuța Isabelle a colindat dintr-o școală într-alta, permanent exmatriculată din cauza comportamentului rebel, evocând întruna dublul abandon: cel al tatălui și al surorii care a izgonit-o după ce a rămas însărcinată.

Tot dintr-o școală și tot pe ușa din dos pleacă Isabelle în primele capitole, pentru că nu a reușit să mănânce o portocală în mod manierat. Dacă Vianne se teme de război, Isabelle îl dorește, visează la el ca la unica oportunitate de a face ceva măreț cu viața sa. Așa că, fiind de părere că e inutil să mănânci portocala cu furculița și cuțitul atunci când este foarte probabil ca în curând să nu o mai mănânci deloc, Isabelle pleacă să locuiască cu tatăl său la Paris, de unde e însă din nou izgonită de primele bombardamente ale naziștilor. Mărșăluind printre valurile de refugiați ce părăsesc capitala, Isabelle face cunoștință cu războiul, cu moartea și cu prima iubire, în compania comunistului Gaetan care acceptă să o ia cu el pe front după ce își vor vizita reciproc membrii familiei rămași în viață și se vor asigura că sunt bine.

Firește, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din război, iar Gaetan o părăsește pe Isabelle, care ajunge să locuiască în casa surorii sale. Franța capitulează nedemn, dar ceea ce aprinde prima jumătate a cărții nu sunt atât atrocitățile războiului redate cu „generozitate” de Hannah, cât mai degrabă relația conflictuală dintre cele două surori. Vianne știe că trebuie să coopereze cu trupele germane care au invadat micuțul orășel pentru a-și ține fiica în viață, în timp ce Isabelle vrea doar să sfideze, să se opună naziștilor cu tot sufletul său. Iar atunci când Căpitanul Beck, un nazist ce pare înfiorător de blând și de amabil este cantonat în casa lor și surorile sunt obligate să trăiască alături de dușman sau să își piardă moștenirea, între ele se produce o sciziune. Fiecare protestează în felul său: Vianne se va opune tăcută prigonirii evreilor, în timp ce Isabelle se va înrola în Rezistența franceză. Și de aici încolo, ororile se vor ține lanț.

Sunt unele voci critice care au acuzat  „Privighetoarea” că face casă bună cu clișeele. Într-adevăr, vei regăsi, mai ales în primele pagini, o viziune mult prea idilică, de carte poștală, a Franței. Americanca Kristin Hannah cade în capcana de a picta orășelele mici ale Loarei cu tușe mult prea pitorești, și vădește aceeași înclinație de „arta bate viața” și în ceea ce privește redarea conflictului. „Privighetoarea” nu e deloc blândă și ne va face martori ai unei afluențe de tragedii, iar la un moment dat pare că micuțul oraș francez este epicentrul întregului conflict. De la trupe Wehrmacht la ofițeri SS sadici, nimeni nu lipsește din Carriveau.

Însă, așa cum am spus, deși se prezintă astfel, „Privighetoarea” e rareori ficțiune istorică. Nu e nici roman de dragoste, cu toate că sentimente aprinse vor înflori pe parcursul său. „În dragoste aflăm cine vrem să fim. În război aflăm cine suntem”: așa sună motto-ul care va „mișca” personajele, le va face să comită sacrificii tragice, să dea dovadă de abnegație sau de curaj absolut ori să trădeze în mod la fel de neașteptat.

În esența sa, „Privighetoarea” este o carte despre două surori și relația dintre ele. Iar aici Hannah strălucește. Isabelle și Vienne sunt cum nu se poate mai diferite, și totuși fiecare dintre ele e în mod briliant construită. Deși ambele vor fi, la un moment dat și în perspective opuse, eroine, niciuna dintre ele nu devine acea Mary Sue perfectă ce apare adesea în literatură. Dimpotrivă, pe cititor îl vor scoate din minți în mod repetat atât precauția surorii celei mari, dar și revolta de multe ori prost asumată și înțeleasă a mezinei. Cu toate acestea, nu te poți împiedica să vrei să le stai alături în toate cele 476 de pagini și, din acest punct de vedere, „Privighetoarea” e o capodoperă, meritându-și pe deplin titlul de revelație, bestseller, favorită a Hollywood-ului.

La final, te lăsăm în compania cuvintelor lui Isabel Allende, care a privit direct în sufletul „Privighetorii”: „Mi-a plăcut nespus Privighetoarea de Kristin Hannah, o scriitoare americană deosebit de talentată; personaje bine conturate, intrigă excepţională, emoţii extraordinare, cine își poate dori mai mult de la un roman?

Tu ce părere ai despre „Privighetoarea” de Kristin Hannah? Îți place alegerea Cărții săptămânii noastre?