Un băiat un pic altfel, dar cu visuri atât de firești, plin de imaginație, curaj și loialitate, dornic să arate lumii ce poate și mai ales celei pe care o numește „Regina mea” – astfel este Shell, protagonistul cărții „Regina mea” semnată de autorul francez Jean-Baptiste Andrea. Regizor și scenarist, Jean-Baptiste Andrea a debutat cu romanul „Regina mea”, „una dintre acele poveşti iniţiatice care îi încântă pe adulţii ce şi-au păstrat sufletul de copil” scria „L’Express” despre această carte. Și într-adevăr, povestea lui Shell, băiatul de 12 ani care trăiește la o benzinărie alături de părinții săi în vârstă, are ceva particular, care ne atinge cele mai sensibile zone emoționale.

Cât parcurgem cele nici 200 de pagini ale cărții, vedem lumea prin ochii lui Shell, iar aceasta capătă tonuri de poezie, de fantastic, de vis împletit cu realitate. Acțiunea cărții se petrece în Provence, într-un loc departe de lume, iar micul erou ne va conduce pe crestele muntoase, în mijlocul naturii, care devine ea însăși un personaj în anumite momente ale narațiunii.

Shell – poreclit astfel după inscripția de pe geaca pe care o purta la benzinărie – este un copil marginalizat pentru că este altfel decât toți ceilalți. El nu înțelege prea bine în ce constă această diferență, din moment ce arată la fel ca tooată lumea. Iată însă explicația pe care o primește de la tatăl său: „Trebuie să vezi lucrurile cam așa, a zis tata arătându-mi frumoasa fotografie cu Alfa Romeo Giulietta de pe biroul lui: sunt ca ea, dar cu un motor de Citroen 2CV. M-a întrebat dacă am înțeles, am spus da, dar nu eram sigur. De ce s-ar uita un tip cu o mașină frumoasă ca Alfa la motorul ei? Dacă mașina merge, nu văd unde-i problema, mai ales dacă e așa roșie și frumoasă”.

Bunica lui Shell conferă situației o interpretare oarecum mitică: vinovat este de fapt Malocchio, un personaj fantastic, cu ochi rău, care a țintit spre mama băiatului, iar rezultatul a fost chiar Shell, cel adesea numit idiot, retardat, prostul clasei și al satului.

Retras de la școală din cauza inadaptării, Shell s-a integrat perfect în micul univers al benzinăriei la care lucra tatăl lui. Aici se simte util, știe să facă plinul ca nimeni altul, ba chiar uneori își ajută tatăl dându-i la mână sculele – întotdeauna pe cea greșită. Mai face și câte o trăsnaie din când în când – ca atunci când a fost cât pe ce să dea foc la benzinărie. Și acesta este și motivul pentru care sora lui, care trăiește departe, la oraș, insistă ca Shell să meargă la o școală specială.

„Chiar în ziua aia, m-am hotărât să merg la război” ni se confesează Shell. „Aveam un plan. Voi lupta, voi primi medalii şi când o să mă-ntorc acasă, toată lumea va recunoaşte, de voie, de nevoie, că sunt adult, sau ceva de genu’ ăsta. În război se putea fuma, asta vedeam mereu la televizor, şi cea mai bună chestie era că n-aveai cum să dai foc la nimic pentru că totul era deja în flăcări. Singurul lucru care mă îngrijora era că soldaţii păreau cam murdari, nu eram sigur că o să-mi placă treaba asta. Pe mine m-ar apuca plânsul dacă n-aş primi o puşcă nouă şi şosete curate în fiecare zi”.

Jean-Baptiste Andrea redă foarte convingător tonalitatea discursului interior al lui Shell, tulburarea și hotărârea lui, dar și incapacitatea de a se analiza în profunzime – are totuși doar 12 ani, este dislexic, iar mintea sa a încetat să mai evolueze de câțiva ani. Din câteva tușe de mare precizie, autorul conturează lumea interioară a lui Shell. Prin sensibilitate, candoare, nevoia de a primi și a dărui iubire, de a se bucura de prietenie, prin curajul său și spiritul loial, Shell, mare admirator al lui Zorro, nu este diferit de alți copii, în ciuda „motorului” său cu „capacitate cilindrică” redusă.

Războiul este undeva, departe, a aflat Shell de la mama sa. Iar mai departe de platoul muntos care se înălța de la fereastra camerei sale, băiatul nu își poate imagina.

„N-o să mai lungesc vorba, că oricum toată lumea ştie: nu am ajuns niciodată la război. Dacă aş fi ştiut, aş fi rămas acasă să ascult mistralul care îmi vorbea prin cărămizi în fiecare seară. Nu s-ar mai fi întâmplat ce a urmat. Dar nici n-ar mai fi apărut Viviane, regina cu ochi sălbatici care vorbea ca toate vânturile de pe toate platourile din toate ţările. Mai bine decât vântul meu care îmi spunea mereu aceleaşi poveşti”.

Viviane, o fată de aproximativ aceeași vârstă cu Shell, apare pe neașteptate într-o zi când băiatul, aproape mort de foame și deshidratat, zăcea sub soarele torid de iulie. Viviane îl ridică pe Shell la rangul de cavaler al ei și-i dezvăluie o lumea magică, în care chiar și un băiat ca el se poate bucura de respect și prietenie și poate trăi aventuri dincolo de imaginație în fiecare nouă zi.

Aceasta însă până într-o zi, când Viviane nu mai apare la întâlnire, iar Shell rămâne singur în vârf de munte. Ciobanul Matti, un individ respins de societate, la fel ca Shell este un alt personaj interesant al cărții. Cititorii vor descoperi ce rol are acesta în parcursul inițiatic pe care-l străbate Shell. Nu vom dezvălui dacă cei doi adolescenți se vor mai reîntâlni vreodată. De altfel, acesta este un fapt secundar, subsumat temei principale a cărții – copilăria, văzută ca un mod specific de raportare la viață. Așa cum Don Quijote ne vorbește prin faptele sale despre codul etic al cavalerilor, cu candoarea sa, Shell ne ajută să ne amintim de perspectiva pe care o aveam asupra lumii când eram copii: nu exista rutină, ci o perpetuă aventură, nici plictiseală, ci dorință de explorare, nici inerție sufletească, ci exaltare și bucurie.

Cartea merită citită nu doar pentru abilitatea autorului de a construi personaje memorabile, ci și pentru stilul în care e scrisă – poetic adesea și doar aparent simplu, cu profunzimi ce țintesc spre zone psihologice și sociale.

Voi ați citit „Regina mea”, romanul de debut al autorului francez Jean-Baptiste Andrea?