După ce am terminat de citit romanul Ralucăi Feher, „Să nu râzi :((” – dintr-o singură suflare, de după-amiaza, până seara, târziu – am rămas mult timp privind coperta cărții. N-am râs, așa cum ne-a îndemnat scriitoarea, deși în miezul unor pasaje dramatice există un umor „trist”, un fel de „râsu’ plânsu’”, vorba lui Nichita Stănescu. „Să nu râzi :((” este o carte care ne-a bulversat tocmai pentru că vorbește despre infernul de lângă noi: despre familii legate prin ură, despre căsnicii ca niște crime lente, desfășurate pe parcursul mai multor decenii, până când unul dintre parteneri capitulează în moarte, despre fii și fiice crescuți într-un mediu toxic emoțional, victime colaterale pe câmpul de luptă din propria familie.

Cartea începe abrupt, cu anunțul sinuciderii Dianei, o tânără care și-a trăit viața în iadul din casa părintească, în scandaluri, insulte, victimizare a „torționarului”, până când ștreangul i s-a părut o ieșire convenabilă din situație. Prietena Dianei, Raluca, primește după moartea acesteia o cutie plină de filele unui manuscris, episoade din viața Dianei, notații de gânduri, emoții și povești pe care nu a apucat să le spună. Pe capacul cutiei, este scris pe un post-it un mesaj scurt: Să nu râzi :((.

După primele zeci de pagini, personajul Diana se retrage în plan secund pentru a face loc personajului Mily Matei, mama sa, adevăratul centru de greutate al narațiunii. Mily Matei nu are o poveste cu mult diferită față de cea a multor tinere femei din vremea comunismului. Provenind dintr-un sat din Giurgiu, Mily știe că vrea să ajungă „cineva”, la oraș, ceea ce s-ar traduce prin: un soț cu o funcție importantă, să dea bine în fața vecinilor și copii cu care să te poți lăuda.

Probabil dorința de afișare ostentativă a fericirii, existente sau mimate – nu este tipică doar comunismului, ci tuturor epocilor în care cultul aparenței este intens practicat. Problema intervine în momentul când, comparându-se în permanență cu alții, Mily Matei are impresia că „nenorocitul” de bărbat e un incapabil, iar copiii sunt și ei niște neisprăviți, care nu reușesc să atingă niște valori în viață – valorile mamei, evident.

Casnică după ce s-a căsătorit, Mily pozează în soția și mama care s-a „jertfit” pe altarul familiei. Acesta este singurul sens pe care l-a dat vieții sale. Nemulțumirea profundă apare și în momentul când membrii familiei ies din postura de sateliți ai ei, îndrăznind să ia decizii personale în ce privește viața lor.

Mily își asortează nesmintit eșarfa cu cravata soțului, atunci când iese din casă, dar, la nivel de cuplu, afectiv sau intelectual, nu există nicio intersecție între cei doi soți.

Ura este o construcție vitală a relației de cuplu. Scandalurile, înjurăturile, bodogănelile sunt sania făcută vara pentru iarna vieții, când ceva trebuie să ardă în cămin, să nu crăpi de frig. Iubirea piere prima, copiii sunt de mult plecați, îți trebuie vreascurile urii. Ele fac pălălaie, mai pune, iubito, niște ură în vatră, că mi-e frig de atâta indiferență”.

Acest pasaj descrie cel mai bine atmosfera din casa Matei, iar dacă ne gândim bine, se întâmplă în multe familii lucruri asemănătoare – poate nu la o așa intensitate.

Raluca Feher nu-și oprește atenția doar asupra atmosferei toxice din familia Matei. Aceasta devine un simbol al unui anumit tip de mentalitate întâlnit la nivel de societate. Pentru generațiile mai vechi există un sigur adevăr, al lor, ceea ce poate provoca o fractură în comunicarea cu cele mai noi. Umanitatea însăși și-a pierdut reperele, și-a alterat valorile, iar lucrul acesta îl deducem cel mai bine din trei povestiri simbolice scrise de Diana. Acestea creează impresia unui intermezzo în planul narativ, dar de fapt, susțin temele de bază ale romanului.

Într-una dintre povestiri, aflăm că la muzeul din Londra este agitație mare: urmează să fie primită prima minciună din lume, o relicvă descoperită de un lipovean. După cercetări științifice și restaurare, se descoperă că prima minciună din lume este „Te iubesc”. Într-o altă povestire, o vânzătoare la un magazin de bijuterii e amenințată și prădată. Arma pe care o folosește tâlharul este adevărul. Într-un mall, sunt reduceri la produse. Dar acestea nu costă bani, ci cuvinte. Cu cât un cuvânt este mai puțin cunoscut, cu atât produsul e mai scump.

„Să nu râzi :((” este o carte cutremurătoare nu doar prin povestea unui familii care trăiește în ura înghețată a căminului lor sau prin mărturia dureroasă a Dianei, ci prin ceea ce se întrevede dincolo de ele: o lume în care „Te iubesc” este golit de sensul real, în care adevărul este o armă periculoasă, iar cuvintele devin doar monedă de schimb.

Vouă v-ar plăcea să citiți „Să nu râzi :((” de Raluca Feher?