Bogdan Răileanu a debutat în România ca autor cu Tot spațiul dintre gândurile mele, o proză scurtă care are toate premisele necesare pentru a pune pe gânduri publicul autohton. În acest caz, pe gânduri tot mai optimiste privind inițiativele scriitorilor români, tot mai prezente și tot mai curajoase în ultimii ani, de a introduce pe scena literară românească o altfel de lectură pentru cititor. Și cred că proza adusă în discuție este un exemplu potrivit de scriitură care favorizează autenticitatea în detrimentul clasicei stilizări literare.

Cele 11 povestiri din Tot spațiul dintre gândurile mele par extrem de reale, având un potențial uriaș de a se transforma în acele istorisiri care parcă sunt știute de întreaga lume, care sunt re, re și repovestite până în punctul în care par a fi legende urbane. O caracteristică ce încadrează proza lui Bogdan Răileanu în literatura modernă este cea a finalului deschis, aproape fiecare sfârșit de povestire trecând prin filtrul subiectiv al fiecărui cititor și fiind, astfel, supus interpretărilor.

Bucureștiul, și cel agresiv, și cel sensibil, se află direct în lumina reflectoarelor și ni se dezvăluie sub forma multor destine care licăresc în paralel, probabil cel mai frumos mod prin care putem să cunoaștem, de fapt, un oraș, cu toate particularitățile lui. Bineînțeles, nu lipsesc întâmplările și descrierile care definesc agitația, frustrările dar și frumusețea capitalei: casa construită de Ceaușescu la Eroilor, care acum e în paragină, canalele de la Gara de Nord, Teatrul Național, traficul urban, cafenelele locale și multe alte locuri care parcă surprind nostalgia traiului de capitală. E uimitor cum poți să simți că aparții unui oraș doar prin lectură, această conexiune fiind în mod admirabil clădită în Tot spațiul dintre gândurile mele.

În sine, cele 11 povestiri ating subiecte pe cât de interesante, pe atât de diverse, trecând printre altele de la relații destrămate la teme religioase, condiția scriitorului, atașamentul față de natură și animale, relația tată-fiu sau lesbianism, toate surprinse printr-un mix de ironie, amuzament și tristețe. Descoperim, de exemplu, un cuplu care îi dă bebelușului său numele ultimului rinocer alb din lume, un sculptor care întâlnește într-un salon de tao-masaj o femeie care îi conferă un soi de echilibru greu de definit, un bărbat care vrea să-i ofere fostei sale prietene un cap de girafă pe post de răzbunare și multe alte ipostaze familiare de viață în care personajele reacționează, mai degrabă, într-o manieră extrem de autentică.

În final, Tot spațiul dintre gândurile mele constituie o lectură aparte despre un set de povestiri deloc stereotipice, relatate de protagoniști preponderent de gen masculin. Trecând de la tragic la comic, lectura aduce în prim plan o serie de mentalități caracteristice mediului autohton,  dar și subiecte sensibile, expuse atât de natural și de credibil, încât parcă le-am trăi noi pe pielea noastră.