Una dintre cărțile apărute la finalul anului 2018 (mai precis la mijlocul lunii noiembrie) este „Un gentleman la Moscova” scrisă de autorul american Amor Towles. E foarte posibil să nu fi auzit de el, pentru că, până în 2012 a lucrat în domeniul investițiilor, a debutat apoi – într-un mod foarte promițător – cu „Rules of Civility” devenit imediat bestseller, iar „Un gentleman la Moscova” este primul roman tradus în limba română. Ne-am apropiat cu interes de această carte și am fost fericiți să descoperim un autor excepțional – părerea noastră (și așteptăm nerăbdători și opiniile voastre după ce citiți cartea)!

„Un gentleman la Moscova” e un roman de care te îndrăgostești ușor datorită perspectivei neașteptate din care abordează tema. Am fost seduși și de eleganța stilului, a frazelor impecabil construite, de umor, de optimismul pe care-l transmite povestea și mai ales de protagonist, contele Aleksandr Ilici Rostov, „laureat al Ordinului Sfântul Andrei, membru al Jockey Club, Maestru de Vânătoare”.

La începutul romanului îl aflăm pe contele Rostov în fața unui tribunal bolșevic, unde trebuie să dea socoteală pentru faptul că s-a născut într-o familie care aparține aristocrației. Regimul politic nou instaurat are însă o dilemă: contele Rostov e autorul (așa se crede în acel moment) unei poezii, „Unde e acum?”, care-l situează în rândul „eroilor cauzei prerevoluționare”. Drept pentru care, sentința nu este punerea la zid și executarea, ci …exilul în propria țară, mai exact în locul unde domiciliază în acel moment: hotelul Metropol, unul dintre cele mai luxoase din toată Rusia. Autorul nu ne lasă să ne întrebăm de unde are bani contele să achite cheltuielile de întreținere zilnică, ci ne oferă imediat explicația: bănuții de aur ascunși cu mare grijă într-unul dintre picioarele biroului său.

Ce impresionează la contele Rostov este faptul că pentru el noblețea nu reprezintă un număr de titluri, nici moșii și averi – i-au fost luate – ci un set de principii de viață, eleganța cu care trăiește, farmecul înnăscut, gustul pentru frumos, arta conversației, un spirit viu și flexibil, adaptabil în fața oricărei situații – la care se adaugă și un strop de noroc.

Suntem în Rusia, în 1922, imediat după ce puterea a fost luată de bolșevici, iar țara e în plin proces de demolare a tot ce înseamnă trecut, condamnările, executările sau exilul în zone neprietenoase (Siberia, spre exemplu) sunt fapte la ordinea zilei. La un moment dat, Mișka, prieten al contelui din tinerețe remarcă: „Când ai fost condamnat la domiciliu forțat la Metropol, acum atâția ani, a spus, cine și-ar fi închipuit că tocmai deveniseși cel mai norocos om din Rusia?”

Contele Rostov are, neîndoielnic, un dram de noroc, dar în mare parte și-l face și singur. Îi urmărim viața timp de trei decenii între zidurile de la Metropol, dar să nu ne imaginăm că ne plictisim. Rostov e conectat la tot ce se întâmplă în țară, transformări se petrec și la hotel – în primul rând, în ce privește oamenii care-i trec pragul. Se pare că membrii partidului comunist își doresc, la fel ca fosta aristocrație, să se bucure de confort și lux. Dar așa e natura umană – nu se schimbă doar pentru că a zis Stalin (Soso, cum i se spune în carte).

Contele Rostov e de-acum o „Fostă persoană”, așa sunt numiți aristocrații de pe vremuri. I se atrage atenția că nimeni nu i se mai poate adresa cu apelativul „Excelență”. Însă contele ce face în acest timp? Își ia micul dejun în camera sa de 30 de metri pătrați, în fiecare zi mănâncă dimineața neapărat și un fruct, face un pic de sport, citește ziarele în holul hotelului, ia prânzul la Piazza, apoi cina la Boiarski – rafinamentul suprem. Se tunde săptămânal, se luptă cu eseurile lui Montaigne, face conversație spumoasă.

Cu tot acest ritual de păstrare a moralului la cote ridicate, nu putem spune că Rostov nu are momente dificile sau că nu este omul gesturilor extreme. Este, însă și acestea făcute cu eleganța care-l caracterizează. Când zidurile hotelului par să-l strângă peste poate, Rostov are o asemenea intenție. O poveste frumoasă, un angajat modest al hotelului, un roi de albine care au făcut o călătorie neașteptată la Ceasul Leneș, moșia Rostov de la Niznîi Novgorod și un strop de miere cu parfum de flori de măr au un efect surprinzător.

Lumea este dată peste cap, însă contele găsește o incredibilă metodă de adaptare. Când e întrebat de tribunalul bolșevic ce ocupație are, Rostov răspunde că „treaba unui domn nu este să aibă o ocupație”. Dar când e cazul să-și găsească, Rostov face apel la ceea ce știe și ceea ce este: vorbește limbi străine, a călătorit mult prin străinătate, e bine educat, iar în calitatea sa de aristocrat știe ce înseamnă o cină rafinată: ce vin merge mai bine la osso bucco și ce gust trebuie să aibă o Bouillabaisse, cu parfum de Marsilia.

Vom lua multe cine în compania contelui Rostov și vom descoperi, cu uimire, cum Metropol ajunge un spațiu din ce în ce mai vast: cuprinzând inițial toată Rusia, apoi lumea întreagă.

Lăsăm cititorii să descopere ce rol are micuța Nina, prietena lui Rostov în vârstă de 9 ani, dar și cum și-a petrecut contele trei decenii din viață la Metropol. Atât vă mai spunem, că iubește și este iubit, că are prieteni devotați și o fiică apărută pe nepusă masă, interesată de povestea Ceasului Leneș conceput de tatăl contelui Rostov, care sună doar de două ori: o dată la 12 ziua, „ora judecății”, ca să dea socoteală pentru munca de dimineață și o dată la 12 noaptea, pentru a-i mustra pe petrecăreți. „Omul trebuie să aibă mare grijă de viață și nu de ceas” crede Rostov tatăl, să dea socoteală în fața propriei conștiințe și a lui Dumnezeu. Vă lăsăm pe voi să descoperiți dacă Rostov a aplicat cum trebuie acest principiu în viața lui.

Voi ați apucat să citiți cartea? V-a plăcut?