Sunt cărți importante și sunt cărți bine scrise, pe care le citești cu tot sufletul. Din multe puncte de vedere, istoria literaturii poate fi împărțită în cărți care au schimbat ceva în societate, cărți necesare, și opere superb concepute, cărți care alină. Dacă primele au un ton serios și grav, celelalte sunt de cele mai multe ori supuse doar artei și legilor sale: nu caută să corecteze sau să repare, ci să cucerească și să ofere o bine-meritată pauză.

Și, din când în când, apar și cărți care reușesc să se situeze în ambele categorii. Romanul de debut al scriitoarei americane Angie Thomas se regăsește cu glorie în această companie selectă. Cartea a fost decernată cu numeroase premii, între care distincția Goodreads pentru cel mai bun roman de debut și cea mai bună carte Young Adult, dar și onoruri din partea American Library Association. De asemenea, „Ura cu care lovești” a primit premiile William C. Morris Award (Cel mai bun roman pentru tineri), Coretta Scott King Award (cel mai bun roman pentru tineri scris de un autor afro-american), Michael L. Printz Award (cel mai bun roman pentru tineri). Mai mult, cartea a fost inclusă pe lista lungă a National Book Awards, nominalizată la Carnegie Medal și câștigătoare a Deutscher Jugendliteraturpreis.

Poate părea o listă cuprinzătoare de distincții, o enumerare peste care treci cu viteza fulgerului, dar ceea ce ea demonstrează este că romanul pe care ți-l recomandăm azi a câștigat inima criticilor și a cititorilor, dovedindu-se „frumos scris” și „necesar” în același timp. De ce? Sperăm să te convingem în rândurile de mai jos.

Trăim într-o societate în care, în chip ironic, deși drepturile și libertățile civile sunt în mod indiscutabil garantate oricui în țările civilizate, rasismul, xenofobia și discriminarea sunt încă în floare. Iar cartea lui Angie Thomas a pornit tocmai de la celebra mișcare Black Lives Matter, inițiată în Statele Unite ale Americii în urma valului de victime de culoare împușcate mortal de poliție în urma unor gesturi mai mult sau mai puțin violente. Întrebarea pe care „Ura cu care lovești” o ridică din primele pagini, este următoarea: „dacă ar fi fost vorba despre un alb, oare lucrurile s-ar mai fi petrecut astfel?”. Sigur, în unele cazuri răspunsul este „da”, dar în câte?

E o realitate cu care protagonista Starr Carter s-a confruntat dintotdeauna și care i se pare atât de evidentă încât nici măcar nu o mai consideră nedreaptă. Starr provine dintr-o familie iubitoare afro-americană atât de tandru descrisă de către autoare încât la un moment dat îți dorești să fie a ta. Tatăl său, Maverick „Marele Mav” Carter e un fost „lord” al traficanților de droguri dintr-un ghetou american, care a renunțat însă la activitățile ilegale după ce i s-a născut fiica și care a fost nevoit să facă închisoare pentru a-și salva șeful de bandă. Odată eliberat, Mav a muncit pe rupte și acum conduce un magazin într-unul dintre cele mai periculoase cartiere „de negri”, Garden Heights, iar țelul său e acela de a schimba lumea în care trăiește din interior. Mama Lisa e asistentă medicală și tot ce își dorește e să părăsească lumea în care trăiește pentru a-și ține copiii, „puii săi”, departe de crime, haos și violență. Starr are un frate mai mare, Seven, provenit dintr-o relație extraconjugală a tatălui și unul mai mic, Sekani. Și, pentru ca tabloul unei vieți extraordinare într-un climat „ordinar” să fie complet, toți cei trei merg la o școală privată și bogată de albi, deși nu sunt nici una, nici alta, după ce fata a fost martora uciderii prietenei sale Natasha de către o bandă de cartier, la doar 10 ani.

Așa că Starr duce o viață dublă: la școală e cool prin definiție pentru că e una dintre puținele fete de culoare și pentru că rasismul există în continuare, dar nu mai e la modă. Are două prietene la cataramă și un iubit „alb”, toți din lumea bună, și față de ei o scoate la iveală pe Starr cea veselă, sociabilă și cizelată, care nu se supără niciodată pentru că nu vrea să fie considerată „negresa furioasă” și nu folosește argou. În compania părinților și a prietenilor care i-au rămas în cartier, eroina e însă nevoită să o ascundă undeva departe pe Starr cea perfectă și să o regăsească pe fata cu codițe afro, cu adidași cool și cu comportament „de ghetou”. Un echilibru greu de ținut? Dacă nu crezi că da, evenimentele romanului îți vor dovedi din plin că așa e!

Din primele pagini, „Ura cu care lovești” o scoate pe Starr din carapacea sa și o obligă să se lovească de conflictul de identități atunci când participă la o petrecere de cartier. Simțindu-se complet izolată, fata se înseninează atunci când îl întâlnește pe Khalil, un amic din copilărie de care a fost îndrăgostită. Situația se complică atunci când Starr observă că prietenul său nu mai e un copil, că poartă adidași și bijuterii scumpe și realizează că singura sa sursă de venit nu putea fi decât vânzarea de droguri. Când împușcăturile răsună la petrecere, niciunul dintre ei nu e uimit, ci doar încearcă să scape cât mai repede. Ajunși în siguranța mașinii, Starr și Khalil se eliberează de un pericol pentru a da de un altul: sunt opriți de poliție sub un motiv pueril, deși ambii știu care e realitatea. Au atras atenția pentru că sunt negri și tineri.

Dacă trăiești într-o societate în care poliția e salvarea. șterge cu buretele aceste concepții, deoarece nu se aplică în lumea lui Starr. La vârsta de 12 ani, tatăl său i-a ținut „discursul”: „— Starr-Starr, faci tot ce îți spun ei să faci, mi-a zis el. Ține-ți mâinile la vedere. Nu face mișcări bruște. Vorbește doar când ești întrebată.”. Așa te comporți când ești față în față cu poliția dacă ești tânăr și afro-american, indiferent dacă ai făcut sau nu ceva rău. Mai ales dacă nu ai făcut.

Însă, așa cum te aștepți, lui Khalil nu i-a ținut nimeni discursul. Face greșeala de a se răsti la polițist și, deși e neînarmat și ascultă cu atenție toate ordinele, e împușcat de trei ori în spate, violent, pentru că se apleacă la un moment dat spre Starr să o întrebe dacă e în ordine. La un moment dat, aflăm și un presupus motiv al masacrului: polițistul a dat cu ochii de o perie de păr pe care a confundat-o cu un pistol și care l-a făcut să tragă.

Ceea ce derivă de aici e o tragedie pe care Starr e obligată să o înfrunte. În urma declarației oferite la poliție, fata realizează că organele legii nu au nici cea mai mică intenție de a face dreptate. Iar revoltele care încep să se declanșeze în cartierul ei sunt declanșate de aceeași certitudine a faptului că dreptatea trebuie să ți-o faci singur. Starr e martora conflictului iscat între cei care îl susțin pe Khalil, membrii bandelor care vor sânge și forțele de ordine care caută să instaureze liniștea cu tancuri pe străzi și decretarea stării de urgență. Între dorința de a-și păstra anonimatul, protejându-se pe sine și pe familia sa, și nevoia de a vorbi, de a face dreptate pentru Khalil, Starr traversează eternul conflict din literatura pentru tineri, aici mai nuanțat ca niciodată, mai realist, mai cutremurător. Iar atunci când propriile prietene decid să organizeze un protest la școală nu din compasiune, ci ca să scape de ore, ceva se rupe în Starr și…așa se naște un activist social.

Ura cu care lovești” e o carte necesară în societatea de azi și poate cel mai mare merit al său este că a apărut la momentul oportun. E necesară pentru ca tinerele fete afro-americane să descopere o voce pe care să și-o poată asuma, o eroină pe care să o poată admira. Dar e necesară și pentru noi, ceilalți, pentru cei indiferenți la conflictele rasiale, pentru cei care consideră că azi culoarea pielii, religia, sexul, nu ne mai pot distanța unii de alții. Rasismul există, punctează personajele cărții, doar că nu mai e la modă să vorbești despre el, așa cum înțelegem atunci când una dintre „fetele rele” din anturajul lui Starr nu o mai urmărește pe protagonistă pe Tumblr pentru că nu vrea ca postările ei de activistă social să îi „păteze” pagina.

Dincolo de subiectele grele, precum discriminarea, rasismul, libertățile civice, activismul politic, violența, dependența de droguri, abuzurile legii, moartea, imaginea afro-americanilor în media sau social media, „Ura cu care lovești” reușește și să portretizeze autentic figura unei eroine pe care o înțelegi, cu frici în loc de superputeri. Poate că Starr tremură, duce două vieți și e o adolescentă obișnuită în atât de multe instanțe, dar atunci când realizează că „ce rost mai are să ai o voce dacă nu o folosești”, devine propria sa salvatoare, fata care schimbă vieți și care poate repara societăți.

Firește, finalul nu va avea deloc dulceața filmelor Disney pe care personajele sale le adoră. Însă nici nu ne doream și nici nu ne așteptam să o facă. Cert este că „Ura cu care lovești” este o carte importantă, este o carte de citit acum, și abia așteptăm să ne spui dacă tu ai făcut-o!

Tu ce părere ai despre Cartea săptămânii noastre, „Ura cu care lovești”de Angie Thomas?