O cană cu ceai însoțește întotdeauna cu mult succes lectura unei cărți bune. Verde, negru sau alb, cu rom sau cu lapte, servit în stil englezesc sau japonez, ritualul ceaiului are o zonă destinată numai lui în viețile noastre și face parte din (micile) bucurii și răsfățuri pe care ni le putem dărui zilnic. Dată fiind importanța acestui obicei pe care, de câteva secole, îl întâlnim în mai toată lumea, era firesc ca arta ceaiului să fie reflectată și în literatură. Așadar, poftiți la cărți pe care să le citiți la o cană cu ceai!

Primul popas l-am putea face la Miss Marple, personajul creat de Agatha Christie, care apare în mai bine de douăsprezece romane, fără a pune la socoteală și povestirile. Ce ne va servi Miss Marple este evident: o ceașcă cu ceai în stil traditional englezesc, prăjiturele și mult mister. Pentru detectivul amator din romanele Agathei Christie ritualul ceaiului de la ora cinci este atât de important încât nici crima cea mai sângeroasă nu-l poate tulbura. „Cred, draga mea”, spune Miss Marple, „că nu vom mai vorbi despre crimă în timpul ceaiului. Este un subiect atât de neplăcut!”. Cu toate acestea, multe mistere au fost dezlegate de Miss Marple în timp ce își sorbea ceaiul, înconjurată de sandvișuri și prăjiturele atent aranjate. Instrucțiunile lui Miss Marple pentru servirea ceaiului de la ora 5 sunt prezentate menajerei cu precizia cu care un general iși pregătește o bătălie. Apa trebuie bine fiartă înainte de a se infuza frunzele de ceai (sub nicio formă nu sunt folosite pliculețe), sandvisurile tăiate in triunghiuri mici, iar mierea, laptele și frișca așezate în vase micuțe, de porțelan chinezesc. Miss Marple este vestită în tot ținutul nu numai pentru abilitatea cu care dezleagă mistere, ci și pentru ceaiul „criminal” de bun!

Un alt personaj care ne „îmbie” cu o ceașcă cu ceai este Marcel, din romanul lui Proust  „În căutarea timpului pierdut. Într-o zi rece și ploioasă, Marcel primește de la mama sa un ceai şi câteva madlene.  Amintirea gustului acestei prăjituri muiată în ceașca cu ceai îi oferă prilejul de a retrăi sentimente din trecut și de a reînvia atmosfera duminicilor copilăriei sale la Combray. Iată câte amintiri se pot ascunde într-o ceașcă cu ceai!

Probabil însă că, atunci când ne gândim la ritualul servirii ceaiului în literatură, primul exemplu care ne vine în minte este cel din „Alice în Țara Minunilor”. Aceasta pentru că, bineînțeles, este una dintre primele cărți pe care le-am citit în copilărie. Scena în care Pălărierul nebun și Iepurele de Martie își beau ceaiul este extrem de amuzantă, mai ales datorită dialogului absurd. „Servește-te cu mai mult ceai” îi spune Iepurele de Martie lui Alice. „Încă nu am băut deloc” a replicat aceasta cu un ton ofensat. „Așadar nu mă pot servi cu mai mult”. „Vrei să spui că nu te poți servi cu mai puțin” a intervenit și Pălărierul. „Este foarte ușor să te servești cu mai mult decât cu nimic”.  O ceașcă de ceai servită cu mult umor alături este întotdeauna bine venită!

În romanele lui Dostoievski și Tolstoi samovarul este un element în jurul căruia se desfășoară multe scene importante. În casele luxoase ale Rostovilor din „Război și pace”, dar și în cămăruțele sărăcăcioase ale lui Raskolnikov, din Crimă și pedeapsă samovarul care fierbe neîncetat este martorul momentelor de bucurie sau al frământărilor personajelor. Nu mai este vorba doar despre ceaiul de la ora 5, plăcut prilej de socializare, pentru că uneori, în operele scriitorilor ruși, acesta este singurul aliment al unuia din cei Umiliți și obidiți.

Dar să revenim pe meleagurile autohtone, la schița lui CaragialeFive o’clock. La five o’clock tea, la madame Esmeralde Piscopesco, atmosfera pare una pretențioasă: fecior în frac alb, mobilă stil Louis XV, iar în jurul mesei „dame din lumea mare”. Bravul locotenent Lefterescu este mărul discordiei și cel care face ca atmosfera să amintească, până la final, de mahalaua bucureșteană. Iar de la ceaiul de la ora 5 de la madame Esmeralde Piscopesco se scapă doar cu fuga!

Tu ai o listă de cărți pe care să le citești la o cană cu ceai?