Au prezis cărţile SF viitorul sau pur și simplu au fost sursa de inspiraţie pentru descoperirile recente? Nu vrem să ne dăm cu părerea, dar suntem impresionaţi că invenţiile pe care le găsim în cărţile publicate în urmă cu două secole fac parte din viaţa noastră.

Cărţile de credit, tabletele, submarinele şi multe altele, înainte să devină realitate, au fost mai întâi produsul imaginaţiei unor mari autori.

 Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver – „a prezis descoperirea sateliţilor planetei Marte”

guliverFiecare cititor de fantasy a urmărit cu sufletul la gură aventurile lui Gulliver.  Cele patru volume scrise de Jonathan Swift, împletesc fantezia şi umorul cu o severă satiră socială.

Plecat spre o nouă călătorie, Guliver nimereşte în partea a treia pe Insula Savanţilor, un tărâm zburător aflat deasupra pământului, numit Laputa. Este impresionant cum Swift, prin vocea personajelor sale, a prezis cu 150 de ani mai devreme că planeta Marte are doi sateliţi, Phobos şi Deimos (n.r. descoperiţi oficial în 1877).

Poate că la baza imaginaţiei lui Swift a stat teoria filozofului francez Voltarie, care în 1750 a prezis şi el pe baza unor calcule că Marte ar avea doi sateliţi.

Mary Shelley – Frankenstein – „a prezis transplantul de organe”

shellezPe vremea când Shelley a publicat romanul „Frankenstein”, mai exact în 1818, ştiinţa se afla de-abia la stadiul experimental. La începutul secolului al XIX-lea, medicii şi oamenii de ştiintă încercau reanimarea ţesutului mort prin energie electrică.

Mary Shelly se trăgea dintr-o familie educată, fiind fiică de filosofi. Crescând într-o lume a teoriilor şi ideilor, a reuşit să deschidă, cel puţin la nivel de imaginaţie, mintea cercetătorilor. În romanul său, adesea apar pasaje despre transplantul de organe.

Edward Bellamy  – Looking Backward – „a prezis cărţile de credit”

Cartea a fost scrisă cu 63 de ani înaintea inventării cărţilor de credit. Autorul american a avut o idee similară încă de la Looking_Backwardsfârşitul secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1888. Surpriză, 62 de ani mai târziu, cărţile de credit au fost inventate în anul 1950.

Povestea prezintă personajul principal în scenariul tipic romanelor sci-fi. Julian West este adormit timp de 113 ani şi se trezeşte în anul 2000. Descoperă o lume total schimbată, unde tehnologia avansează mai rapid ca niciodată, iar bucăţile de plastic au luat locul banilor.

Jules Verne – 20 de mii de leghe sub mari – „ a descris submarinele electrice”

verneNu poţi deschide o discuţie despre invenţii fără să nu-l reaminteşti pe Jules Verne. Despre mulţi autori se spune că au rămas la stadiul de fizionari, dar în cazul său putem considera că a influenţat mulţi oameni de ştiinţă.  Şi avem câteva exemple, printre care Edwin Hubble, Jacques Cousteau sau Hermann Oberth, cu toţii fascinaţi de romanele autorului francez.

A descris în amănunt: aselenizarea astronauţilor, velele solare, emisiunile de ştiri, elicopterul şi multe altele. În romanul care l-a făcut celebru in 1870, Jules Verne şi-a imaginat submarinul electric, inventat după 90 de ani de la publicarea romanului.

2001Arthur C. Clarke –  2001: Odiseea spaţială – „ a prezis iPad-ul”

Apărută în anul 1968, cartea descrie cum o civilizaţie extraterestră investighează alte forme de viaţă de pe tot cuprinsul galaxiei, ajutând la dezvoltarea vieţii inteligente acolo unde este posibil, mai exact pe Pământ.

Chiar dacă în carte apar teme dramatice, precum războaiele nucleare sau pericolele inteligenţei artificiale sub controlul supercomputerului HAL 9000, cea mai clară predicţie a rămas apariţia iPad-ului.  Aşa cum am văzut şi în film, oamenii citeau informaţii de pe o tabletă.

Ştim, am omis mulţi autori din domeniul SF care au conturat lumea modernă de astăzi, probabil la această oră un alt autor îşi imaginează lumea anului 2100. Dar, ne face plăcere să ştim ce cărţi v-au atras atenţia?