Dacă e să fim sinceri – măcar în sinea noastră – trebuie să recunoaștem că zilele de muncă ce urmează imediat unei sărbători sunt destul de dificile. Cele câteva zile libere ne fac, de cele mai multe ori, să ne reintrăm destul de greu în ritm, iar munca să ni se pară o stranie corvoadă, o pedeapsă nemeritată.

Din fericire, în alte câteva zile, amintirea vacanței se estompează și ne putem astfel regăsi și energia și entuziasmul cu care lucrăm zi de zi. Rolul și rostul muncii în viața oamenilor au fost subiect de meditație pentru filozofi și scriitori din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Să descoperim împreună opiniile a 5 scriitori faimoși despre muncă.

Unul dintre cei mai de seamă scriitori ai literaturii germane, Goethe, a realizat o profundă meditație filozofică asupra valorii muncii în binecunoscutul poem dramatic „Faust”. Ajuns la finalul vieții, savantul trăiește o dramă atât de intensă că nu a putut ajunge la cunoașterea absolută încât își vinde sufletul lui Mefisto pentru o clipă de viaţă care îi va aduce satisfacţie deplină.

Însă un spirit superior, cum este Faust, nu-și va putea găsi mulțumirea în simplele plăceri ale vieții. Ajuns din nou la bătrânețe, Faust ajută locuitorii unui țărm inundabil să construiască diguri și să sece mlaștina, transformând-o în pământ fertil. Abia în acele momente bătrânul Faust rostește fără să își dea seama cuvintele pactului cu Mefisto:

„Își merită viața, libertatea-acela numai
Ce zilnic și le cucerește ne-ncetat.
Și astfel își petrec aicea pe limanul
Primejdiei, copii și tineri,
Bărbați, moșnegi, cu vrednicie anul.
Aș vrea să văd asemenea devălmășie,
Să locuiesc cu liberul popor pe liberă câmpie.
Acelei clipe aș putea să-i spun, întâia oară:
Rămâi, că ești atâta de frumoasă !”

Potrivit lui Goethe creația, munca altruistă, închinată folosului unei comunități are puterea de a salva sufletul omului. Căci, deși și-a vândut sufletul diavolului, Faust este mântuit prin acest ultim gest al său. Această concepție despre muncă, specifică în primul rând mentalității apusene, a fost mult discutată de gânditori reprezentativi ai culturii române.

Filozoful Nae Ionescu, autor al articolelor reunite în volumul „Drumurile destinului romanesc” și al prelegerilor de filozofie a religiei cuprinse în cartea „Individul religios” este doar unul dintre aceștia.

„Caracterul fundamental al epocii noastre e că se propovăduieşte din ce în ce mai mult un ideal al muncii. Idealul muncii, aşa cum este înfăţişat în ethosul contemporan, este o idee de importaţie, de origine anglo-saxonă şi, fără îndoială, este forţată pentru noi; ea nu are de-a face cu mentalitatea noastră răsăriteană şi cu realitatea umană în genere” explică Nae Ionescu în articolul „Creațiune și păcat”.

„Munca nu este şi nu poate fi un ideal. Când a fost izgonit din Rai, i-a fost dată lui Adam pedeapsa să muncească. Munca nu poate să fie, într-adevăr, decât o pedeapsă pentru noi. … Fapt este că, în viaţa noastră, un om muncit însemnează un om chinuit; un om muncit nu înseamnă un om la maximum de realizare a fiinţei sale, ci, dimpotrivă, un om ale cărui realizări sunt reduse tocmai prin munca pe care a săvârşit-o” tranșează filozoful diferențele esențiale între spiritul contemplativ răsăritean și cel apusean, caracterizat prin cultul muncii.

Autorul „Amintirilor din copilărie”, unul dintre marii clasici ai litaraturii române, Ion Creangă susține cu umorul său caracteristic o opinie asemănătoare. „Românului”, spune Creangă „i-e greu până se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă”. Sau într-un binecunoscut fragment din „Amintiri din copilărie”:

„Şi câte şi mai câte nu cânta Mihai lăutarul din gură şi din scripca sa răsunătoare şi câte alte petreceri pline de veselie nu se făceau pe la noi, de-ţi părea tot anul zi de sărbătoare! Vorba unei babe: Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru şi atunci să fie praznic şi nuntă”

Ar fi inexact să înțelegem că Nae Ionescu sau Ion Creangă fac o apologie a trândăviei. Dacă Nae Ionescu pune în valoare în primul rând calitatea de ființă contemplativă a omului răsăritean, gânditor la marile adevăruri ale existenței, Ion Creangă celebrează viața ca o sărbătoare a comuniunii.

Scriitorul britanic Jerome K. Jerome, autor al popularelor volume „Trei într-o barcă” și „Trei pe două biciclete”, are despre muncă opinii în care mulți s-ar putea recunoaște. „Întotdeauna mi se pare că muncesc mai mult decât s-ar cuveni” spune scriitorul din capul locului. „Nu că aş avea obiecţii împotriva muncii, ferit-a sfântul! Munca mă fascinează: sunt în stare să stau ceasuri întregi şi să mă uit la cei ce robotesc.”

Departe de a-l acuza pe scriitorul britanic, putem considera chiar că acest lucru este în avantajul nostru, al celor care iubim umorul romanelor lui Jerome K. Jerome. Autorul „Gândurilor trândave ale unui pierde-vară” are darul de „a scoate din anonimat” cele mai banale gesturi. Capacitatea de a observa umorul ce însoțește multe întâmplări cotidiene și de a spune povești pline de haz ne-a dăruit nouă, cititorilor săi, câteva dintre cărțile la care ne vom întoarce întotdeauna cu plăcere.

Câștigător al unui Nobel pentru Literatură, autorul comediei „Pygmalion”, George Bernard Shaw ne vorbește despre munca sa de scriitor, dar și despre modul cum a depășit eventualele eșecuri. „Când eram tânăr am observat că 9 din 10 lucruri pe care le făceam erau greșite. Așa că am decis să muncesc de zece ori mai mult” spune dramaturgul irlandez.

Pentru George Bernard Shaw bucuria vieții înseamnă în primul rând bucuria de a crea. „Cu cât muncesc mai mult cu atât mai intens trăiesc” mărturisește autorul lui „Pygmalion”, cel care credea că „folosim oglinda pentru a ne vedea fața, iar arta pentru a ne vedea sufletele”.

Voi ce opinie despre muncă împărtășiți dintre cele prezentate mai sus?