Luna octombrie, supranumită şi „luna roz”, este perioada din an dedicată prevenirii cancerului la sân de către comunitatea internaţională . Iar dacă am vrea să ne gândim la o lectură adaptată tematicii acestei luni, poate nu ar exista alta mai potrivită decât „Oscar şi Tanti Roz”, cartea publicată de Eric-Emmanuel Schmitt în 2002. Povestea imaginată de scriitorul cu dublă cetăţenie, franceză şi belgiană, îl are în centru pe Oscar, un băieţel de 10 ani bolnav de leucemie, care îşi petrece ultimele zile ale vieţii într-un spital. Prezentat astfel, într-o singură frază, subiectul cărţii ne-ar putea descuraja. Însă boala lui Oscar este în romanul lui Schmitt doar un pretext pentru a descoperi, prin ochii inocenţi ai copilăriei, tocmai frumuseţea vieţii, intensitatea cu care trebuie trăită şi preţuirea fiecărei clipe. Aceasta pentru că, aşa cum frecvent se întâmplă, valorificăm la justa valoare ceea ce avem tocmai în momentul în care suntem pe punctul de-al pierde, iar clipele de cumpănă se transformă uneori în perioade când cântărim totul cu o balanţă foarte echilibrată. De la Oscar, băieţelul de 10 ani bolnav de leucemie, putem învaţa multe lecţii. Iată 3 dintre cele pe care le-am observat noi. Pe toate celelalte aşteptăm cu interes să le discutăm împreună.

  1. „Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit, fiindcă până acum n-am avut timp din pricina şcolii”. Romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt este structurat sub forma unor scrisori pe care micul Oscar i le scrie lui Dumnezeu, partenerul său de dialog imaginar şi prezenţă discretă, de la care copilul aşteaptă câteva „intervenţii”, nu miraculoase, ci legate de situaţia sa concretă. „Mi-ar prinde al naibii de bine dacă ţi-ai găsi timp să-mi faci şi mie vreo două-trei servicii” îi scrie Oscar lui Dumnezeu în prima sa scrisoare, care ridică şi prima dilemă „Nu-ţi știu adresa, ce fac?”. Subiectul cărţii lui Eric-Emmanuel Schmitt este, într-adevăr, unul dramatic. Însă ceea ce ne surprinde este abordarea acestuia dintr-o perspectivă unică. Discursul lui Oscar în scrisorile către Dumnezeu şi în dialogurile cu Tanti Roz, infirmiera care îl îngrijea, este plin de firesc şi candoare, fără lacrimi, chiar tonic. Aceasta deşi cititorul are în faţă o carte foarte impresionantă, în faţa căreia cu greu îţi poţi reţine lacrimile. Oscar vrea să ştie dacă va muri sau nu şi aceasta este prima sa cerinţă în faţa lui Dumnezeu, cel în care nu crede, însă acceptă dialogul epistolar la îndemnul lui Tanti Roz. „Nu-i complicat ce-ţi cer: da sau nu. N-ai decât să tai varianta inutilă” îi scrie băiatul lui Dumnezeu. Oscar nu se refugiază însă în trecut şi nici într-un viitor incert. Trăieşte prezentul, atât de dificil pe cât i s-a dat, fiecare clipă, conştient că într-adevăr este unică şi ireversibilă, iar aceasta este una dintre lecţiile importante ale băieţelului pentru noi toţi.
  2. Tanti Roz, infirmiera în vârstă care îl îngrijeşte pe Oscar şi pe care cititorii ajung să o iubească pentru stilul său direct, delicateţea sufletească, imaginaţia şi forţa de care dă dovadă, este cea care îl îndeamnă pe băiat să îi scrie lui Dumnezeu. „Teroarea din Languedoc”, cum singură se numeşte, cea cu 160 de turnee de wrestling câştigate dintre care 40 prin K.O. nu poate fi bănuită de vreo slăbiciune. Acesta este şi argumentul pe care i-l aduce lui Oscar, atunci când insistă ca acesta să vorbească cu Dumnezeu. Însă de ce acest îndemn? Pentru că, spune Tanti Roz, gândurile pe care nu le spunem nimănui devin apăsătoare, ne paralizează macinându-ne pe dinăuntru şi sabotează toate ideile înnoitoare. „Dacă nu vorbeşti şi doar le ţii în ţine, ai să te transformi în groapa de gunoi a gândurilor vechi şi rău mirositoare, Oscar, băiatule.” O bună lecţie pentru noi toţi, care putem redescoperi astfel capacitatea vindecătoare a dialogurilor autentice şi profunde.
  3. Tot Tanti Roz îl îndeamnă pe Oscar să trăiască fiecare zi ca și când ar fi 10 ani şi să parcurgă în timpul care i-a mai rămas o viaţă formată din clipe concentrate. Pentru Oscar, cel ajuns până la venerabila vârstă de 110 ani, fiecare detaliu firesc al vieţii este un spectacol unic, notat în epistolele către Dumnezeu. Despre răsărit Oscar îi scrie cu admiraţie lui Dumnezeu „Nu părea să-ţi iasă din prima, dar te străduiai. Tu umpleai văzduhul de alb, de gri, de azuriu, înviorând lumea. Nu te opreai o secundă. Şi-n clipa aceea am înţeles care era diferenţa dintre noi şi tine: tu eşti un tip infatigabil! Pus pe muncă fără întrerupere. Căruia nu-i este niciodată lehamite. Ziuă vreţi, uite ziuă! Noapte? Uite noapte! Şi primavară! Asta zic şi eu sănătate de fier!” observă Oscar. Deşi finalul romanului este previzibil, aceasta nu-i ştirbeşte cu nimic valoarea. Impresionanta scrisoare a lui Tanti Roz către Dumnezeu, după moartea lui Oscar, sintetizează cel mai bine lecţiile de viaţă pe care le-a învăţat de la copilul muribund: bucuria, importanța unei vieţi interioare împărtăşite şi nu în ultimul rând, dragostea.

Voi ce alte lecţii de viaţă credeţi că putem învăţa de la Oscar?