Dacă vă faceți bagajele să plecați în vacanță în Spania, vă recomandăm noi câteva romane care să vă ajute să intrați mai ușor în atmosfera iberică. Nu-i vorbă, plimbările lungi prin orașe, mesele luate la restaurante tradiționale și vizitarea obiectivelor turistice sunt folositoare pentru a prinde câte ceva din esența acestei civilizații. Dar seara târziu, după o zi plină de evenimente, când amintirile încep să se decanteze, e plăcut să citim un roman care, într-un fel sau altul, ne vorbește despre Spania. Așadar, la întrebarea „Ce să citim dacă mergem în vacanță în Spania?”, sugestiile nostre sunt cele de mai jos.

Lapte fierbinte” de Deborah Levy este o primă propunere. Finalist la premiul Man Booker, romanul scriitoarei de origine sud-africană dezvoltă teme precum regăsirea de sine, relațiile dintre mamă și fiică, datorie și sacrificiu.  Deborah Levy are un stil poetic, iar în această narațiune accentul este pus pe viața interioară a personajelor sale. Sofia este o tânără care și-a asumat de multă vreme responsabilitatea îngrijirii mamei sale, Rose, imobilizată într-un scaun cu rotile. Afecțiunea mamei este de neînțeles chiar și pentru medici, care nu au reușit să îi pună un diagnostic concret. Când cele două aud despre metodele revoluționare ale doctorului Gomez din Almeria, Spania, pornesc la drum cu speranța că Rose își va găsi vindecarea.

Relația dintre mamă și fiică este una plină de frustrări neexprimate din partea celei din urmă. Sofia își face întreaga datorie, însă întreaga ei viață nu are o direcție clară și este pusă între paranteze. Criza de identitate este acutizată și de faptul că tatăl Sofiei, grec de origine, și-a părăsit familia când ea avea doar cinci ani. Ce influență va avea escapada din Spania asupra tinerei și cât de departe trebuie să mergi uneori pentru a ajunge mai aproape de propriul sine descoperiți citind această carte.

Ficțiunea istorică, tipul de roman care împletește adevărul izvoarelor istorice cu imaginația scriitorului, este astăzi un gen foarte apreciat de cititori. Și, pentru cei care-și vor petrece vacanța pe meleaguri iberice, am ales un roman care-l are ca protagonist pe Filip al II-lea al Spaniei. „Din dragoste pentru o regină. Iubirile lui Filip al II-lea” de Jean Plaidy este o lectură pasionantă despre viața amoroasă (și nu numai) a monarhului sub care Spania a prosperat mai mult ca oricând. Considerat de unii tiran însetat de sânge și un susținător fervent al Inchiziției, Filip al II-lea a jonglat cu interesele coroanei și pasiunile pe care i le-au stârnit anumite femei. Prima sa soție a fost Maria Manuela, prințesă de Portugalia, o femeie delicată, dar care era și verișoara sa primară. Din motive politice, a luat-o apoi în căsătorie pe Maria Tudor, regina Angliei și Irlandei, mult mai în vârstă decât el. Elisabeta de Valois, fiica regelui Franței, alături de care a petrecut aproape un deceniu a fost însă marea sa iubire. Vă invităm să descoperiți fața nevăzută a acestui monarh, sub care Spania a devenit, la acea vreme, cel mai extins imperiu din lume.

Cine nu a văzut serialul și nici nu a citit până acum „Iubirile croitoresei”, bestsellerul scriitoarei spaniole Maria Duenas, poate pune liniștit cartea în bagajul de vacanță. „Iubirile croitoresei” este un roman a cărui acțiune se desfășoară în Spania dinaintea Războiului Civil și în timpul celui de-al doilea război mondial, dar traseul sinuos al vieții Sirei Quiroga, protagonista cărții, ne va purta și prin Maroc sau Portugalia.

Escrocată de bărbatul în care a crezut orbește și pentru care și-a părăsit logodnicul înainte de nuntă, Sira, fiica unei croitorese, se trezește într-o țară străină, însărcinată, fără un ban și fără posibilitatea să plătească nota la hotel sau să se întoarcă acasă. Acesta pare un capăt de drum, o fundătură, din care Sira nu are cum să iasă. Însă împrejurările vieții pe care le considerăm uneori potrivnice sunt doar un altfel de drum pentru a merge mai departe. Între două tigheluri, Sira ajunge să se învârtă în lumea celor bogați, puternici și cu multe secrete, va fi inițiată în serviciile de intelligence, va descoperi tipuri nu tocmai clasice de iubire și va descoperi câtă forță există în făptura ei delicată.

Vouă v-ar plăcea să luați cu voi vreunul dintre aceste romane în vacanță în Spania? Pe care l-ați alege?