Ca cititori, suntem siguri că nu vă trebuie invitație specială sau inspirație ca să citiți și cu siguranță sunteți conștienți de importanța lecturii de-a lungul vieții. Ați prins „microbul” acum mult timp și chiar dacă aveți perioade mai bune sau mai puțin lăudabile, simțiți că lectura va rămâne mereu o parte definitorie a vieții voastre.

Pentru scriitori, însă, lectura este absolut necesară, o condiție sine qua non a însăși statutului de autor. Pentru fluxul constant de idei, pentru influența extraordinară pe care o au marii scriitori asupra psihicului nostru, pentru tehnică și inspirație, toate acestea sunt motive foarte puternice pentru ca un scriitor să citească tot timpul.

Mai jos am adunat, pentru cititorii de pretutindeni, o serie de citate despre actul esențial al lecturii. Pe unele le veți recunoaște, iar în altele vă veți regăsi; unele vor deveni rapid favoritele voastre, iar la altele veți reveni iar și iar sau le veți folosi atunci când se va ivi ocazia de a îndruma pe cineva spre lectură.

Citate despre importanța lecturii

„Când fac rost de bani, îmi cumpăr cărți. Dacă mai rămân, îmi cumpăr de mâncare și haine.” Erasmus

„Lectura este unicul mijloc prin care putem aluneca, uneori involuntar, în pielea, vocea sau sufletul altcuiva.” Joyce Carol Oates

„N-ar trebui să citești niciodată doar de plăcere. Citește ca să devii mai deștept! Mai puțin critic. Mai capabil să înțelegi comportamentul deviant al prietenilor tăi sau chiar pe al tău. Alege cărți grele. Din cele la care trebuie să te concentrezi atunci când citești. Și, pentru numele lui Dumnezeu, să nu te aud spunând: Nu pot să citesc ficțiune, am timp doar pentru adevăr. Ficțiunea este adevărul […].” John Waters

„Ce miraculos este faptul că din aceste obiecte mici, plate și rigide ni se dezvăluie lumi după lumi, lumi care ne încântă, care ne calmează sau care ne entuziasmează. Cărțile ne ajută să înțelegem cine suntem și cum ar trebui să ne purtăm. Ele ne arată ce înseamnă comunitatea și prietenia. Ele ne spun cum să trăim și cum să murim.” Anne Lamott

„Citim ca să aflăm că nu suntem singuri.” C.S. Lewis

„Mie încă îmi plac cărțile. Nimic din ceea ce face un computer nu se compară cu cartea. Nu poți pune o carte pe internet cu adevărat. Trei companii s-au oferit să-mi pună cărțile pe net și le-am zis: <<Dacă puteți face ceva care să aibă o copertă drăguță, hârtie cu miros, atunci mai vorbim>>. Tot ceea ce-ți oferă computerul este un manuscris. Oamenii nu vor să citească manuscrise. Ei vor să citească cărți. Cărțile miros bine și arată bine […].” Ray Bradbury

„Singura modalitate de a tolera existența este de a te pierde în literatură ca într-o orgie veșnică.” Gustave Flaubert

„Să alegi cinci cărți favorite e ca și cum ar trebui să alegi cinci părți ale corpului pe care ți-ar plăcea să nu le pierzi.” Neil Gaiman

„O carte bună este o educație a inimii […], o creatoare a naturii interioare.” Susan Sontag

„Prieteni buni, cărți bune și o conștiință adormită, aceasta este viața ideală.” Mark Twain

„Cea mai plăcută dintre senzații este să știi că ai ceva bun de citit înainte de culcare. ” Vladimir Nabokov

„Atunci când citim scrierile celor mai interesante minți din istorie, medităm și cu propria noastră mine, și cu a lor. Acesta este pentru mine un miracol.” Kurt Vonnegut

„Crezi că durerile tale sunt fără precedent în istoria lumii și apoi te apuci de citit. Cărțile au fost cele care m-au învățat că lucrurile care mă chinuiau cel mai mult erau aceleași lucruri care mă apropiau de toți oamenii care trăiau și de toți cei care trăiseră vreodată.” James Baldwin

„Ar trebui să citim pentru a da șansa sufletelor noastre de a huzuri.” Henry Miller

Care este citatul vostru preferat despre importanța lecturii?