Aşa cum viaţa nu poate fi trăită la umbra perpetuă a unor norişori roz, în cântec zglobiu de păsărele şi fâlfâit catifelat de aripi de fluture, nici literatura nu poate subzista exclusiv prin paginile tandre ale poeziilor de dragoste sau în emoţiile profunde ale dramelor cu final fericit. Distopiile se află la polul opus: vorbim despre o lume întunecată, o apocalipsă pentru adulţi, în care rolul extratereştrilor sau al invadatorilor înfrânţi din literatura science fiction este luat de revolte sângeroase, de violenţă fără capăt sau pur şi simplu de extincţie a umanităţii. Astăzi v-am pregătit cele mai bune distopii!

Se pare că termenul de distopie a fost inventat de filosoful englez John Stuart Mill, iar provenienţa sa mitologică este legată de prefixul grecesc „dis”, cu sens negativ, şi „topos”, tradus prin loc: cu alte cuvinte, un loc în care nimic bun nu se întâmplă.

Distopiile sunt cel mai bine caracterizate prin antiteză cu „utopia”: scriitorii au distrus iluziile celor care sperau la o societate în care politica, ştiinţa şi moralitatea să coexiste armonios şi le-au transformat în lumi delirante, întunecate, târându-se în zorii apocalipsei (catastrofă naturală, război sau schimbare climatică devastatoare). Conducerea este acum asigurată de un guvern autoritar şi totalitar, iar rezistenţa de o mână de oameni, care nu mai cutează însă să se numească eroi.

Pregătiţi-vă, pentru că suntem pe cale să evocăm monştrii care vă tulbură somnul, în pagini de distopii clasice şi contemporane, care vă vor fascina, oripila şi obseda în egală măsură, dar pe care nu le veţi putea lăsa din mână.

  1. Nu poţi concepe o listă a celor mai bune distopii fără cel mai ilustru reprezentant al acestui gen, George Orwell şi al său „1984. Una dintre cele mai importante cărţi ale secolului XX, frecvent introdusă pe lista lecturilor obligatorii, „1984” a avut o influenţă uriaşă nu numai asupra cuvântului scris, dar şi a societăţii şi a lumii politice actuale. Este suficient să amintim că multe dintre conceptele sale sunt vehiculate şi aruncate ca acuzaţii şi azi: Big Brother (liderul politic care „vede tot”), Camera 101 (cameră a torturii, în care personajul este chinuit cu propriile sale fobii) sau Newspeak (limbaj fictiv, creat ca un mijloc de control pentru a limita libertatea de gândire). Distopia lui Orwell prezintă o lume limitată la superstatul Oceania, iar acţiunea se desfăşoară în Airstrip One, provincie localizată pe fostul teritoriu al Marii Britanii. Aflată sub supraveghere continuă guvernamentală şi subiect al manipulării publice, populaţia are câteva puseuri de rebeliune, reprezentate de protagonistul Winston Smith. Aţi răsuflat uşuraţi, considerând că am trecut deja de terifiantul an1984, fără a experimenta coşmarul de control descris de distopie? Meritul se poate să fi fost al lui Orwell, al cărui deget ridicat acuzator a marcat generaţii întregi, decise să lupte pentru a preîntâmpina ca viziunea sa să devină realitate.
  2. Dacă detestaţi ideea unui guvern cu control absolut asupra populaţiei, vă veţi regăsi ideile tulburate în Portocala mecanică a lui Anthony Burgess, în care conducerea este un eşec. Şi de această dată avem pe firmament un scriitor englez, a cărui operă a fost publicată în 1962 şi adaptată cinematografic în capodopera lui Stanley Kubrick din 1971. Narată într-un dialect inventat de Burgess, o combinaţie fantezistă de engleză şi rusă, „Portocala mecanică” ne introduce într-o lume în care violenţa juvenilă extremă devine o formă de trai. Alex, protagonistul, dă dovadă de o inteligenţă vie şi de un apetit pentru muzica clasică, ceea ce nu îl împiedică să se implice în acte criminale sângeroase, care îl oripilează, dar îl ţin legat pe cititor cu o putere indisolubilă de paginile cărţii. Ca în cazul lui „1984”, scrierea este provocată de o anxietate reală, care l-a chinuit pe Burgess după ce soţia sa a fost bătută de un grup de soldaţi americani beţi.
  3. Dacă am abordat cele mai bune distopii politice şi societale, de ce nu am vorbi şi despre distopia unui scriitor şi a unui cititor avid? Coşmarul nostru este grotesc întruchipat în Fahrenheit 451, opera multipremiată a americanului Ray Bradbury. Acesta ilustrează din penel o lume în care cărţile sunt interzise, pentru a preveni răspândirea ideilor şi a ucide libertatea gândirii. Chiar şi titlul exprimă plastic cea mai cutremurătoarea teamă a unui iubitor de literatură: Fahrenheit 451 este temperatura la care hârtia face combustie. Ca şi în cazul distopiilor de mai sus, tematica romanului lui Bradbury se bazează pe realitate, respectiv pe teama sa că în timpul preşedinţiei lui Eugene McCarthy, mass-media urma că descurajeze complet interesul pentru literatură. Trebuie să recunoaştem că, dintre toate ideile prezentate până acum în distopii, aceasta ne macină cel mai tare!
  4. Cele mai bune distopii nu sunt doar rodul anxietăţilor sau imaginaţiei fecunde masculine, ci au drept autoare şi femei. „Povestea slujitoarei de Margaret Atwood pictează în culori sumbre o lume în care violenţa teocraţiei creştine şi discriminarea sexuală au atins un apogeu sumbru, care le-a deposedat pe femei de majoritatea drepturilor şi libertăţilor. Protagonista, Offred, este membră a celei mai de jos caste în care sunt organizate femeile, Slujitoarele, „utere umblătoare” care sunt obligate să procreeze ca să crească natalitatea aflată în pericol. Distopia te cucereşte de la primele pagini cu stilul inteligent, fin şi autoironic al scriitoarei canadiene, a cărei profunzime atinge cele mai ascunse cotloane ale psihologiei umane: da, la un moment dat ai impresia că priveşte în mintea ta!
  5. Unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de literatură science fiction, americanul Philip K. Dick (autor al aclamatului The Man in the High Castle, adaptat într-un serial popular acum), ne-a obligat să ne confruntăm în distopia sa „Visează androizii oi electrice?” cu o spaimă contemporană a omenirii: după un război nuclear, cea mai mare parte a animalelor dispar din cauza radiaţiilor, iar oamenii trebuie să se mulţumească cu androizi lipsiţi de empatie, pe post de servitori. Una dintre cele mai bune distopii urmăreşte aventurile vânătorului de recompense Rick Deckard, plecat în misiunea de a anihila un grup de androizi rebeli, şi ale lui John Isidore, care susţine roboţii fugari. Romanul scris în 1968 a fost ecranizat în 1982 sub titlul Blade Runner, devenit un film emblemă al decadei optzeci. Ca de fiecare dată, noi vă sfătuim să daţi întâietate cărţii: deşi şi adaptarea cinematografică este o capodoperă, stilul vivid al operei literare, a cărei fantezie reflectată în titlu este dozată superb şi în paginile cărţii, vă va fascina fără urmă de îndoială.
  6. Imaginaţi-vă un drum părăsit, acoperit de cenuşă, o lumină cernută apocaliptic dintr-un cer care a văzut prea mult sânge, o lume pustie în care un tată pe moarte şi fiul său merg spre un sud nedefinit, ştiind că orice întâlnire cu o altă fiinţă vie i-ar putea transforma în victime ale canibalismului proliferat de majoritatea supravieţuitorilor. Este povestea din „Drumul” lui Cormac McCarthy, în care o America decimată de un cataclism întruchipează cele mai negre coşmaruri ale noastre, care ne bântuie cu o putere chiar mai mare decât a distopiilor de mai sus. Recompensată cu premiul Pulitzer în 2007 şi ecranizată în 2009 într-un film cu Viggo Mortensen şi Charlize Theron, „Drumul” este una dintre cele mai întunecate distopii, pe care suntem siguri că şi scriitorii aclamaţi de mai sus ar avea probleme să o citească. Nu trebuie să o rataţi, însă, dacă sunteţi fani ai genului, deoarece conturează o parabolă mistuitoare asupra umanităţii şi speranţei.

Distopiile creionează o lume apocaliptică, în care bucuria e fragilă, iar ororile, omniprezente. Cu toate acestea, fascinaţia pe care aceste opere o produc asupra noastră este de necontestat: sunteţi capabili să vă înfruntaţi cele mai mari temeri? Care este distopia voastră preferată?