Primăvara a poposit în viaţa noastră cu tot cu farmecul său inimitabil! Grădinile au înflorit într-o simfonie de culori, în care verdele-rege se împleteşte cu roşul, galbenul, albul, rozul petalelor. Copacii înfloriţi sunt o poezie desăvârşită, iar iarba un miracol al frăgezimii. Ce mai lipseşte din acest tablou încântător? O carte care să rezoneze cu frumuseţea desăvârşită de afară. Te îmbătăm cu farmecul celor mai spectaculoase grădini din literatură în rândurile de mai jos!

Cele mai spectaculoase grădini din literaturăProbabil cea mai celebră grădină din literatură rămâne cea din „The Secret Garden” de Frances Hodgson Burnett. Povestea orfanei Mary, care merge să locuiască la unchiul său din Yorkshire, e surprinzătoare pentru o carte pentru copii, mai ales pentru una scrisă la începutul anilor 1900. Protagonista nu e deloc dulcea fetiţă care îşi păstrează optimismul chiar şi în cele mai vitrege situaţii, ci e încăpăţânată, arogantă şi adesea răutăcioasă, iar vărul său Colin, e o variantă chiar şi mai capricioasă a sa. În aceste condiţii, superba grădină englezească devine nu doar liantul dintre cei doi copii, ajutându-i să îşi depăşească condiţia, să se vindece fizic şi spiritual, să revină la viaţă, dar şi un personaj în toată puterea cuvântului. Simbolistica e extrem de puternică în cea mai celebră carte a lui Hodgson Burnett: grădina secretă a fost comparată cu Grădina Edenului, în care cuplul Archibald şi Lilias, părinţii lui Colin, se refugiază pentru a-şi trăi iubirea, un fel de rai personal, şi care e lăsată apoi în paragină după ce Lilias moare. Imaginarul merge şi mai departe, sugerând că însăşi spiritul femeii este ascuns în grădină, şi că aceasta, împreună cu farmecul şi puterea naturii, reuşesc să aline spiritele şi să restaureze afecţiunea şi iubirea în familia Craven. Dincolo de semnificaţiile pe care grădina secretă le are în universul literar, cititorul e însă vrăjit de frumuseţea sa, mai ales că descrierile autoarei sunt de-a dreptul spectaculoase. Cu paşii purtaţi pe cărările străjuite de trandafiri, maci, narcise, ghiocei, irişi,crini, nu ne putem sătura să contemplăm unul dintre cele mai pitoreşti locuri aduse la viaţă în cărţi.

Cele mai spectaculoase grădini din literaturăCele mai spectaculoase grădini din literatură par să fie tărâmul propice de joacă pentru copii. Dacă „Grădina secretă” e plină de magie şi adusă la viaţă prin eforturile lui Mary, în „Grădina de la miezul nopţii” avem parte de un spaţiu fantastic, reînviat de călătoria în timp. Tom trebuie să îşi părăsească locuinţa părintească pentru a nu se îmbolnăvi de pojar, aşa că merge să locuiască alături de unchii săi într-un complex de case moderne din anii 50, situat pe locul unei foste reşedinţe victoriene splendide. Fără grădină în care să se joace, Tom îşi petrece zilele luptându-se cu plictiseala, până ce, într-o noapte de nesomn, descoperă că, atunci când vechiul pendul al ceasului loveşte ora 1, călătoreşte în timp până în secolul al XIX-lea. În faţa sa se aştern miracolele imensei grădini victoriene, cu cărările sale neştiute, copacii uriaşi, animalele pline de viaţă, râul şi florile multicolore. Tom evadează în fiecare zi din banalul său prezent în lumea fantastică a grădinii descoperite la miezul nopţii, acolo unde întâlneşte şi o fetiţă singuratică, pe Hatty, singura care îl poate vedea. La fel ca prima carte din lista noastră, şi „Grădina de la miezul nopţii” e diferită de literatura pentru copii a zilelor noastre: cu o tematică complexă şi elemente de fantasy la graniţa cu horror-ul (la un moment intervine dilema dacă nu cumva cel puţin unul dintre personajele cărţii e de fapt o fantomă), opera te va impresiona atât cu decorul spectaculos al grădinii reînviate peste ani, dar şi cu subiectul inedit, captivant.

Cele mai spectaculoase grădini din literaturăO tânără femeie, recent căsătorită, timidă şi naivă, bântuită de fantoma fostei neveste a soţului său: aşa sună premisa unei poveşti în care grădina nu mai e lăcaş ocrotitor al copilăriei, ci teritoriu sălbatic, în care plantele cresc până la dimensiuni ameţitoare şi sunt adesea comparate cu monştri. „Rebecca” de Daphne Du Maurier a devenit o capodoperă a literaturii şi graţie modului în care este descrisă spectaculoasa grădină a domeniului Manderley. Rododendronii de culoarea sângelui domină peste un tablou sălbatic, la fel de vibrant şi de plin de pasiune precum misterioasa stăpână a domeniului. Nu e de mirare că grădina doldora de personalitate îi provoacă Doamnei de Winter coşmaruri, deşi există şi părţi ale ei în care ferirea i se pare posibilă, precum peisajul feeric din Happy Valley, în care azaleele şi rododendronii pierd nuanţa ameninţătoare, sângerie, şi sunt colorate în tonuri dulci de roz-somon, alb sau auriu: o oază de linişte în mijlocul unei jungle sălbăticite.

Cele mai spectaculoase grădini din literaturăContinuăm acum cu o carte concepută ea însăşi precum o grădină. „Semnătura tuturor lucrurilor” de Elizabeth Gilbert. A doua operă de ficţiune a scriitoarei devenite celebre odată cu „Mănâncă, roagă-te, iubeşte”o are drept protagonistă pe Alma Whittaker, o botanistă din secolul al XIX-lea. Provenind dintr-o familie bogată, dar lipsită de farmecul frumuseţii, Alma e pasionată de plante, vrea să îşi explice mersul lumii şi al sentimentelor prin reţelele intricate din lumea naturală şi ajunge o mare exploratoare, o aventurieră ce va cutreiera globul în căutarea speciilor de muşchi şi a răspunsurilor la dilemele existenţiale. De la fascinantele sere ale Grădinilor Kew la fauna şi flora exotică din Tahiti, cartea te poartă într-unele dintre cele mai frumoase locaţii de pe glob. Grădinile sunt spectaculoase, dar natura nu e prezentă doar pentru a atrage privirea, ci şi pentru a mângâia sufletul: îi oferă protagonistei un sens al vieţii, dar şi dragoste, în persoana unui artist cât se poate de diferit de ea, care vede mâna Domnului în toate plantele de pe Pământ. O carte de citit, în ton cu splendoarea de afară.

Cele mai spectaculoase grădini din literaturăÎncheiem lista celor mai spectaculoase grădini din literatură cu una cu totul şi cu totul specială: Grădina cu flori vii. Locul magic nu ar fi putut fi prezent în altă parte decât în „Alice în Ţara Oglinzilor”, continuarea de la epopeea „Alice în Ţara Minunilor”. Lewis Carroll ne captivează din nou cu bogăţia imaginaţiei sale, iar unul dintre pasajele preferate din carte are loc în grădina în care crinii imperiali, trandafirii şi margaretele vorbesc. Pentru că e vorba de o lume a lui Alice, fantastică grădină nu e chiar întruchiparea raiului pe pământ: cu siguranţă un spectacol din punct de vedere vizual, adăposteşte însă flori care o ironizează şi o batjocoresc pe Alice, subliniind în continuare incapacitatea sa de a se adapta la realitatea distorsionată din Ţara Oglinzilor. Dacă ţi-ai dorit vreodată să afli ce ar spune un trandafir sau care ar fi personalitatea unui crin imperial, această grădină spectaculoasă din literatură îţi va oferi răspunsul la întrebare.

Tu ce părere ai despre grădinile din literatură prezentate de noi? În care dintre aceste locaţii spectaculoase, dar fictive, ţi-ai dori să te poarte paşii în această primăvară?