Nu ai cum să rămâi indiferent în fața dinozaurilor, oricât de fictiv ar fi azi conceptul. De la proporțiile impresionante la teama pe care o strecoară în suflete, trecând prin fiorul de mister pe care ți-l oferă aceste animale dispărute până la aura de legendă, dinozaurii pot fi oricum, mai puțin trecuți cu vederea. Ca în cazul tuturor lucrurilor care nu mai sunt, noi ne refugiem în universul magic al cărților, reînviind unele dintre cele mai fascinante ființe! Îți propunem azi cinci cărți cu dinozauri, care îți vor satisface pofta de aventuri!

Cinci cărți cu dinozauri care îți vor satisface pofta de aventurăNu ai cum să concepi o listă de cărți despre dinozauri fără să îi acorzi primul loc și distincția de onoare lui Sir Arthur Conan Doyle. Marele scriitor de origine britanică nu s-a limitat să ni-l ofere pe cel mai celebru detectiv al tuturor timpurilor, Sherlock Holmes, dar a pus și o piatră de temelie în genul SF cu „O lume dispărută”, considerată a fi prima și una dintre cele mai faimoase cărți cu dinozauri ale tuturor timpurilor. Cititorul este invitat să facă cunoștință cu misteriosul și temerarul Profesor Challenger, agresiv și dominator, care pretinde că a descoperit dinozauri în teritorii încă nedescoperite din America de Sud. Atunci când o expediție este formată pentru a verifica dacă spune sau nu adevărul, simțim că vom avea parte de o călătorie plină de aventură, și nu ne înșelăm: curajoşii exploratori sunt abandonaţi în urma unui conflict de populația indigenă pe un platou unde trăiesc, pe lângă dinozauri, reptile preistorice și alte forme de viață străveche care au supraviețuit extincției. Deși „O lume dispărută” ne aduce în fața ochilor surprinși „doar” patru dinozauri care îndeplinesc din toate punctele de vedere această clasificare (speciile Iguanodon, Stegosaurus, Allosaurus și Megalosaurus), vei avea parte de incursiuni ale pterodactililor, dar și apariții ale altor reptile fascinante. Întregul roman al lui Doyle e un tur de senzații tari, însoțit în ediția originală de ilustrații ale artistului neozeelandez Harry Rountree, care îți vor aprinde garantat gustul pentru aventură.

Cinci cărți cu dinozauri care îți vor satisface pofta de aventurăAtunci când ești captivat de un subiect, vrei să știi totul despre el, și dacă ai suspinat și tu vreodată în fața măreției acestor ființe maiestuoase, superba lucrare a lui Keiron Pim, Dinosaurs: The Grand Tour: Everything Worth Knowing about Dinosaurs from Aardonyx to Zuniceratops, te va fascina. Pe lângă faptul că aduce în discuție peste 300 de specii de dinozauri, de la bestiile masive precum Aardonyx la exemplarele impresionante, cu o anatomie aparte, precum Zuniceratops, dotat cu coarne care producea efecte devastatoare, cartea îți va oferi absolut toate detaliile de care ai nevoie. Și nu ne referim aici doar la informațiile sângeroase despre predatorii absoluți, ci și la note fine despre evoluția dinozaurilor, la inserții în astronomie și chiar în mitologie. Ilustrațiile sunt excepționale, iar reconstituirile îți taie răsuflarea, așa că îți vei putea plimba degetele peste unele dintre cele mai realiste reproduceri. În plus, opera este foarte bine pusă la punct cu ultimele descoperiri științifice în domeniu și te va face să te simți și tu precum un mic explorator, care a plecat să guste aventura în lumea dinozaurilor.

Cinci cărți cu dinozauri care îți vor satisface pofta de aventurăNe reîntoarcem pe tărâmurile fecunde ale literaturii și ne scufundăm de această dată în universul plin de culoare din „O călătorie către centrul Pământului” de Jules Verne. La fel ca în cazul „O lume dispărută”, nici capodopera scriitorului francez nu este foarte exactă din punct de vedere științific, astfel că nu toate creaturile preistorice descrise fac parte cu acurateţe din supraordinul Dinosauria. Dar ce mai contează, atunci când ești martor pe calea cuvintelor la o luptă epică între un Ichthyosaurus și un Plesiosaurus (dacă nu ai citit încă această carte de căpătâi a copilăriei și nu știi cine câștigă, nu îți vom divulga secretul), la apariția unor insecte uriașe preistorice și chiar a unui om cu proporții impresionante? Vei călători alături de neînfricatul Profesor Lidenbrock și de nepotul său, mai rezervatul Axel, care descoperă că poți ajunge în centrul pământului printr-un crater dintr-un vulcan islandez. Una dintre cărțile precursoare ale literaturii SF din ziua de azi a fost scrisă în 1864, dar, crede-ne, plăcerea de a o citi va fi la fel de proaspătă și azi, la aproape un secol și jumătate de la redactarea sa.

Cinci cărți cu dinozauri care îți vor satisface pofta de aventurăEști atât de pasionat de dinozauri încât nu concepi să nu îi ai pe masa ta de cafea? Demonstrează tuturor că ai cel mai interesant hobby prin intermediul uneia dintre cele mai complete cărți despre dinozauri, Day of the Dinosaurs de Steve Brusatte. Plină de informații detaliate, dar și de note de tipul fun facts care îți vor rămâne pentru totdeauna întipărite în minte, lucrarea aduce în discuție peste 170 de specii, divagând pe seama evoluției lor, introducându-te în universul complex al mecanismelor de apărare și al armelor de care dispuneau cei mai mortali predatori ai tuturor timpurilor. Vei călători pe Terra, urcând de pe pământul dominat de giganți în cerul acoperit de cele mai rapide creaturi, simțindu-te ca și cum tocmai ai fi poposit în propria variantă de Jurassic Park, de data aceasta cât se poate de reală și cu un fundament științific imposibil de contrazis.

Cinci cărți cu dinozauri care îți vor satisface pofta de aventurăSuntem cuceriți atât de ficțiunea care ne aduce mai aproape de dinozauri, dar nu putem să lăsăm deoparte nici operele științifice despre aceste creaturi care coboară din mit în realitate. Dinotopia: Journey to Chandara asociază aproape miraculos aceste două influențe: imaginează-ți un tărâm în care oamenii și dinozaurii trăiesc împreună, o colecție vibrantă de imagini și de aventuri spectaculoase, undeva la granița dintre Star Wars și Jurassic Park. În loc de nave spațiale, piloții se luptă acum de pe spatele unor pterozauri giganți, apar dinozauri armați pentru lupte de foc sau scene emoționante care descriu traiul împreună dintre oameni și creaturi feroce îmblânzite. Ultima carte cu dinozauri de pe lista noastră este călătoria supremă, cea care îți va oferi acces într-o lume dispărută, care ar fi putut fi posibilă, pe care probabil nu ar trebui să ne-o dorim, dar la care nu ne putem înfrâna să visăm.

Tu ce părere ai despre lista noastră de cărți cu dinozauri? Care dintre ele este preferata ta?