Cu toţii ne amintim, probabil, de ceea ce ne spuneau profesorii la orele de română: că limba pe care o vorbim este „un organism” viu, care suferă transformări odată cu oamenii. Limba se comportă ca o oglindă, în care ne putem privi reflexia. Însă uneori s-ar putea să nu ne convină ceea ce vedem. Şi aceasta pentru că, exact ca un cal nărăvaş care trânteşte călăreţul neîndemânatic şi limba pe care o folosim „se răzbună” din când în când pe vorbitorii comozi, pe cei care utilizează aceleaşi şi aceleaşi expresii până când le golesc de orice conţinut. Aşa se nasc clişeele verbale, a căror folosire ne pune în situaţia de a vorbi fără a comunica de fapt nimic.

Ce sunt clişeele verbale?

Cum ne-am simţi oare dacă ne-am strădui să spargem o nucă, iar sub coaja ei nu am găsi nimic? La nivelul limbii, clişeele verbale produc acelaşi efect: frustrarea că am ascultat un vorbitor, i-am urmărit cu atenţie fiecare cuvânt, dar nu am rămas cu nimic de pe urma acestui efort. Prin repetarea excesivă a unor expresii acestea ajung să se banalizeze şi să se golească de conţinut, iar astfel ajungem în situaţia că, deşi înţelegem fiecare cuvânt, expresia cu totul nu ne transmite nimic.

Cei care au prins perioada comunistă îşi amintesc probabil de „epoca de măreţe realizări”, de „atmosfera de stimă şi respect reciproc”, de „duşmanii de clasă”, „producţia-record la hectar” şi modul în care „se exprimau urări” pentru toate aceste realizări ale „epocii de aur”. Ne referim astăzi la acest tip de limbaj numindu-l „limbă de lemn”, o exprimare clişeistică, al cărei rol, în acea perioadă, nu era acela de a dezvălui ideile vorbitorului, ci mai degrabă de a le camufla.

După anii ’90, oamenii au constatat cu surprindere că, deşi au reuşit să scape de un sistem politic, cu greu pot ieşi din capcanele unui sistem lingvistic cu rădăcini adânci în conştiinţele lor. Însă clişeele verbale nu sunt specifice numai anumitor regimuri politice.

Fiecare perioadă istorică se poate „lauda” cu astfel de „măreţe realizări”. Aceasta pentru că expresiile clişeistice sunt comode şi nu necesită vreun efort intelectual deosebit din partea vorbitorului. Clişeele sunt primele care ne vin în minte atunci când vrem să exprimăm ceva, pentru că le-am auzit de foarte multe ori. Şi tocmai din această cauză ar trebui să le ocolim.

Cele mai folosite clişee verbale

Să nu credem că acest tip de exprimare este o particularitate a limbii române. Clişeele verbale există în toate limbile şi reflectă comoditatea vorbitorului care preferă să se exprime folosind fraze şi cuvinte „de-a gata”.

Câţi dintre noi mai sar îngrijoraţi din fotoliul din care privesc la televizor la auzul că urmează o „ştire-bombă”, ceva „cutremurător” sau „incredibil”? Stăm liniştiţi, pentru că frecvenţa ştirilor anunţate în acest fel, prin intermediul oricărui canal de comunicare, este atât de mare încât am fi cu adevărat surprinşi dacă într-adevăr s-ar întâmpla ceva ieşit din comun. Mai mult ca oricând, astazi totul este „fantastic”, „unic” și „uluitor”, iar apocalipsa pare că este gata să se declanșeze în orice clipă.

„Urgia se dezlănțuie”, iar apele „amenință” să lase oamenii „fără agoniseala de-o viață”. Dimensiunile tragice ale unei situații de acest gen pot să nu fie percepute corect tocmai din cauza folosirii unor expresii care nu ne mai mișcă în niciun fel.

Fotbaliştii români nu au făcut „o figură frumoasă” la campionatul european, deși „au dat totul pe teren”. Au fost eliminaţi, „gen”. Aceste expresii şi cuvinte nu aduc niciun plus de informaţie comunicării, iar presupusa lor valoare stilistică este egală cu zero.

Capacitatea limbii române de a împrumuta expresii sau cuvinte exact aşa cum sunt folosite în alte limbi este deja recunoscută. Astfel a apărut atât de folositul astăzi „gen”, dar şi „super” şi efectul „wow”. Popularitatea de care se bucură acest tip de exprimare ar trebui să ne facă să ne dăm un pas înapoi şi să devenim vigilenţi. Rolul stilului este tocmai acela de a fi expresia unei individualităţi, de a reflecta personalitatea si gândirea fiecăruia dintre noi.

Vouă ce alte exemple de clişee verbale vă vin în minte?