Ca fiecare mamă, și Cristina și-a dorit să îi ofere fetiței ei o copilărie de poveste și să o pregătească, așa cum simte mai bine, pentru viață. Autoarea cărții pentru copii „Poveștile Cristinei. O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse” ne-a spus într-un interviu pe care ni l-a dat că scrie despre teme serioase precum teamă, lăcomie sau lipsa de încredere într-un mod care pare a fi până acum pe placul celor mici și speră, astfel, să îi ghideze către valorile pe care ea le consideră importante: prietenia, generozitatea și dragostea. Iar ea a avut parte din plin de ele inclusiv atunci când și-a lansat prima carte și a fost înconjurată de colegii ei, din redacția Știrilor ProTV, acolo unde este producător de peste 10 ani.

Cum a apărut cartea, cine este muza ei de zi cu zi și care este legătura specială pe care Cristina o are cu poveștile, aflați în interviul de mai jos.

Cum ți-a venit ideea să scrii o carte și, mai ales, una pentru copii?

În mașină. Adică în mașină mi-a venit ideea să aștern pe hârtie poveștile pe care le inventam în fiecare dimineață copilului meu, în drum spre grădiniță. Îmi dădea niște coordonate, de exemplu: „mami, povestea să fie cu o girafă, niște plante și alte animale”, trebuia să o încep în momentul în care îi legam centura de siguranță și să o termin exact când parcam în fața grădiniței. Desigur, povestea trebuia să fie captivantă, cu happy end și, neapărat, cu o morală. După câteva săptămâni de inventat povești, m-am gândit să le scriu undeva, să îi rămână amintire. Nu m-am gândit atunci că ele vor sfârși la un moment dat într-o carte…

Înainte să te apuci de scris, ai citit cărți pentru copii scrise de autori celebri? Cu alte cuvinte, ai studiat competiția? 🙂

Am citit foarte multe cărți pentru copii. Îi citim fetiței noastre în fiecare seară, fără excepție, de la vârsta de doi ani. Și acum are șapte ani. Am citit multe povești frumoase, dar și povești care erau pline de violență, astfel că în timp ce citeam eram nevoită să adaptez din mers, să schimb textul sau să sar peste pasaje. Alexandra este un copil sensibil și o agită poveștile în care se întâmplă lucruri rele. Știu că ele fac parte din viață și poate că e bine să îi învățăm pe copii de mici că în jurul lor nu este totul lapte și miere, însă fetița mea nu era pregătită încă, cel puțin nu la acea vreme.

Cristina Donovici: Încerc să tratez prin poveștile mele sentimentele neplăcute pe care le au copiii sau micile lor greutăți, care pentru ei sunt de fapt mari

Care sunt cărțile pentru copii pe care le venerezi? Dar cele pentru oameni mari?

Îmi plac poveștile care reușesc să te desprindă de realitate și să te poarte într-o lume mai frumoasă și mai bună. Realitatea care ne înconjoară este, din păcate, plină de nenorociri și nedreptăți, așa că o poveste care te face să trăiești ceva plăcut, fie și pentru câteva minute, este cel mai bun refugiu. Și poveștile pentru oameni mici, și cele pentru oameni mari.

Poveștile sunt ficțiune pură sau ai pornit de la întâmplări la care ai fost martoră și pe care le-ai transmis mai departe prin intermediul unor personaje îndrăgite de obicei de copii, așa cum sunt animalele, de exemplu?

De obicei plec de la ceva real. Încerc să „tratez” prin poveștile mele sentimentele neplăcute pe care le au copiii sau micile lor greutăți, care pentru ei sunt de fapt mari. Scriu despre teamă, minciună, lăcomie, lipsa de încredere în forțele proprii etc. și încerc prin povești să le găsesc o soluție, să îi încurajez, să îi îndrum către valorile importante din viață: prietenie, generozitate, dragoste…   

Cristina Donovici: Încerc să tratez prin poveștile mele sentimentele neplăcute pe care le au copiii sau micile lor greutăți, care pentru ei sunt de fapt mari

Unii autori mărturisesc că „văd”, de la bun început, poveștile cap-coadă. Alții însă le inventează pe măsură ce le scriu. La tine cum e?

Când îmi vine ideea poveștii, într-adevăr, o văd cap-coadă. Schematic, desigur. Apoi, pe parcursul scrierii ei, îmi vin idei de detalii, o îmbogățesc cu câte ceva spontan, dar ideea nu o schimb niciodată. Rămâne mereu cea de la început. De câteva ori am încercat să o schimb și am dat rateuri.

Cum îți găsești inspirația?

Inspirația mea este fetița mea. Problemele ei, greutățile prin care trece și bucuriile pe care le trăiește se regăsesc în poveștile mele.

Te așezi la masă și scrii ore în șir sau îți faci câte puțin timp în fiecare zi?

Nici una, nici alta :). Când „mă lovește” o idee de poveste, mă așez și o scriu. Îmi ia de obicei cam o oră. După aceea o dau la „editat” soțului meu, care este și el scriitor de povești, ba chiar unul mai profund și mai ordonat decât mine. Nu vreți să vedeți „povestea brută” care ajunge pe masa lui 🙂 Este plină de greșeli și nu respectă nici măcar regulile elementare de punctuație. O scriu într-un suflet, ca să nu îmi pierd ideile, și nu prea îmi place să o recitesc.  

Cristina Donovici: Încerc să tratez prin poveștile mele sentimentele neplăcute pe care le au copiii sau micile lor greutăți, care pentru ei sunt de fapt mari

Ai la dispoziție toată literatura universală. Ce carte ți-ar fi plăcut să fi fost scrisă de tine?

„Mazsola”, de Balint Agnes. Este cartea pe care mi-o citea mama, aproape în fiecare seară. O ceream cu repetiție. Este povestea unui porcușor mic, mic și verde, orfan, care este adoptat de un spiriduș singuratic, care locuiește într-o casă de dovleac, pe un câmp. Porcușorul este extrem de simpatic, spiridușul, foarte inimos, și între ei se formează o relație extraordinară. Trec împreună prin tot felul de aventuri. Ador acea carte, pur și simplu! Aș fi vrut să o fi scris eu ca să pot fi sigură că am făcut cel puțin un copil să iubească poveștile pentru o viață întreagă. Și, desigur, Harry Potter, ca să fiu milionară 🙂 Glumesc…

Dacă ar fi să scrii o poveste despre familia ta, care ar fi titlul ei?

„Împreună mereu”.

Ce-ai vrea să rostească cititorul imediat după ce a terminat de citit cartea ta?

Mai vreau o dată!

Care-i cea mai importantă lecție pe care-ai învățat-o scriind această carte?

Am învățat că trebuie să crezi în forțele tale, să îți urmezi visurile și să nu îți fie teamă de eșec. Iată, am învățat într-o viață de om ce încerc să îi învăț pe copii în poveștile mele…

„Poveștile Cristinei. O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse” este disponibilă aici.