Lectura este una dintre cele mai relaxante activităţi de care putem avea parte după o zi agitată la muncă. Dar, cum putem citi mai mult, când avem atât de puţin timp şi atât de multe de făcut? Uneori nu este simplu, dar metode există, doar că avem nevoie de puţină organizare şi determinare.

Ca să vă uşurăm „munca”, ne-am documentat puţin şi am găsit câteva soluţii care vă vor ajuta să economisiţi mai mult timp pentru citit.

Împrumută mai multe cărţi decât poţi citi

Dacă îţi mai face plăcere să împrumuţi cărţi de la bibliotecă, data viitoare încearcă să iei mai multe decât crezi că poţi să citeşti. Având mintea încărcată cu gândul că toate acele cărţi de care te loveşti prin casă trebuie returnate, te va forţa să pui mână să le citeşti. După o vreme îţi vei da seama că ai citit mai mult decât ţi-ai planificat iniţial.

În cazul în care ai trecut la formatul digital de carte, asigură-te că în e-reader ai tot timpul baza de date plină cu tot felul de lecturi. Astfel, vei avea mereu la îndemână ceva frumos de citit pentru starea ta de moment.

Citeşte mai multe cărţi în aceeaşi perioadă

Mulţi dintre noi preferă să citească o singură carte o dată. Pe viitor, încearcă să citeşti în aceeaşi perioadă mai multe cărţi. Unele se potrivesc mai bine pentru lectura de seară, cum ar fi cele de ficţiune, iar cele mai tehnice pot fi citite în timpul zilei, atunci când ai mai puţin timp la dispoziţie.

Stabileşte-ţi un număr de pagini

Dacă nu eşti obişnuit să citeşti un număr considerabil de pagini într-o sesiune de citit, încearcă să îţi impui o limită. Încet, încet te vei obişnui, iar numărul de pagini citite va creşte considerabil. De exemplu, îţi poţi impune să citeşti minimum 30 de pagini dintr-un foc sau să nu laşi cartea din mână până nu termini capitolul. Ţine doar de ambiţia ta de cititor.

Citeşte înainte de culcare

Să citeşti ceea ce îţi face plăcere înainte de culcare este o metodă demonstrată pentru relaxare, lasă problemele apărute în timpul zilei în urmă şi pregăteşte-te pentru un somn liniştit cu ajutorul lecturii.

În altă ordine de idei, îţi poţi extinde obiceiul şi dimineaţa. Înainte să te dai jos din pat, începe-ţi ziua rasfoind câteva pagini, la fel poţi face şi după masa de prânz. În timp ce corpul tău se linişteşte, la rândul ei şi mintea are nevoie de puţină relaxare, aşa că poţi să mai citeşti un capitol şi apoi să te întorci la lucru.

Renunţă să citeşti aleatoriu articole online

Dacă îţi doreşti cu adevărat să îţi faci mai mult timp pentru citit, încearcă să renunţi la navigatul inutil pe internet. Majoritatea informaţiei din cadrul articolelor care mişună pe Facebook nu te ajută prea mult la cultura generală, aşa cum face o carte.

Provoacă un prieten să citească

Dacă în grupul tău de prieteni există mai mulţi pasionaţi de lectură, încearcă să lansezi o provocare unui prieten. Cumpăraţi amândoi aceeaşi carte şi apucaţi-vă de citit, poate o mică competiţie între amici va stimula apetitul pentru literatură. Partea amuzantă este că puteţi dezbate subiectul principal să vedeţi cum v-aţi regăsit fiecare în cartea respectivă.

Voi la ce aţi renunţat în favoarea cititului?