Rezoluția de An Nou pe care o considerăm cea mai importantă din 2019 este aceea de a citi mai mult. Noi, cei de la Cartea de la ora 5, vrem ca în fiecare an să ne propunem să degustăm chiar mai multe lecturi decât în cel anterior. Însă, chiar dacă scriem despre cărți și acest dar ne permite să avem mai mult timp la dispoziție pentru lectură, ne regăsim la rândul nostru în situația de a nu reuși să citim cât ne-am dorit. Dacă ai stabilit deja un număr de cărți pentru 2019, te felicităm, iar mai jos îți spunem cum să citești cât ți-ai propus!

  1. Fă-ți promisiunea publică!

Nu te vom invita să îți aduni toți colegii de birou pentru a le povesti câte cărți ai de gând să citești în 2019, numai ca să asiguri că îți apasă deasupra capului un legământ public. Însă există o mulțime de site-uri care propun inițiative de genul „reading challenge”: Goodreads e cel mai cunoscut, dar nu singurul. Ori ne poți povesti chiar nouă despre provocarea căreia îi vei da curs. Important e că, precum în cazul obiectivelor profesionale, să discuți despre provocarea ta literară te va determina să o îndeplinești mai repede.

  1. Găsește un prieten!

Studiile au demonstrat că, atunci când suntem însoțiți într-o anumită activitate, avem mai multe șanse de a o duce la bun sfârșit. Dacă funcționează perfect cu mersul la sală, de ce nu te-ar ajuta și să citești cât ți-ai propus? E adevărat că lectura e o activitate solitară, însă simplul fapt de a stabili un număr de cărți alături de prietenul cel mai bun sau de partenerul de viață îți va da un implus. Așa că pune bazele unui club de carte și implică-ți toți amicii în cea mai frumoasă provocare a anului!

  1. „Sparge” obiectivul major în mini-provocări

Să recunoaștem: să îți propui să citești 100 de cărți poate părea înfiorător, la un moment dat, mai ales dacă simți că avansezi precum un melc. Dacă împarți însă cele 100 de cărți la săptămânile dintr-un an, vei constata că ai nevoie să citești 2 cărți și un pic pe săptămână. Pare mult mai realizabil, după părerea noastră!

  1. Crează un obicei!

În cazul în care te bazezi exclusiv pe cititul de la final de săptămână, este posibil să constați că nu ai înaintat prea mult. Încearcă să citești zilnic, chiar dacă e vorba de numai câteva pagini. Creând un obicei, vei deprinde acel sentiment al constanței și vei avansa mult mai ușor prin hățișurile provocării tale literare.

  1. Asigură-te că ai mereu ceva de citit la tine!

Ești conștient de cât de mulți timpi morți pot exista într-o zi? Mersul cu metroul e poate cea mai fecundă sursă de momente prețioase petrecute alături de o carte. În loc să butonezi absent pe telefon, mai bine scoate cartea aceea dragă (sau citește de pe smartphone, deși plăcerea nu va mai fi aceeași). Mergi cu mașina la serviciu? Alege un audiobook! Ai aici o selecție de cărți audio care te va inspira cu siguranță!

  1. Creează un ritual!

Lectura în sine e una dintre cele mai mari plăceri existențiale, cum ar fi dacă ai însoți-o de alte activități la fel de relaxante? Ar da dependență! Fie că te ghemuiești în așternuturi seara, cu un ceai de mușețel sau îți deguști cafeaua dimineața, în compania personajului preferat, crearea unui ritual te va împinge să citești mai mult.

  1. Alege un gen nou!

Poate stagnezi în provocarea ta și din cauza faptului că ai intrat într-un soi de monotonie literară. Da, e posibil, și li se poate întâmpla și celor mai avizi cititori. Cu trecerea timpului, avem impresia că deja ne cunoaștem prea bine gusturile literare și refuzăm să mai experimentăm. Așa că sparge puțin monotonia și încearcă un gen total opus de ceea ce citești în mod normal. Ce părere ai despre benzile desenate? Îți vor condimenta puțin lista de lecturi sau, cine știe, poate îți vei descoperi o nouă pasiune. Fă cunoștință cu Wolverine într-un comic book!

  1. Sau citește una dintre preferate!

Amintește-ți de cartea pe care o iubeai atât în copilărie! Ce spui dacă te-ai întoarce la ea? E important ca în fiecare an să îți dai din nou întâlnire cu unele dintre cărțile tale preferate: le vei vedea cu alți ochi, iar noua ta atitudine la adresa lor îți va arăta cum ai evoluat. Colorează tabloul maturizării continue prin eterna redescoperire a cărților pe care le iubești!

  1. Fă o pauză!

Tot ce e prea mult strică și, oricât de incredibil ar părea, e valabil și pentru lectură. Dacă simți că cititul a ajuns o obligație, poate că ar trebui să faci o pauză. Redu amplitudinea provocării literare și asigură-te că revii la prețioasele tale pagini când chiar ți-e dor de ele. Vei citi mai repede și mai cu spor!

Cum sună provocarea ta literară din acest an? Tu ce trucuri ne poți împărtăși? Sfaturile noastre ți-au adus răspunsul la întrebarea „cum să citești cât ți-ai propus”?