Bill Gates spunea la un moment dat: „Nu te compara cu nimeni altcineva din lume. Dacă o faci, te jigneşti pe tine!” Chiar așa? Ce legătură poate avea jignirea cu acest obicei (aparent) inofensiv, pe care, până la urmă, îl are atât de multă lume? Unele mame le spun copiilor: „X e mai cuminte, tu nu!”, „Y învață mai bine, a reușit, tu nu!”. Soții compară virtuțile soțiilor cu ale altora, iar ele fac același lucru în ce-i privește pe bărbații lor. Chiar și noi, în sinea noastră, ne comparăm adesea cu cei din jur – ca stare materială, înzestrare intelectuală, poziție socială, frumusețe, umor și multe altele. În „Întâlnire cu un necunoscut” și Gabriel Liiceanu spune că „cea mai mare greşeală este să te compari cu alţii, în loc să-ţi vezi de drumul tău. Nu trebuie să te compari decât pe tine cu tine”. Pentru toate aceste comparații care ne deturnează atenția de la ce putem fi de fapt, de la procesul constant de devenire vinovată este adesea stima de sine. Nu suntem „produse în serie”, ci unicate. Iar dacă am fi mai conștienți de aceasta am avea o șansă mai mare la echilibru interior. Așadar, cum stăm cu „stima de sine”? Iată 3 cărți care vă pot fi de folos.

O carte din care înțelegem cât de importantă este stima de sine și modul în care ne raportăm la noi înșine este cea semnată de Lillian Glass, „10 căi pentru a face față persoanelor care îți fac rău. Când te confrunți cu oameni toxici”. Cuvinte spuse de cei din jur, mesajele negative la adresa noastră ne pot destabiliza lumea interioară și sădi convingeri care să ne urmărească toată viața. Dacă îi tot spunem unui copil că „nu e în stare” să nu ne mirăm că va deveni un adult lipsit de încredere în el. Chiar și la vârsta maturității, cuvintele pot funcționa ca niște arme, care ne rănesc profund și fără a lăsa urme vizibile. Să ne gândim însă că toate mesajele negative nu ar avea putere asupra noastră dacă nu le-am acorda-o noi. Discursul interior negativ subminează temelia personalității noastre. Iar Lillian Glass, specialistă în psihologia comunicării și a comportamentului uman, ne atrage atenția exact asupra unor astfel de pericole. Printre persoanele consiliate de Glass se numără personalități precum Sean Connery, Dustin Hoffman, Melanie Griffith sau Will Smith. Iată că celebritatea și succesul nu înseamnă nici pe departe garanția unei bune gestionări a vieții interioare. Lillian Glass descrie comportamentul toxic și ne ajută atât să identificăm „persoanele toxice” din viețile noastre, cât și să aplicăm strategiile potrivite pentru a anihila astfel de influențe. Specialista americană conturează treizeci de tipuri de „terori toxice”, dar ne învață și care sunt capcanele pe care ni le întindem inconștient chiar noi.

Voi fi vreodată suficient de bună?” de Karyl McBride este o carte care poate fi de folos tuturor acelora care au probleme generate de neîncrederea în ceea ce reprezintă. Karyl McBride este un terapeut specializat în relațiile mamă-fiică, iar discursul său din această carte are ca temă principală relația cu o mamă narcisistă. Autoarea mărturisește că ea însăși a avut o imagine de sine deformată din aceeași cauză și invită cititorii într-o călătorie a înțelegerii și vindecării. Un prim pas spre vindecare este recunoașterea problemei, descrisă de autoare în primul capitol al cărții. Karyl McBride detaliază modul în care poate fi afectată viața unui copil crescut de o mamă narcisică, dar și felul în care poate fi pus punct unei astfel de moșteniri. Cartea este folositoare tuturor acelor femei care își pun întrebarea dacă sunt „suficient de bune” în relația cu ele însele sau cu partenerii de viață sau celor care preferă să „stea pe bară”, neîndrăznind să se implice în relații de teama de a nu eșua.

Suntem persoane „cumsecade”, nu îndrăznim niciodată să refuzăm, atunci când cineva ne cere ceva. Zicem „da” chiar dacă nu ne convine. Dar oare lucrul acesta este sănătos pentru psihicul nostru? Nu avem o datorie și față de noi? Și nu trebuie să ne-o asumăm chiar cu riscul de a fi judecați uneori ca „egoiști”? Dacă avem această problemă ne poate fi de folos cartea „Când spun Nu, mă simt vinovat” de Manuel J. Smith, bestseller devenit un clasic al genului. Psihologul Manuel J. Smith este pionier în ce privește antrenamentul asertivității, o calitate atât de valoroasă în construcția personalității. Asertivitatea ne ajută să ne exprimăm opiniile fără teamă și să recunoaștem dreptul celorlalți de a nu fi de acord cu noi. Și este situată la egală distanță de agresivitate și pasivitate. Manuel J. Smith ne învață că avem dreptul să nu ne scuzăm pentru comportamentul nostru, că avem dreptul să ne răzgândim, să facem greșeli și să ni le asumăm, să spunem nu știu, nu înțeleg, nu îmi pasă. Ne învață să acceptăm partea adevărată din critică și totuși să facem ce vrem. Fără să lezăm demnitatea și libertatea celorlalți, putem, cu diplomație, să exprimăm ce gândim și ce simțim. Evităm astfel manipulările și frustrările, generatoare de mari tensiuni interioare. În relațiile de la serviciu, cu prietenii, în familie și chiar viață intimă asertivitatea este foarte utilă, pentru că este nu numai șansa de a ne exprima cu adevărat, ci și de a obține până la urmă ce dorim.

Vouă ce cărți v-au fost de folos pentru o mai bună stimă de sine?