Serile din copilărie în care adormeam însoţiţi de şoaptele părinţilor sau bunicilor care ne spuneau poveşti fac parte, în general, din amintirile celor mai mulţi oameni. Cu toţii ştim că astfel de momente creează o legătură afectivă puternică între copil şi adult, îi dezvoltă celui mic dragostea pentru lectură, oferă oportunităţi pentru conversaţii pe cele mai diverse teme şi astfel nu numai că se deschid noi perspective, ci şi vocabularul se îmbogăţeşte pentru a putea fi exprimate cele mai variate idei. Toate aceste lucruri fac parte bineînţeles dintre beneficiile pe care poveștile pentru copii le aduc cu sine. Dar poate că, aşa cum indică studiile psihologice recente, cel mai important motiv pentru care este bine să le citim poveşti celor mici este faptul că acestea oferă o simulare a lumii reale, care ajută copiii să se descurce mai târziu în complexitatea societăţii în care trăiesc.

Implicit, cu ajutorul înţelesurilor subtile ale poveştii, copiilor li se vorbeşte despre valoarea prieteniei şi despre modul în care o pot păstra, despre cum pot depăşi o încercare grea, despre dragoste şi respect, perseverenţă şi curajul cu care trebuie urmărit un obiectiv. Iar lecţia „predată” de poveşti este atât mai puternică tocmai datorită faptului că oferă un exemplu. Toate lucrurile enumerate mai sus fac parte din parcursul unui erou, pe care copiii îl pot lua cu uşurinţă model.

Atracţia pentru poveşti este înscrisă în natura umană. Din punct de vedere istoric, poveştile rostite prin viu grai le preced pe cele scrise. Cu mult înainte ca scrisul să existe, legendele şi poveştile s-au transmis oral, din generaţie în generaţie, marcând nevoia omului de contact cu acest univers fictiv, însă oglindă perfectă a celui real. Poveştile descriu conflictele şi dilemele vieţii, simulează provocările acesteia şi ne determină să găsim soluţii reale pentru ele.

Psihologii canadieni Kieth Oatley şi Raymond Mar au dezvoltat o teorie despre puterea ficţiunii de a simula realitatea. „Ficţiunea”, spun aceştia, „nu este viaţa însăşi, dar este un model, o simulare utilă a condiţiei oamenilor în lumea socială”. Conform teoriei psihologilor, poveştile creează un spaţiu privilegiat şi sigur prin intermediul căruia putem reflecta şi învaţa cum să gestionăm complicatele relaţii din interiorul societăţii, totul sub forma unui joc.

Experimentele psihologilor au confirmat faptul că poveştile despre interacţiunile sociale sunt cele care se bucură de cel mai mare succes atât în rândul copiilor, cât şi al adulţilor. Copiii cu vârsta de patru ani, subiecţi ai acestor studii, au arătat o preferinţă clară pentru poveştile care prezintă interacţiunea dintre mai multe personaje şi de asemenea, pentru eroii care au un obiectiv precis de atins. Experienţa ascultării unei poveşti şi a implicării alături de protagonist în probele pe care le are acesta le are de depăsit sunt lecții mult mai blânde decât confruntarea reală cu o problemă, însă pregătesc copilul pentru aceasta.

Nu în ultimul rând, lectura poveştilor dezvoltă empatia, calitate considerată de mulţi psihologi fundamentul biologic al moralităţii. Să simţi în propria fiinţă tristeţea, teama sau descurajarea altei persoane este primul pas spre a-i întinde o mână de ajutor. Lectura poveştilor ajută copiii să facă şi un exerciţiu de reflecție – lucru mai puţin posibil în viaţa reală – aceasta pentru că în acele momente copiii sunt foarte activi mental, însă pasivi fizic. Un experiment realizat în Statele Unite în anii 70 a arătat că atitudinea copiilor albi faţă de cei de culoare s-a schimbat semnificativ după ce au ascultat o poveste al cărei protagonist era un băieţel de culoare. În momentul când ascultă poveşti, copiii îşi imaginează ce soluţii ar aplică ei înşişi dacă s-ar confrunta în lumea reală cu astfel de probleme, însă învaţă și să privească lucrurile din perspectiva altor persoane, lucru esential în interacţiunea socială.

Vouă părinţii vă citeau poveşti atunci când eraţi mici?