Mai este oare poezia „de actualitate” în epoca digitală? Astăzi, când suntem condiționați să folosim 280 de caractere pe Twitter, să exprimăm ce simțim prin emoticoane sau să comunicăm prin intermediul imaginilor pe Pinterest, ce loc mai ocupă poezia? Indiferent în ce sens ar evolua lumea, unele lucruri nu se schimbă, iar poezia pare că nu va dispărea niciodată din sufletele noastre. Poezia înseamnă emoție, este generatoare de emoții, unele dintre ele cu putere vindecătoare. Redescoperim azi ceea ce lumea antică știa deja. De ce e bună poezia pentru suflet? Iată 5 motive.

„Comunicare virtuală”, „epoca digitală”, „era informațională” sunt doar câteva dintre atributele prin care sunt descrise vremurile pe care le parcurgem. Viteza cu care circulă informația și abundența ei ne imprimă, fie că vrem sau nu, un ritm rapid al vieții. Suntem în permanență conectați, încercăm să procesăm uriașa cantitate de informație care vine spre noi în fiecare clipă, prin diverse canale. Vorbim despre „multitasking”, singura soluție, se pare, de adaptare la viteza cu care se întâmplă totul. Poezia aduce în schimb o rupere de ritm. Iar provocarea pe care o lansează nu este una tocmai ușoară. Poezia face apel la emoțiile noastre, ideile îmbracă haina pasiunii. Un poem este înainte de toate o expresie foarte personală a emoțiilor. Iar ca să-i percepem sensul cu adevărat trebuie să ne raportăm la el în același mod. Însă, chiar dacă poezia ne obligă să ne implicăm emoțional, o face într-un mod foarte rațional și structurat. În poezie, intelectul fuzionează cu inima. Când citim versuri suntem obligați să ne oprim din ritmul nebun al vieții și să ne cufundăm în noi înșine pentru a-l înțelege pe poet. Asta da provocare pentru vremurile moderne!

Ni se vorbește astăzi frecvent despre modul de a gândi „outside the box”. Însă ce metodă mai simplă pentru a face aceasta decât prin intermediul poeziei? Nu putem înțelege un poem decât dacă ne schimbăm perspectiva din care vedem lucrurile în mod obișnuit. Întregul „arsenal” artistic al poeziei ne obligă să facem lucrul acesta. Când citim poezie nu ni se dezvoltă doar vocabularul, ci ni se extinde și orizontul gândirii.  „La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,/ Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,/Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…/Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns./Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?/N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,/Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,/Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază./Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,/Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…” spune Eminescu în „Scrisoarea I”. Cu siguranță am citit cu toții teorii ale momentului Big Bang. Dar nicio cosmogonie nu e atât de sugestivă, redată în imagini atât de puternice și care să ne implice emoțional atât de profund ca versurile lui Eminescu. Imaginația ne e pusă la încercare și fiecare cititor trebuie să facă efortul de a „decoda” limbajul poetic atât de dens în idei și figuri stilistice ale poetului. Suntem scoși din zona de confort, dar se merită!

„Nu eu, ci poeții au descoperit subconștientul” nota Freud. Din cele mai vechi timpuri (mergând cu câteva milenii înainte de Hristos) și până astăzi, valoarea vindecătoare a poeziei a fost recunoscută de oameni. În Egiptul antic, cuvintele incantațiilor scrise pe papirusuri erau dizolvate și oferite pacienților pentru a se vindeca mai repede. Nu mergem până într-acolo azi, însă medicii care se ocupă de domeniul sănătății mentale recunosc valorile terapeutice ale literaturii și în special ale poeziei. Există organizații astăzi (în Statele Unite, spre exemplu) care practică terapia prin poezie ca metodă alternativă de ameliorare a suferințelor sufletești.

În afara faptului că poezia ne stimulează imaginația, ea ne vorbește despre frumusețe – a lumii, a sentimentelor, a ideilor. Privită prin lentila poeziei descoperim o nouă dimensiune a lumii și profunzimea ei. Frumusețea imaginilor poetice și a sensurilor de dincolo de ele ne face bine la suflet. Risipiți între atâtea treburi cotidiene, termene de respectat și obligații de dus la îndeplinire poezia pune în surdină zgomotul lumii și ne ajută să devenim mai intimi chiar cu noi înșine.

„Străbatem iarăși parcul, la pas, ca mai-nainte./Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte./ Aceeași bancă-n frunze ne-așteaptă la fântâni./ Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini./ Ne-am așezat alături și bratu-i m-a cuprins./ Un luminiș în mine părea că s-ar fi stins./ Mă-ndrept încet spre mine și sufletul mi-l caut/ Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.” În poezia „Toamna” Arghezi surprinde crepusculul unei iubiri – un tumult de sentimente și emoții amestecate. Alături de poet trăim și noi regretul, vinovăția, simțim cât de intensă a devenit tensiunea interioară („Apusul își întoarce cirezile prin sânge”). Poate am trăit și noi momente asemănătoare, poate nu. Nici nu este nevoie, pentru că poezia ne face mai empatici. Creează punți între oameni din timpuri și țări diferite și ne face să ne simțim mai aproape chiar și de cei care au trăit cu sute de ani sau milenii înaintea noastră.

Vouă vă place să citiți poezie? Ce poeți preferați?