Este un fenomen în ţara sa de origine, Norvegia şi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai momentului de pe tot globul. Cartea sa autobiografică, „Lupta mea”, văzută de Karl Ove Knausgaard ca un experiment literar, a stârnit controverse chiar în rândul propriei sale familii, care a vrut să-l acţioneze în judecată. Însă, deopotrivă, a incitat mediul oamenilor de litere, care au văzut în „Lupta mea” o serie de romane care sparg graniţele prozei autobiografice.

De un realism crud, şocant pentru cititori, dar mai ales pentru propria familie, „Lupta mea” i-a adus lui Karl Ove Knausgaard o popularitate uriaşă în Norvegia şi recunoaşterea ca unul dintre cei mai originali scriitori ai momentului din lumea întreagă. De ce ne fascinează omul şi scriitorul Karl Ove Knausgaard? Iată 3 posibile motive, însă cu siguranţă la acestea mai pot fi adăugate multe altele.

  1. Înainte de a publica „Lupta mea”, Karl Ove Knausgaard lansase deja pe piaţă două romane. Pentru cel de debut, scriitorul primise deja „Premiul pentru literatură al criticilor norvegieni”, ceea ce constituia o premieră în istoria acestor premii, care nu mai fuseseră niciodată câştigate de un debutant. Un început promiţător, am putea crede. Însă aceasta nu l-a satisfăcut pe scriitorul norvegian. „Ca romancier, când foloseam experienţe din propria mea viaţă acestea erau camuflate, ca parte a ficţiunii” mărturiseşte Knausgaard. Cum scriitorul recunoaşte că opţiunea de a abandona nu a existat niciodată, a făcut pasul decisiv. Cu un curaj dus la extrem şi o problemă morală asumată, Knausgaard povesteşte că a decis să nu se mai ascundă în spatele ficţiunii, ba încă mai mult şi mai dureros pentru cei care nu erau pregătiţi, să vorbească despre toţi cei din jurul său cu o sinceritate dezarmantă. „M-am aşezat la masă şi am scris Eu, Karl Ove, fratele meu, Yngve sau tatăl meu, Kai Age” povesteşte scriitorul. Prima versiune a unui episod autobiografic a fost înaintat editorului, care i-a numit stilul „confesiv-maniacal”. Karl Ove Knausgaard a avut el însuşi îndoieli. „Cine ar putea fi interesat de viaţa mea, de situaţiile prin care am trecut sau lucrurile pe care le-am făcut? Eram un nimeni. Ce aş fi putut face atât de special încât o altă persoană să îşi piardă timpul și să facă efortul de a mă citi? Literatura poartă un val al generalităţii, însă cartea mea nu avea o astfel de legitimitate” a spus Knausgaard pentru The Telegraph. Însă nici aceasta nu a fost motivaţia pentru care scriitorul a ales să facă acest experiment literar, ci dorinţa de a se arunca de sus, cu capul înainte, în explorarea propriei sale vieţi. Un pariu câştigat, însă cu un preţ anume.
  2. S-a spus despre Karl Ove Knausgaard că ar fi un Proust al Norvegiei prin stilul său şi modul în care realizează incursiunea în propriul trecut. Însă poate că scriitorul norvegian nu ar trebui comparat cu nimeni decât cu el însuşi. Prin stilul său, Knausgaard nu apelează la arsenalul tipic unui scriitor, imaginație şi ficţiune, ci tocmai la urmărirea cu obstinație a adevărului, la îndepărtarea oricărui văl al aparenţelor şi prejudecăţilor care acoperă întâmplări şi credinţe din viaţa sa şi a celor de care este înconjurat. Cititorii înşişi se pot simţi dezarmaţi şi lăsaţi descoperiţi, intuiţi în cele mai profunde credinţe de analiza aproape chirurgicală a vieţii înseşi realizată de scriitorul norvegian prin stilul său. Cu toate acestea, Knausgaard spune despre cărţile lui că „nu sunt bine scrise”. „Am nişte standarde referitoare la ceea ce cred că este bine scris, iar acestea nu se regăsesc în cărţile mele” a spus scriitorul într-un interviu acordat shortlist.com. „Oamenii nu mă cred când spun asta. O consideră o cochetărie, însă este adevărat. Când încerc să fac ceva aşa cum trebuie iese bine, însă este lipsit de viaţă” mai spune acesta.
  3. Cărţile autobiografice ale lui Knausgaard ne permit să cunoaştem personalitatea acestuia, care ne fascinează tocmai prin gestul său controversat. Este vorba despre curaj atunci când dezvălui aspecte atât de intime ale propriei vieţi – de la moartea incontrolabilului său tată, până la episoadele de beţie cruntă, modul în care şi-a înşelat soţia, eşecurile sale sexuale sau chiar forma penisului? Este moral să dezvălui aspecte ce ţin de intimitatea celor din jur şi să expui vieţile acestora judecăţii oamenilor? Toate aceste întrebări au existat şi în mintea autorului, aşa cum singur recunoaşte, însă cu toate acestea a decis să meargă mai departe. Scriitorul recunoaşte că literatura are efectul similar unui drog pentru el – desfiinţează graniţele propriei persoane, îl situează într-o stare de flux, în care contează doar să noteze cu exactitate ceea ce experimentează şi să împărtăşească restului lumii. Knausgaard mărturisește că a evitat pe cât s-a putut să afle reacţiile după publicarea primei sale cărţi tocmai pentru a putea să le scrie şi pe următoarele. „Oamenii mă tratau diferit şi asta m-a speriat ca naiba! Aceasta se întâmpla din cauză că ştiau ceva despre mine. M-am gândit atunci O, Doamne, le-am vândut tot ce aveam. Propria mea intimidate” mărturiseşte scriitorul.

Voi ce părere aveţi despre stilul lui Karl Ove Knausgaard?