Fie că suntem amatori ai genului sau nici nu vrem să auzim de el, trebuie să recunoaștem că romanele cu intrigă polițistă sunt printre cele mai populare din lume. Agatha Christie, „regina romanului polițist”, și-a câștigat chiar și un loc în Cartea Recordurilor: este autoarea care a vândut aproape două miliarde de volume în toată lumea, iar cărțile sale se află și acum în top, după Biblie și operele lui Shakespeare. Cititorii acestui gen acoperă până la 40% din piața cărții – sunt mai mulți în zona anglo-saxonă, cea care a oferit lumii cei mai importanți autori ai genului. Este un fenomen pe care astăzi o să încercăm să-l înțelegem. De ce sunt romanele polițiste atât de populare? Iată 5 motive.

Cei care nu aleg de obicei acest gen reproșează romanelor polițiste lipsa de profunzime, caracterul linear al personajelor și stilul oarecum simplu de a spune povestea. Într-o anumită măsură, lucrurile acestea sunt reale (însă depinde și de autor), cu precizarea că romanul polițist urmărește altceva. Centrul său de greutate îl constituie crima în sine și, cu cât intriga este mai elaborată, suspansul mai mare și deznodământul mai spectaculos, cu atât își găsește un număr mai mare de admiratori. Romanele polițiste descriu fapte care chiar pot apărea în realitate, cu care se poate întâlni fiecare dintre noi. Și astfel, cititorii empatizează cu personajele și evenimentele prin care trec aceștia.

Romanele polițiste oferă cititorilor un plus de adrenalină. Dacă citim o carte bună, stând confortabil în fotoliu, putem trăi emoții la fel de intense ca și când ne-am da într-un Montagne Russe. În general, oamenii au un apetit destul de mare pentru întâmplări ieșite din comun, o curiozitate de nestăvilit, speculată adesea de mass-media. Un fapt senzațional petrecut se află curând pe buzele tuturor, este disecat și întors pe toate fețele (să ne amintim cum dispariția persoanei cu numele Elodia a fost transformată într-un fenomen de masă). Romanele polițiste satisfac unei bune părți a cititorilor această nevoie de senzațional.

Romanele polițiste au în centru criminalitatea, indiferent de natura ei – de la omucidere și până la criminalitate cibernetică. Bineînțeles că nimeni dintre noi nu ar vrea să aibă de-a face cu așa ceva în viața reală. Romanul polițist speculează o calitate pe care o are literatura, în general. Aceea de a încerca noi experiențe de viață trăindu-le într-un mod virtual. În felul acesta învățăm din cărți (indiferent de natura lor). Acțiunea romanelor pe care le citim se proiectează pe „ecranul” minții noastre ca într-un joc pe calculator. Iar dacă empatizăm suficient de mult cu cele citite și medităm pe marginea lor, acestea se transformă în propriile noastre experiențe de viață. Romanele polițiste oferă un spațiu de siguranță. Suntem în chiar miezul acțiunii, însă dacă nu mai putem suporta tensiunea, închidem cartea și reluăm lectura mai târziu.

Într-o măsură mai mică sau mai mare, toți suntem fascinați de natura umană. Iar romanele polițiste ne așază în fața ochilor multiple fațete ale acesteia, personalități dintre cele mai stranii (deși normale în aparență), motivații ciudate ale acțiunilor, moduri deviate de a gândi. Și în viața reală încercăm să înțelegem comportamentul oamenilor, ce-i determină pe unii să întreprindă anumite acțiuni. Literatura polițistă mizează pe tipul acesta de curiozitate și, folosind tehnica suspansului, ne oferă și răspunsul, într-un târziu, la finalul romanului. Cititorul trebuie să aibă această satisfacție.

Un roman polițist este un puzzle pe care cititorul este invitat să-l rezolve. Și, cu cât acest puzzle este mai complicat și mai ingenios, cu atât crește și satisfacția cititorului. Ne plac provocările de acest gen, cele care ne solicită atenția la detalii, capacitatea de a le pune cap la cap și ingeniozitatea de a crea din ele o poveste. În felul acesta ajungem implicați într-o povestire cu intrigă polițistă. Spunem adesea că nu ne-a plăcut o carte de acest gen pentru că „am ghicit din primele pagini” ce se întâmplă. Provocarea nu a fost suficient de mare, iar satisfacția pe măsură. Citind o astfel de carte, cititorii devin detectivi aflați pe urmele criminalului și angajați în eterna bătălie dintre bine și rău – una dintre cele mai speculate teme din zona artistică, indiferent de cultură sau vremuri.

Voi ați citit vreodată romane polițiste? Ce autor ați apreciat?