Vi s-a întâmplat vreodată să simțiți nevoia de o carte care să vă dea o stare de bine? Indiferent de autor, subiect sau gen, lectura ei să ne aducă zâmbetul pe buze, să o parcurgem cu plăcere, seninătate și optimism, iar la final, să ne gândim la ea cu bucurie și satisfacție – ca după o întâlnire cu un prieten bun. „Mi-a plăcut cartea asta, mi-a dat o stare bună” – astfel sună de obiceiul comentariul celor care au avut o astfel de întâlnire pe tărâmul literar. Uneori, ca cititori, suntem subiectivi. Chiar dacă putem admira scriitori pentru tehnica narativă sau profunzimea ideilor, uneori, în funcție de dispoziție, simțim nevoia și de cărți care pur și simplu să ne dea o stare de bine. Vă invităm să răsfoim următoarele 3 romane, iar lectura lor sperăm să vă aducă și vouă zâmbetul pe buze.

Culoarea sentimentelor”, romanul de debut al scriitoarei americane Kathryn Stockett, este una dintre cărțile care conferă cititorului o stare de bine, momente de lectură cât se poate de plăcute. Probabil mulți dintre cei care au citit-o au avut un sentiment asemănător – cartea a condus 30 de săptămâni topul bestsellerurilor New York Times, a fost publicată în 35 de țări și ecranizată la doi ani după lansare, în 2011. Filmul, în a cărui distribuție se regăsesc Jessica Chastain, Viola Davis, Octavia Spencer și Emma Stone, a câștigat un premiu Oscar și a fost nominalizat la alte trei categorii. Subiectul cărții, discriminarea rasială, este tratat de autoare cu sensibilitate și umor, dar și cu o acuratețe de apreciat. Acțiunea se petrece în Jackson, Mississippi, la începutul anilor 60, când prejudecățile rasiale erau foarte puternice, generând frecvent tensiuni și nu o dată adevărate drame. Domnișoara Skeeter, o tânără dintr-o familie înstărită, încă necăsătorită, absolventă a Universității din Mississippi, visează să devină scriitoare. Skeeter are o idee scandaloasă pentru mentalitatea albilor din Jackson: să publice o carte cu interviuri ale persoanelor de culoare aflate în slujba familiilor bogate din oraș. Aibileen și Minny sunt două servitoare de culoare care acceptă să spună povestea din perspectiva lor, o realitate cutremurătoare, pe care jumătate din oraș preferă să o ignore. Cartea este scrisă la persoana I, din punctul de vedere al fiecăreia dintre cele trei femei, iar personajele sunt foarte bine individualizate prin limbajul lor. În plus, Kathryn Stockett creează un tablou complex al societății din micul oraș din sudul Statelor Unite, cu toate prejudecățile, visurile reprimate și regulile stricte de viață din clasele superioare, o imagine vie și puternică, greu de uitat de către cititori.

O lectură foarte plăcută, în urma căreia cititorul rămâne cu o stare de bine este „Viața mea nu e chiar perfectă” de Sophie Kinsella. Romanul scriitoarei britanice are acest efect asupra cititorilor datorită stilului plin de umor și a subiectului foarte actual, cu care mulți pot rezona. Protagonista cărții este Katie Brenner, o tânără care provine din Somerset și care a copilărit la ferma familei sale. Katie lucrează la o agenție din Londra și este sedusă de mirajul noii sale vieți. Acum își spune Cat, are ambiții profesionale și chiar și un model, pe șefa sa Demeter, a cărei viață pare de o perfecțiune fără fisură. Cat face toate eforturile să-și creeze o imagine corespunzătoare noii ei vieți. Dar, când totul părea că merge în direcția dorită, Demeter o concediază pe Katie, care e nevoită să se întoarcă la ferma părinților ei. Cu visurile distruse și dornică de răzbunare pe Demeter, Katie se apucă totuși de treabă alături de tatăl ei și transformă ferma într-un camping de lux. Dar viața pare că se ține de șotii: într-o zi, la fermă, apare nimeni alta decât Demeter, care nu o recunoaște la început pe Katie, însă reaprinde în mintea acesteia gândurile de răzbunare. În peisaj există, bineînțeles și o prezență masculină, Alex, care sporește și mai mult confuzia lui Katie referitor la drumul pe care trebuie să o apuce în viitor. „Viața mea nu e chiar perfectă” este un roman care se citește cu ușurință, dar, dacă simțim nevoia unei cărți amuzante, e foarte potrivit.

O carte surprinzătoare, scrisă dintr-o perspectivă inedită este „Pilotând în ploaie” de scriitorul și producătorul american Garth Stein. Când vorbim despre perspectiva originală ne referim la faptul că întreaga povestea este relatată din punctul de vedere al lui Enzo, un cățel pasionat de curse, mare admirator al lui Ayrton Senna. Pasiunea pentru Formula 1 i-a insuflat-o stăpânul său, Denny, care l-a învățat tot ce știe despre mașinile de curse. De altfel, Enzo nu este special doar pentru că are o pasiunea tipică oamenilor, ci și pentru că este o fire curioasă, dornică să afle lucruri noi și să se perfecționeze. Dintr-un documentar de la televizor a aflat și că într-o bună zi, atunci când va fi pregătit, s-ar putea reîncarna în trupul unui om – dacă va fi pregătit. „Pilotând în ploaie” este o carte aparte pentru că ne va trece printr-o gamă largă de emoții. Cuprinde pasaje foarte lirice, unele înduioșătoare, altele ne vor îndemna la reflecție sau ne vor amuza. Până la urmă, ce dacă Enzo este doar un câine? „Important e ce se află înăuntru. Sufletul. Și sufletul meu e foarte uman” ne spune chiar Enzo. Este impresionantă prietenia care îi leagă pe Enzo și Denny, dar și lecția de loialitate care se desprinde din acest roman. „Pilotând în ploaie” este un roman pe care-l vom parcurge rapid, cu sufletul la gură, fără ca aceasta să însemne că este și facil. Ba dimpotrivă! Fraze precum „Să-ți trăiești fiecare clipă ca și cum ar fi smulsă din ghearele morții” ne vor îndemna să medităm asupra vieții, în general – chiar dacă cel care le gândește este doar un cățel – cu suflet de om, ce-i drept!

Vouă ce cărți v-au dat o stare de bine?