Din fericire, sportul a devenit în ultima perioadă o parte importantă din viața omului contemporan. Activitățile sportive nu mai sunt rezervate doar atleților, ci sunt acum bifate cu religiozitate de către orice persoană care e interesată de starea sa de bine și de sănătate, în general. Ne mișcăm mai puțin decât înaintașii noștri, ne avertizează medicii, și petrecem tot mai mult timp în fața calculatorului, apelăm la electrocasnice pentru tot mai multe activități fizice și cădem pradă sedentarismului. În aceste condiții, mersul la sală sau pe terenul de sport, joggingul în parc sau plimbările par să fie singura noastră salvare. Deoarece primăvara este un moment perfect pentru a te reapuca de mișcare, îți recomandăm în rândurile de mai jos 4 cărți care te motivează să faci sport!

E primăvară, apucă te de sport! Cărțile care te vor motiva să faci mişcarePoate că te va uimi faptul că începem lista noastră de cărți care te motivează să faci sport cu o operă a lui Murakami, dar scriitorul japonez e mai mult decât autorul unor romane suprarealiste care fascinează publicul azi. Opera sa cu tente autobiografice, „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” e un volum compus din fragmente de jurnal, eseuri și amintiri care au toate ca fundal plăcerea de a face jogging. Știai sau nu, dar Murakami a alergat la 25 de maratoane, dintre care un ultramaraton de 100 de km! Respectul nostru a crescut exponențial și nu putem decât să apreciem că o minte atât de frumoasă și o imaginație atât de bogată sunt găzduite de un trup sănătos. Murakami povestește despre experiențele sale ca jogger, despre senzațiile aproape sacre pe care le resimte atunci când îți depășește limitele fizice, despre puterea voinței, dar nu o face cu un ton doct, ci vesel, lejer, diferit de profunzimea cu care pictează pasajele din „Pădurea norvegiană”. Deși e puțin probabil ca „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” să te determine să atingi suta de km în jogging, cartea te poate motiva să te apuci să alergi în această primăvară. Lasă-ți mintea liberă și permite-ți, după exemplul lui Murakami, să îți desprinzi picioarele de pământ și să….zbori.

E primăvară, apucă te de sport! Cărțile care te vor motiva să faci mişcare

Yoga a devenit în ultima perioadă forma de mișcare preferată a unei lumi occidentale care caută să se racordeze la sinele său în timp ce face sport. Dar, te-ai întrebat vreodată, cum îți afectează Yoga corpul? Este răspunsul pe care îl oferă în mod științific „Anatomia Yoga” de Leslie Kaminoff și Amy Matthews. A doua carte de pe lista noastră este un manual ilustrat care îți arată ce grupe de mușchi și ce articulații sunt angrenate în fiecare postură de Yoga, beneficiile pe care le obții de pe urma fiecărei mișcări, dar și riscurile de evitat pentru a nu te accidenta. De asemenea, cititorul este informat și asupra respirației și a exercițiilor de relaxare, deoarece, așa cum știm, diferitele asanas din Yoga sunt mai mult decât exerciții fizice, sunt o reconectare a trupului cu mintea și cu spiritul. Fie că te numeri printre avansații care practică Yoga de multă vreme sau abia ai început, îți vei completa experiența grație celui de-al doilea titlu de pe lista noastră de cărți care te motivează să faci sport. Vei ajunge să percepi fiecare mișcare într-o lumină nouă și cine știe, poate că vei corecta greșeli pe care habar nu aveai că le făceai.

E primăvară, apucă te de sport! Cărțile care te vor motiva să faci mişcareTot te codești să te apuci de sport pentru că nu te simți în stare de performanțe extraordinare? Atunci trebuie neapărat să citești „Născuți pentru a alerga”, bestseller-ul jurnalistului Christopher McDougall. Dacă aveai impresia că Murakami este un erou pentru că a alergat la ultramaraton, cu siguranță vei considera că indienii din tribul nord-american Tarahumara, ce trăiesc pe teritoriul actual al Mexicului, sunt supraoameni. Bazându-se pe tehnici pe care le-au dezvoltat acum sute de ani, aceste populații aleargă sute de kilometri fără să obosească, fără să aibă dureri, fără să se plictisească, ba dimpotrivă, trăind deplin fiecare metru parcurs. McDougall a reușit să se infiltreze în această populație care te va lăsa cu gura căscată și a analizat stilul lor de viață cu strictețea unui om de știință, dar și cu revelația că experimentează o minune care îi zguduie toate concepțiile pe care le are despre alergat sau despre umanitate. Membrii tribului Tarahumara nu numai că aleargă precum atleți de performanță, dar nu se îmbolnăvesc decât rareori, duc o existență liniștită și îndelungată. Relatarea autorului are obiectivitatea jurnalistului, însă nu pierde nicio secundă din vedere spectacolul, nu minimizează extraordinarele sale revelații. „Născuți pentru a alerga” este completată de descoperiri științifice care susțin performanțele atletice extraordinare și nu e o lectură, e o experiență în sine.

E primăvară, apucă te de sport! Cărțile care te vor motiva să faci mişcare

Încheiem lista de cărți care te motivează să faci sport cu un volum de benzi desenate care te va determina cu siguranță să te ridici de pe canapea și să te apuci de sport, chiar și numai pentru a deveni la fel de formidabil precum eroina sa. Cu toții știm povestea lui Buffy Summers, eleva de liceu care devine vânătoare de vampiri, și cine nu a fost inspirat de performanţele sale? Pentru fiecare persoană care și-a dorit în secret să salveze lumea cu abilități fizice extraordinare (și lovituri de arte marțiale ce sfidează logica), câteva pagini de comic books pot reprezenta imboldul atât de necesar. Buffy the Vampire Slayer Season 8 Library Edition Volume 4  ne-o aduce pe tânăra și curajoasă eroină titulară alături de Spike și Angel, cu toții implicați într-o nouă luptă împotriva forțelor întunericului. Lasă-te pătruns de misiunea aproape imposibilă și, după ce vei exersa acasă câteva mișcări ce-ar pune la punct un vampir răufăcător, ia-ți inima în dinți și înscrie-te la un curs de lupte sau de box (ori măcar de autoapărare).

Ce părere ai despre cele 4 cărți care te motivează să faci sport? Abia așteptăm să aflăm dacă vreuna dintre ele a avut darul de a produce o revelație în viața ta! Completează misiunea noastră cu alte exemple, deoarece ne propunem să dăm naștere unui adevărat imbold spre mișcare pentru toți cititorii noștri!