„Cărțile, odată ce au fost scrise, nu au nicio nevoie de autorii lor. Dacă au ceva de spus, mai devreme sau mai târziu, își vor găsi cititorii” spunea Elena Ferrante, iar romanele celei mai populare scriitoare italiene contemporane au avut ceva de spus cititorilor din peste 40 de țări. Apreciată în aceeași măsură și de cititorii din România, Elena Ferrante ne-a vorbit prin cărțile ei, cu o impresionantă forță narativă, despre relații complicate între mame și fiice, căutarea identității și ne-a făcut să simțim parfumul inconfundabil al orașului Napoli. Tetralogia napolitană (din care fac parte volumele „Prietena mea genială”, „Cei care pleacă și cei ce rămân”, „Povestea noului nume” și „Povestea fetiței pierdute”), „Iubire amară” și „Fiica ascunsă” sunt câteva dintre volumele prin intermediul cărora cititorii din România au cunoscut-o pe Elena Ferrante.

Vă propunem ca astăzi să o descoperim pe celebra scriitoare italiană și în calitate de editorialist. Rubrica săptămânală a Elenei Ferrante din publicația britanică „The Guardian Weekend Magazine” și-a câștigat deja milioane de cititori fideli în toată lumea. Pe teme dintre cele mai diverse – de la iubire, artă și până la confesiuni din viața sa – scriitoarea italiană ne oferă oportunitatea de a o cunoaște mai bine pe cea care a ales să comunice cu cititorii doar prin cuvântul scris. Să descoperim ce părere are Elena Ferrante despre relațiile de durată. Există oare o formulă secretă pentru ele?

„Relațiile de cuplu sunt o întruchipare perfectă a precarității vieților noastre” spune Elena Ferrante în articolul din „The Guardian Weekend Magazine”. „Dacă te întâlnești cu o persoană pe care nu ai mai văzut-o de câteva luni, eziți să-i spui: Transmite-i salutări lui Franco din partea mea. Este bine să afli mai întâi, cu ajutorul câtorva întrebări circumspecte, dacă relația mai e de actualitate sau dacă nu cumva Franco a fost înlocuit de Gianni sau Giorgio. Aceasta pentru că și cele mai îndelungate relații se pot încheia brusc și nimeni – azi chiar mai mult decât în trecut – nu știe formula secretă a unei căsnicii durabile.

O prietenă foarte veche de-a mea, care a fost căsătorită timp de 48 de ani cu un om bun pretinde că, de fapt, există o formulă secretă pentru o relație de durată: iubirea.

  • Problema, a adăugat ea amuzată, e că iubirea de o viață e o treabă cam anevoioasă.

În primul rând trebuie să existe o continuă atracție reciprocă, în pat și oriunde altundeva, chiar dacă trupul ni se schimbă constant și ceea ce ne-a făcut să ne îndrăgostim poate a dispărut. În al doilea rând, trebuie să prețuiești nu numai calitățile partenerului (ar fi prea simplu), ci și defectele, mai ales pe acelea bine ascunse la început. În al treilea rând, trebuie să-i arăți, constant, că ai un mare respect pentru el, chiar dacă ți-e clar că nu merită respectul tău, pentru că este un idiot cât se poate de obișnuit. În al patrulea rând, e bine să privești imediat în sensul opus când fidelitatea îți este ocazional răsplătită cu trădare și să speri, în același timp, că vei fi înșelată cu discreție. Vei proceda, cu siguranță, la fel când vei observa că faptul de a fi credincioasă nu ți-a adus altceva decât un șir de umilințe. În al cincilea rând, trebuie să-ți reprimi dorința de a sparge tot în jur și a pleca. Copiii tăi au nevoie de un tată, chiar și îngrozitor, iar să îmbătrânești în singurătate e de departe mult mai rău decât să îmbătrânești alături de cineva. Să devii adult înseamnă să accepți viața așa cum e ea – adică teribilă. În al șaselea rând, trebuie să înțelegem, în cele din urmă, că iubirea – în mod realist și nu cum ne-am imaginat în adolescență – e un exercițiu de jonglerie care cere pricepere, un permanent sacrificiu. E ca și când ai înghiți, cu eleganță, o pastilă amară.

  • Astfel poate rezista o relație o viață întreagă, a spus prietena mea râzând.
  • Căsnicia ta a rezistat aproape 50 de ani pentru că tu și soțul tău ați făcut toate lucrurile acestea? am întrebat-o.
  • Ce vrei să spui? m-a întrebat ea contrariată. Noi am fost pur și simplu norocoși, am avut o legătură foarte puternică și ne-am iubit profund unul pe celălalt.

Cu siguranță, acestea sunt cuplurile stabile și fericite în egală măsură, iar căsnicia prietenei mele a fost, fără discuție, de acest gen. Am închis așadar subiectul și am revenit la discuții mai amuzante despre cupluri, trădări și sex ilicit. Oamenii fac întotdeauna lucrul acesta, chiar dacă suntem conștienți că vorbim despre tragedii echivalente cu un război nuclear. Ceea ce-ți aduce zâmbetul pe buze e de mare ajutor. E ca o ieșire de urgență atunci când, pentru câteva secunde, vedem în poveștile altora o sclipire dureroasă a propriei noastre povești”, spune la final scriitoarea italiană.

Într-o relație de durată este oare vorba doar despre noroc sau există și o formulă secretă? Sunteți sau nu de acord cu punctul de vedere al Elenei Ferrante prezentat în acest articol?