Despre dispreţul de sine ca bună înfăţişare în faţa lui Dumnezeu şi faptul că „trândăvia e pricina multor rele”. Despre delăsare ca vătămare de sine, câştigul slujirii, roadele privegherii şi, peste toate, frumuseţea şi roadele smereniei.

În fine, despre alterarea sufletului la auzul laudelor exagerate – asta, desigur, numai pentru cei „dreşi cu sarea dumnezeiască” – odată cu convingerea că tainica „aşezare lăuntrică a fiecăruia se vădeşte (mai ales atunci) când e ocărât din afară”.