Ion Pop observă exact vecinătatea temei lirice de aici cu Psalmul blagian în care, pentru copil, Dumnezeu este o jucărie minunată, care se cuvine desfăcută întru elucidarea tainei.

Meșter în excorcizarea puterii, ritualizarea cruzimii și regizarea efectelor antinomice, Măniuțiu adaugă sofianicului blagian ceva șăgălnicie ludică argheziană, ceea ce conferă tonalității lirice o armonie interioară net atașantă.

”Când îi povesteam de isprăvile Tale/mama mă dojenea:/dumnezeu nu e un spiriduș/e un tată mare și bun/ține-l ascuns în inima ta/dumnezeu nu e un spiriduș ghiduș//ba da mamă – ziceam eu – cum să nu fie/se ține numai de șotii/e ca la circ mamă, unde m-ai dus odată/numai că el e toți dresorii toate animalele toți clovnii jonglerii și trapeziștii…!

buton