Cu patru ani de pușcărie (1959-1963), abandonarea facultății de ziaristică în 1954, la care avea să revină după doi ani tulburi de școală militară, cu un stagiu de muncitor necalificat, apoi intrarea la Filologie și cariera de profesor de franceză, cu anii petrecuți în redacția revistei Tomis (1971-74) iar după 1989 calitatea de corespondent la Constanța al României libere – e limpede că Alexandru Mihalcea are ce povesti pilduitor nepoților. Mai ales când i-ai fost apropiat lui Florin Constantin Pavlovici și când dispui din plin de sagacitate în observarea, analizarea și etalarea narativă a oamenilor și contextelor.

Cel puțin paginile 249-259 sunt demne de orice antologie a literaturii universului concentraționar.