După ce ne-a încântat cu două romane care ne plimbau prin Bucureștii din „La Belle_Époque” – „Viitorul începe luni” și „Viața începe vineri”, după ce ne-a dus în epoca lui Carol I, adunând o mare parte dintre jurnale și corespondențe și arătându-ne cum se trăia „În intimitatea secolului 19”, după ce ne-a mai plimbat prin Bucureștii interbelici, iată că, în sfârșit, Ioana Pârvulescu își aduce aminte și de propria-i existență, lasă Bucureștii deoparte și ne teleportează în Brașovul copilăriei sale. Un Brașov care se numea, pe atunci, Orașul Stalin, chiar sus, pe Tâmpa, scriind mare, săpat în arbori, „Stalin”, în loc de „Brașov”. Un oraș în care copiii văd cum demolările din așa-zisa sistematizare ceaușistă se apropie de casa lor ca un spectru apocaliptic.

Inocenții” este romanul copilăriei Ioanei Pârvulescu, văzută prin transmutarea ei într-o ființă de 3, 4, 5, 6, 7, 8 ani, dar beneficiind și de înțelepciunea de acum. Aflăm despre relația copilei cu casa în care locuia, o casă veche de 2-300 de ani: „Aveam o relație de sânge cu casa noastră”, povestește Ioana Pârvulescu, prin ai cărei ochi de copil descoperim familia, istoria, vicisitudinile și misterele vremii.

Să te simți rudă de sânge cu o casă brașoveană de secol 19 expusă pericolului demolărilor ceaușiste, o casă încărcată de rubedenii, destine captivante, amintiri grele de sensuri, taine sentimentale, jocuri copilărești, lecturi aventuros-formatoare, – e ca și când ai deveni subiectul unui capitol de istorie. Fetița prin ochii căreia se citește acest capitol dăruiește o lectură atașantă deopotrivă genealogiei fermecător-compozite, freneziilor infantile, angoaselor sociale și spaimelor domestice, totul sfârșind prin a deveni o terapie arheofilă prin inocență și ludic semilivresc.

buton