Mario Vargas Llosa, Cinci colțuri

La 80 de ani, după ce a luat, în 2010, Premiul Nobel pentru Literatură, Mario Vargas Llosa lansează „Cinci colțuri”, un roman… pieziș, chiar ușor pervers.

În cartierul Cinci Colțuri (Cinco Esquinas), un cartier emblematic din Lima, Peru, întâlnim două prietene – Marisa și Chabela – căsătorite, una dintre ele având și copii, care își descoperă, dintr-odată, o senzualitate și o sexualitate fără margini, facând o pasiune una pentru cealaltă.

De la scene de lesbianism exuberant și chiar ușor comic, care amintesc parcă de Bădăranii lui Goldoni, trecem brusc la romanul politic, o lectură de tip esopic, chiar o parabolă, ajungând în cartierul Cinco Esquinas în ultimele luni ale regimului Alberto Fujimori.

Ne amintim că Mario Vargas a candidat la președinția Perului, dar a câștigat Fujimori, a cărui mână dreaptă era „Doctorul” Vladimiro Montesinos, șeful serviciilor secrete. Un manipulator extraordinar, care are mai multe „mâini drepte” – gazetari care practică șantajul, presă tabloidă, gazetărie de scandal.

Printre aceștia se află unul anume, care începe să-l șantajeze pe un milionar, un om de afaceri sobru – Quique, soțul Marisei. De unde ne așteptam la un roman cu gelozii nebune, când soțul descoperă în relație lesbianică soția cu prietena ei cea mai bună, vedem nu doar că va fi și el atras încet-încet în partidele amoroase ale celor două, dar avem de-a face și cu un asasinat politic.

Într-un Peru în care toată lumea corupe pe toată lumea, în care întâlnim seducție, amor, politică, Eros, Thanatos, viață, moarte, totul ajunge la degetul mic al unei jurnaliste care pare a da în vileag șantajul.

Traducere de Marin Mălaicu-Hondrari

buton