Peggy Guggenheim, Confesiunile unei dependente de artă, Prefaţă de Gore Vidal, Traducere de Ciprian Şiulea, Editura Pandora M (Trei)

Un nume ştiut mai degrabă ca muzeu al artei moderne, decât ca feminitate debordantă. Amestec de pragmatism, hedonism, estetism şi senzualism Peggy îl iubeşte pe Beckett, ni-l povesteşte pe Brâncuşi făcând pe ţăranul prin restaurante de lux, dar şi pe Cocteau fumând opiu şi oglindindu-se narcisiac pe toţi pereţii.

Ne spune cum tatăl (care avea să moară pe Titanic) îşi aducea amante acasă pe când fiica avea 6 ani, cum viitoarea colecţionară avea să-i dăruiască lui Victor Brauner ochiul de sticlă, cum erau taxate ca fasciste cutare pânze de Kandinski, ca şi despre performanţele priapice ale unor VIP-uri artistice, despre meandrele – deopotrivă sublime şi vicioase ale boemei expresionismului abstract.

Despre Moore, Arp, Pollock, Ernst, Picasso, Matisse, Mondrian, Klee, Braque…Cei cu care ar cam trebui să ne mulţumim, conchide ea în 1960 : „Astăzi este vremea colecţionării, nu a creaţiei. Haideţi cel puţin să conservăm”.

Dacă ţi-a plăcut recenzia, poţi cumpăra cartea de aici.