Patrick Leigh Fermor, Drum întrerupt. De la Porţile de Fier la Muntele Athos, Traducere de Mariana Piroteală, Editura Humanitas

După ce, în volumul anterior, s-a lăsat alintat în fel şi chip la curţile grofilor maghiari, londonezul de 18 ani (n.1915) exmatriculat din colegiu şi plecat haihui prin Europa intră în Valahia pe la Porţile de Fier, flirtează, admiră nesăţios peisajele şi se alcoolizează cu egală intensitate, după care cutreieră Bucureştii aristocratici, bucurându-se, însă, la fel de familiar prin stânile bulgăreşti şi greceşti, pentru a traversa în final Sfântul Munte (Vatoped, Zografu, Dionisiou, Marea Lavră, Iviron, Karakalu, Pantocrator, Dokiaru, Kutlumuş, Stavronikita ş.a.). Pe drum, găsim note interesante despre Grigore Gafencu, Maria Cantacuzino şi George Enescu, sau despre Mogoşoaia Marthei Bibescu, dar şi despre sefarzii bulgari şi aşkenazii din România, plus „melancolia fatalistă a ţăranilor români”.

Dacă și-a plăcut recenzia, poți cumpăra cartea de aici.