Caz rar şi, deci, cu atât mai fericit, când a doua carte întrece în anvergură şi substanţă debutul. Dacă în Vina aveam o singură patimă devastatoare şi un singur personaj cumulativ de trăiri, vinovăţii şi ispăşire, de această dată teza morală – violenţa domestică, agresiunea conjugală, abuzarea copiilor şi moştenirea răului – se depliază pe mai multe paliere, insinuîndu-şi otrava de-a lungul a patru fizionomii şi destine. „Ziua cea mai fericită din viaţa mea a fost nu cea în care m-am măritat sau cele în care s-au născut copiii mei, ci aceea în care a murit tatăl meu” – citim pe prima pagină. Un tată sadic, alcoolic, dominat de-o violenţă patologică (pseudomotivată de moartea prematură a primului copil) îşi torturează ani şi ani soţia, fiicele şi fiul, după care binevoieşte să moară. Numai că răul se moşteneşte în cele mai surprinzătoare, chinuitoare şi irepresibile feluri, astfel încît, abia acum se va dezlănţui cu adevărat (şi întreit) tragedia.

buton