Un miliard de telespectatori de pe tot globul – Anglia, SUA, Japonia, China şi Australia, ca şi din Estonia, Islanda, Singapore sau România – 66 de filme în 25 de ani de carieră pentru David Suchet, „omuleţul” Poirot, „micuţul belgian” cu ale sale faimoase „little brain cells” care au contribuit la situarea Agathei Christie pe primul loc al vânzărilor de carte din lume, după Biblie, dar înaintea lui Shakespeare.

Cum decurge, în astfel de condiţii, identificarea până la confuzie delirantă a actorului cu personajul. Ce rol deţin soţia şi viaţa de familie în sine, dar şi cum reşeşte să se împartă voinţa omului de teatru între magia scenei şi atracţia ecranului. În fine, importanţa esenţială a echipei : colegii actori, scenariştii, regizorii, corpul tehnic-redacţional-administrativ etc. Sunt povestite cu farmec şi detalii pitoreşti câteva zeci de episoade, inclusiv „moartea” ataşantului detectiv.