Deși, în general, nu iubim personajele negative, ele au un rol bine stabilit în economia unei narațiuni. Făt-Frumos nu ar fi avut ocazia să ne dovedească vitejia sa dacă nu ar fi fost Zmeul cu trei sau mai multe capete. La fel, Harap-Alb ne-a impresionat în copilărie tocmai pentru că a trebuit să facă față uneltirilor vicleanului Spân. Harry Potter l-a înfruntat pe maleficul Lord Voldemort, Katniss Everdeen, eroina din „Jocurile foamei”, pe președintele Snow, iar Dorothy pe Vrăjitoarea cea rea din Vest. Literatura a propus adesea perechi antagonice de personaje, eroi și antieroi, unele dintre acestea devenind celebre. Să descoperim care este relația eroi vs răufăcători într-unele dintre cele mai cunoscute romane și 5 dintre cele mai populare rivalități literare.

Avem convingerea că diabolicul cardinal Richelieu, personajul creat de Alexandre Dumas în „Cei trei muschetari”, nu s-a bucurat de prea multă simpatie din partea celor care au citit acest roman clasic. Richelieu este un maestru al manipulării și al intrigilor, lipsit de onestitate, devotat doar propriului său interes. Împreună cu misterioasa Milady de Winter și contele de Rochefort, cardinalul Richelieu formează o triadă malefică, opusă total lui D’Artagnan și prietenilor săi, Athos, Porthos și Aramis. Trebuie să recunoaștem însă că, fără interacțiunea dintre cele două grupuri, romanul lui Dumas ar fi avut o intrigă mai puțin spectaculoasă și nu ne-ar fi făcut să trăim atât de multe emoții. Să-i dăm așadar cezarului ce este al cezarului și cardinalului Richelieu partea sa de merit în ceea ce privește construcția popularului roman scris de Alexandre Dumas.

Deși a apărut în doar câteva dintre romanele și povestirile lui Arthur Conan Doyle, profesorul Moriarty este perceput drept marele adversar al celui mai popular detectiv al tuturor timpurilor, Sherlock Holmes. Inteligenței sclipitoare a detectivului i se opune un adevărat geniu al răului, periculos tocmai datorită capacității sale intelectuale ieșite din comun. Acest „Napoleon al crimei”, cum îl caracterizează Sherlock Holmes, „cel mai mare complotist al tuturor timpurile, organizatorul tuturor lucrurilor diabolice, creierul ce controlează lumea nevăzută” mai spune detectivul în romanul „Valea terorii” aduce de fapt un beneficiu iubitorilor acestui gen literar. Profesorul Moriarty intensifică tensiunea narațiunii, iar prezența sa în romanele lui Conan Doyle înseamnă un plus de adrenalină pentru cititori.

„O parte sunt dintr-acea putere ce numai răul îl voieşte însă mereu creează numai bine” îi spune Mefisto lui Faust în drama cu același nume a lui Goethe. În dialogul pe care-l poartă cu bătrânul savant și prin care urmărește să încheie un pact pentru sufletul acestuia, Mefisto, eternul vrăjmaș, se prezintă astfel. Am putea spune că, și în acest caz, „gura păcătosului adevăr grăiește”. Faust își vinde sufletul pentru o viață de plăceri, însă împlinirea adevărată și sensul vieții nu le găsește decât în momentul când își dedică toate eforturile pentru a-i ajuta pe cei din jur. „Ah! două suflete-s în mine! Cum se zbat/ În piept să nu mai locuiască împreună! Unul de lume/ strâns mă ţine, încleştat; cu voluptate, celălalt/ puternic către cereşti limanuri mă îndrumă.” Tensiunea dramatică din sufletul eroului lui Goethe, lupta dintre bine și rău sunt chiar „motorul fiecărei acțiuni” după cum spune personajul Mefisto.

Romanele în care lupta din bine și rău se duce în conștiința unei singure persoane sunt poate printre cele mai impresionante. Este și cazul celebrului volum semnat de Robert Luis StevensonStraniul caz al Doctorului Jekyll si al Domnului Hyde”. Metaforă a dualității ființei umane, sfâșiată de conflictul între bine și rău, Stevenson prezintă povestea Dr. Jekyll, care, pasionat fiind de chimie, inventează o poțiune ce-i permite să se transforme la simpla ei administrare, într-un individ total diferit. Astfel ia naștere domnul Edward Hyde, „răul pur”, personaj monstruos prin înfățișarea și faptele sale. Ca și în cazul lui Faust, compromisul cu „răul pur” nu poate rămâne fără urmări. Fermecătorul Dr. Henry Jekyll nu-și mai poate continua liniștit viața, pentru că domnul Hyde începe să preia controlul. Prin pasiunea dr. Jekyll pentru știință, latura negativă a personalității sale a fost exteriorizată, însă nu și exorcizată. Demonul interior al dr. Jekyll capătă un chip și un nume, devine tot mai puternic și dorește să își anihileze creatorul. Interesantă povestea imaginată de Robert Luis Stevenson, al cărei final probabil îl cunoașteți foarte bine. Dacă nu, vă invităm să îl descoperiți.

Pasajele în care sunt descrise acțiunile lui Sauron, în trilogia lui J.R.R. Tolkien „Stăpânul inelelor”, sunt între cele mai intense din această serie de romane. „Inamicul fără Nume”, Înșelătorul Sauron este principalul adversar nu numai al lui Frodo și al celor din Frăția Inelului, ci al tuturor celor care viețuiesc în Pământul de mijloc, în timpul celei de-a treia ere. Ochiul neadormit, înconjurat de flăcări, cum ne este descris Sauron, are capacitatea de a pătrunde în minți și de a corupe aproape orice ființă, apelând la slăbiciunile ei. Confruntările dintre adepții lui Sauron și cei care sprijină Frăția Inelului dau naștere unora dintre scenele memorabile din această serie de romane.

Voi cunoașteți și alți rivali celebri din literatură?