„Fiecare dintre noi este o jumătate de om despărțită de întregul ei, cum ai tăia o plătică, făcând două dintr-una; și fiecare jumătate își caută necontenit frântura ruptă din el însuși” spune Platon în „Banchetul” vorbind despre natura iubirii. Mitul androginului și ideea sufletelor-pereche au preocupat filozofii și scriitorii în egală măsură de-a lungul timpului. Iar modul în care cititorii rezonează cu cărțile care dezvoltă această idee subliniază faptul că subiectul este mereu de actualitate. Există oare suflete-pereche? Iată 4 cărți care ne oferă teme de meditație.

O carte bulversantă, cutremurătoare, dar pe care nu o poți lăsa din mână este „Gargui”, romanul de debut al scriitorului canadian Andrew Davidson. „Gargui” este o poveste despre o dragoste care străbate veacurile, despre suflete-pereche care se caută, se întâlnesc, se despart și iar se regăsesc, uneori în împrejurări dintre cele mai tragice. Încărcat de simboluri și mister, „Gargui” este departe de a fi un roman cu o structură romantică obișnuită. Dimpotrivă chiar, cititorul are nevoie de ceva tărie de spirit pentru a parcurge unele pasaje mai dure ale cărții.

S-a spus despre acest roman că amintește prin intriga sa atât de „Numele trandafirului” al lui Umberto Eco, cât și de „Pacientul englez” de Michael Ondaatje. Însă, chiar dacă anumite corelații ne vin automat în minte, ne aflăm în fața unui roman original, cu structură și problematică foarte interesante. În carte apar și multe referințe livrești dintre care cea la „Infernul” lui Dante pare a avea o simbolistică deosebită. Eroul fără nume al cărții, care la început „strălucește” doar prin cinism și superficialitate, are un cumplit accident de mașină, după ce atenția îi este distrasă de un fenomen straniu – o ploaie de săgeți. În urma acestui accident, este mutilat, arsurile îi afectează cea mai mare parte a corpului, iar singurul gând în care găsește alinare este sinuciderea.

Aceasta până când o cunoaște pe Marianne Engel, sculptoriță de garguie, pacientă și ea la același spital. Marianne îl (re)cunoaște pe bărbat și pretinde că povestea lor de dragoste începe în urmă cu 700 de ani, în Germania medievală. Sculptorița îl poartă pe urmele unor istorii de iubire străvechi, împletite cu mituri și legende din diferite timpuri și locuri de pe glob, din Japonia Evului Mediu până în zonele locuite de vikingi. Fiecare dintre cele două personaje pare că se află în adâncurile unui Infern personal, căutând calea spre lumină. Sau poate sunt exact ca acei gargui închiși în interiorul pietrelor, pe care sculptorița se străduiește să-i elibereze. Cititorii vor afla pe cont propriu dacă și cum vor reuși să facă aceasta și cele două personaje ale romanului „Gargui”.

Probabil că „Adam și Eva” nu este neapărat primul roman care ne vine în minte atunci când ne gândim la Liviu Rebreanu. Este însă, cu siguranță, cartea sa de suflet și un roman apreciat de mulți cititori români pentru tema oarecum inedită în peisajul nostru literar – ideea sufletelor-pereche și a efortului lor de a se întâlni, de-a lungul mai multor vieți (șapte în cazul acestui roman).

Cititorii își amintesc, desigur, povestea lui Toma Novac și a celorlalte șase reîncarnări ale sale, care poartă cititorii din India și Egipt, pe vremea romanilor sau a revoluției franceze până a ajunge la ultima sa reîncarnare. Ileana este sufletul-pereche al lui Toma, cea pe care a căutat-o de-a lungul veacurilor și alături de care a trăit povești tragice de iubire, fie că aceasta se numea Navamalika, Isit, Hamma sau Servilia, Maria, Yvonne si Ileana.

„O viaţă omenească nu ajunge însă pentru a prilejui întâlnirea bărbatului cu femeia. Spaţiul şi timpul sunt piedici de care sufletul strâns în obezile materiale numai treptat le poate învinge. Apoi, chiar când le-a învins, intervin obstacolele convenţiilor sociale, care de multe ori sunt mai puternice decât puterile oricărui om. Avântul sufletului se sfarmă în clipa prăbuşirii trupeşti. Moartea materială descătuşează sufletul fără a-i înlesni posibilitatea de unire cu sufletul-pereche. (…) A şaptea viaţă aduce de-abia fericirea unirii cu celalalt suflet. De aceea, a şaptea moarte cuprinde revelaţia” spune personajul Aleman în primul capitol al cărții dezvăluind totodată și modul de dezvoltare a intrigii pe parcursul romanului.

Jurnalul unei iubiri”, roman semnat de Nicholas Sparks a stat la baza unei ecranizări care a devenit încă mai populară decât cartea. În regia lui Nick Cassavetes, filmul „Jurnalul”/„The Notebook”, care îi are ca protagoniști pe Ryan Gosling și Rachel McAdams are un număr însemnat de fani. Însă, merită descoperită și cartea și un autor care poate deveni favoritul celor care apreciază genul romantic. Autorul acestui bestseller New York Times nu speculează în cartea sa mitul androginului, ci ne vorbește despre acea iubire care rezistă până la sfârșitul vieții și poate dincolo de ea, în ciuda obstacolelor de tot felul – sincronizări nefericite, (care îi fac pe cei doi eroi, Noah și Allison, să se despartă și regăsească), dar și boli capabile să șteargă din memorie chiar amintirea unor sentimente atât de intense. Pentru cei care nu au citit cartea, acesta este un prilej de a descoperi un roman cu un stil liric și foarte elegant.

O carte cu o structură neobișnuită, în care sentimentele din ce în ce mai intense de iubire sunt observate dintr-un schimb de email-uri, mesaje sau scrisori este „Suflete pereche”, roman al scriitoarei irlandeze Cecelia Ahern. Formula narativă mai puțin obișnuită aleasă de autoare, dar și povestea lui Rosie și Alex au transformat imediat cartea într-un bestseller, mai întâi în Irlanda și Marea Britanie și apoi în multe alte țări ale globului (Cecelia Ahern este o autoare tradusă în aproape 50 de țări).

Scriitoarea irlandeză propune o istorie de iubire din lumea modernă, pe care ar putea să o trăiască oricine. Rosie și Alex sunt prieteni din copilărie. Cititorii asistă la schimburile lor de mesaje care conțin evenimentele specifice vârstei (o pățanie de la școală, o zi aniversară, un cățel care a mâncat tortul de la petrecere) și în care se mai strecoară și câte o greșeală de gramatică. Asistăm ulterior la maturizarea lor, la o definire din ce în ce mai pronunțată a sentimentelor, la încercări de apropiere și la nenumăratele obstacole care se ivesc în calea lor. Și chiar dacă fiecare se căsătorește cu altcineva, au copii și trec de prima tinerețe, sentimentele dintre ei rămân la fel de intense și profunde. Prietenia poate rezista atâtor teste sau este vorba despre eterna atracție dintre sufletele-pereche? Aceasta este întrebarea cu care rămânem la finalul romanului.

Voi credeți că există cu adevărat suflete-pereche?